23 August

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.

LupSfântul mucenic Lup (Lupus) a trăit la sfârşitul veacului al treilea şi începutul celui de-al patrulea, şi a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (prăznuit la 26 octombrie). Fiind de fatza la moartea stăpânului său, sfântul Lup şi-a muiat hainele în sângele lui şi a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a făcut multe vindecări şi minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus şi mulţi idoli păgâneşti, aşa încât a început să fie urmărit şi persecutat de păgâni, dar puterea lui Hristos l-a păzit nevătămat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însuşi în mâinile chinuitorilor săi şi, din porunca împăratului Maximian Galerius, i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în Sirmiu a fost adus la Peonia, şi a stat înaintea guvernatorului Prov, mărturisind şi propovăduind credinţa în Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temniţă, apoi scoţându-l a fost bătut, şi după hotărârea de pierzare, taindu-i-se capul a fost aruncat în râul Saon. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).

Irineu de LyonSfântul nostru Părinte Teofor Irineu, ce a primit providenţial numele păcii pentru a se face solul Sfântului Duh, s-a născut în Asia Mică în jurul anului 140. În prima parte a tinereţii sale, urmase la Smirna învăţătura bătrânului episcop Sfântul Policarp (cf. 23 februarie), care continua tradiţia sfântului apostol Ioan. Astfel el a învăţat să rămână credincios tradiţiei apostolice, transmise de Biserică. „În Biserica – învaţă el – Dumnezeu şi-a instalat Apostolii, Profeţii şi Ierarhii, şi toată lucrarea Duhului Sfânt. Din acest Duh se exclud deci toţi cei care, refuzând să alerge către Biserica, se lipsesc ei înşişi de viaţa prin falsele lor doctrine şi acţiunile lor depravate. Căci acolo unde e Biserica se găseşte şi Duhul lui Dumnezeu ; şi acolo unde se găseşte Duhul lui Dumnezeu, acolo se află Biserica şi tot harul. Iar Duhul este însuşi Adevărul” (Împotriva Ereziilor III, 24).

După un sejur la Roma, Irineu deveni Preot al Bisericii de la Lyon în Galia (Franţa), în perioada persecuţiilor lui Mărcuş Aurelius (în jurul lui 177). În calitate de prezbiter (acest termen corespundea pe atunci funcţiei de Preot şi a celei de Episcop, de aceea unii presupun că Irineu era în vremea aceea deja episcop de Vienne, şi că apoi a primit însărcinarea cu Biserica din Lyon) al acestei Biserici el fu însărcinat să ducă Papei Eleutherius (Elefterie) la Roma admirabilă scrisoare pe care Sfinţii Mucenici din Lyon o adresau Creştinilor din Asia şi din Frigia, descriind maritele lor lupte pentru a respinge secta eretică a lui Montan (cf. Prăznuirea sfinţilor Sanctus, Blandine şi tovarăşii lor, la 25 iulie – această scrisoare a fost transmisă de Eusebiu din Cezareea, Istoria ecleziastică, V, Isv., care e şi principala noastră sursă despre viaţa Sfântului Irineu; a fost emisă ipoteza că Sfântul nostru ar fi fost autorul acestui document). Într-adevăr, prin forţa Duhului Sfânt Mucenicii puteau triumfa în fata slăbiciunii trupului şi să dispreţuiască moartea. Mucenicia este într-adevăr mărturia cea mai înalta a adevărului, semnul victoriei Duhului asupra trupului şi gajul nădejdii noastre în Reînviere.

