Sfârșit de toamnă
S-a scuturat de frunze
Codrul de foioase:
Lăsându-și crengile goale, triste,
Nu ca altădată, voioase…
Se leagănă și plâng parcă
După frunza ce le-a picat:
Și bocet se aude prin crâng,
Căci, iată, și toamna a plecat!
Se-ntunecă văzduhul
Căci norii se apropie de pământ,
Aducând cu ei ploaia măruntă,
Spulberată ușor de vânt.
Din crengi picură lacrimi
Ce udă frunzele căzute,
Sunt clipe de tristețe…
Ce la sfârșit de toamnă sunt văzute.
Se lasă răcoarea
Odată cu lăsarea serii,
Se-adună toți la adăpost;
Nu ca-n serile din timpul verii.
Nu-s oameni plimbându-se,
Nici păsări ciripind pe-afară,
E trist și mohorât acum,
Nu cum era astă-vară!
Seara vine mai devreme,
Începe-ușor a se-ntuneca,
Adoarme lumea încet,
Și mulți încep a visa.
Fuioare de fum urcă
Din coșuri, de la case,
Unindu-se cu norii grei
Spunându-și poveștile
frumoase.
Se scurge seara ușor,
Cu povești spuse la nepoți…
Se sting luminile pe rând,
Și, în curând, adormim toți…
Noapte bună!
Neculai Ghebosu