Revenit la Lyon, Irineu a succedat Sfântului Pothin (care tocmai fusese ucis în chinuri) în fruntea Bisericii din Lyon şi Vienne (oraş în Franţa, la 30 km sud de Lyon). Episcop, primind din tradiţia apostolică „carisma sigură a adevărului” pentru a proclama şi interpreta Evanghelia, el îşi consacră de-acum viaţa mărturiei acestui adevăr, asemeni Mucenicilor. „Trebuie să iubeşti cu un zel extrem ceea ce aparţine Bisericii şi să te agăţi cu putere de tradiţia adevărului”, predica el (Împotriva Ereziilor III, 14, 4). Demonstra o energie fără margini pentru a aduce la credinţa populaţiile barbare, dar solicitudinea să se răsfrângea de asemenea asupra întregii Biserici. Astfel, el scria Papei Victor (189-198), în numele Episcopilor de Galia al căror prim reprezentant era, pentru a-l convinge să nu rupă comuniunea cu Bisericile din Asia, care sărbătoreau Pastele a paisprezecea zi a lunii Nissan. „Pentru că acest obicei din vechime a fost transmis de înaintaşii noştri, care menţineau pacea unii faţă de alţii, nimic nu cere să se impună uniformitatea”, susţinea el, căci : „Diferenţa în ale postului confirma uniunea în credinţa” (citata în Eusebiu, idem, V, 24, 13).

Irineu strălucea în special în lupta împotriva ereziilor, printre care împotriva „gnozei cu nume-mincinos” care, din Asia Mică, se răspândise în toate marile oraşe ale Imperiului şi atrăgea pe mulţi oameni prin doctrinele sale esoterice. Principala sa lucrare, care nu a fost păstrată în întregime decât în traducerile în latină şi armeana, se intitulează : Punere în lumină şi refuz a gnozei cu-nume-mincinos. Este mai cunoscută sub titlul : Împotriva Ereziilor (SC 152-153, 210-21, 263-264, 293-294). Lupta împotriva gnosticilor permise Sfântului Episcop să contureze un tablou magistral al Doctrinei Creştine. El arata mai întii ca aceasta „gnoză”, pe care o căutau zadarnic ereticii în fabulaţiile mitice şi constructiiile complicate ale inteligenţei lor pervertite, este darul preaînalt al milei, pe care Duhul Sfânt îl acorda Creştinului în trupul viu al Bisericii. Numai în această din urmă ne putem potoli setea cu apă limpede care curge de partea străpunsă a lui Hristos, pentru a primi în ea viaţa veşnică. Toate celelalte doctrine nu sunt decât „cisterne sparte” (cf. Ieremia 2 :13). Iar adevăraţii „gnostici” nu sunt cei care resping şi dispreţuiesc trupul pentru a adora un Dumnezeu necunoscut şi pe creatorul său, ci oamenii „spirituali” care au primit din partea Duhului Sfânt arvuna învierii trupului şi cinstei. Rupând cu tradiţia dualităţii elenistice între trup şi suflet, Sfântul Irineu dezvolta doctrina Sfântului Ioan a „Cuvântului întrupat”, pentru a interpreta sensul vocaţiei fiinţei umane. Primul Adam a fost plămadit din lut de către cele două Mâini ale lui Dumnezeu : Cuvântul şi Duhul, ca imagine a lui Dumnezeu, după modelul trupului slăvit al lui Hristos ; şi o suflare de viaţa i-a fost dată pentru că, din imagine, să avanseze spre asemănarea cu Dumnezeu. Înşelat de către diavolul gelos de prerogativele ce îi fuseseră date, şi căzut în moarte, nu a fost totuşi abandonat de Dumnezeu, care avea din toată veşnicia intenţia de a-l face părtaş la slavă sa. Revelaţiile şi profeţiile Vechiului Testament, şi mai ales Întruparea Cuvântului, moartea Sa, Învierea Sa şi slăvită Înălţare, constituie etapele necesare acestei „Economii” a Istoriei Mântuirii. Având mereu în vedere acest scop final pentru care El crease pe om, Cuvântul s-a întrupat, „recapitulând” în el însuşi pe primul Adam. La fel cum primul om, născut dintr-un pământ virgin, prin neascultarea virginei Eva, a căzut în păcat prin intermediul lemnului, tot astfel Hristos a venit în lume din ascultarea Fecioarei Maria şi a fost atârnat pe lemnul Crucii. Această doctrină a „recapitulării” (cf. Efeseni 1:10), fundamentală la sf. Irineu, se afla expusă mai ales în lucrarea sa Împotriva Ereziilor III, 22:”Şi-a dat sufletul Său pentru sufletul nostru şi trupul Său pentru trupul nostru, şi El a răspândit Duhul Tatălui pentru lucrarea uniunii şi comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii, făcându-l pe Dumnezeu să coboare în oameni prin Duh şi făcându-l pe om să urce până la Dumnezeu prin Învierea Sa” (Idem V, 1, 1).

Cuvântul lui Dumnezeu care crease lumea ordonând-o în mod nevăzut în formă de cruce, s-a făcut cunoscut, la vremea cuvenită, pe Cruce, pentru a aduna în Trupul sau toate fiinţele rătăcite şi să le aducă la cunoaşterea de Dumnezeu (Idem IV, 18 şi Demonstraţie a Predicării apostolice 33). Apărând, nu în măreţia sa de nedescris ci ca om, El a arătat în El însuşi imaginea lui Dumnezeu repusa la locul său şi din nou îndreptata spre asemănare. Şi El ne-a hrănit „la sânul trupului Său”, pentru că, învăţaţi să mâncam şi să bem Cuvântul lui Dumnezeu, şi întăriţi prin „pâinea nemuririi”, să ne apropiem de viziunea lui Dumnezeu care aduce cinstirea (Idem IV, 38, 3). „Nu se poate trăi fără Viaţă, şi nu exista viaţă decât prin comuniunea cu Dumnezeu, iar aceasta participare întru Dumnezeu consta în a-L vedea pe Dumnezeu şi a se bucura de blândeţea Sa…. Căci slava lui Dumnezeu este omul viu iar viaţa omului este viziunea lui Dumnezeu” (Idem IV, 20, 5-7).

Pentru Irineu, discipol al celor care îi cunoscuseră pe Apostoli, cunoaşterea este deci dragoste şi îndumnezeire a omului în Persoana Mântuitorului Hristos. Mult mai mult decât un simplu refuz al „falsei gnose”, doctrina sa, admirabilă în simplitate şi profunzime, conţine în germene tot ceea ce Părinţii care au urmat vor dezvolta în scrierile lor de inspiraţie divină. Deşi majoritatea scrierilor sale nu au fost păstrate în greceşte, unele din ideile majore ale Sf. Irineu se regăsesc la Sfinţii Grigorie Teologul, Grigorie de Nişă, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin etc. Poate fi deci considerat pe bună dreptate ca unul din Teologii cei mai importanţi ai perioadei ce a precedat Sinodul de la Niceea.

În Occident, sfântul Irineu de Lyon este prăznuit pe 28 iunie. Moaştele sale au fost dispersate de Protestanţi în 1562.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunătăţile cele dumnezeieşti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împărat Iustinian cel tânăr (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o dată să dea binecuvântare ca să fie surpata biserica Născătoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a răspuns că nu este rugăciune de stricăciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a făcut lumea spre întărire, nu spre stricăciune. Deci grăbindu-l cei ce erau trimişi, şi supărându-l şi silindu-l, zise fericitul: „Slavă Ţie, Hristoase, Celui ce pururea îngăduieşti”, şi îndată biserica s-a surpat.

Deci fiind scos împăratul din împărăţie, pentru multele lui fapte rele, şi taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Şi de acolo scăpând, a luat ajutor de oşti de la bulgari, şi mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu vicleşug pe patriarhul şi pe tot sfatul de au ieşit şi l-au primit. Apoi şi-a călcat jurământul ce-l făcuse pe cinstită Cruce şi pe Sfânta Evanghelie şi pe cinstitul Trup şi Sânge. Şi cum a intrat în cetate, îndată a umplut cetatea de omor. Şi a fost răpit fericitul Calinic de ostaşii lui şi izgonit la Roma, arătându-i Iustinian nasul cel tăiat, şi chinuindu-l. După aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, şi l-au zidit pe din afară, că aşa poruncise tiranul. Şi peste patruzeci de zile spărgând zidul, a fost aflat încă viu cu suflet, şi mai trăind încă patru zile după aceea, către Domnul s-a mutat, şi a fost îngropat în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum porunciseră trimişii papei ce era atunci la Roma.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici din Tracia, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.