În trecut… și azi
Ce am avut cândva…
Și încă mai avem;
Ce-am avut, știm mulți,
Dar să spunem, nu mai vrem.
Am avut păduri prin munți,
Codri falnici, împliniți;
Am avut aurul verde,
Păzit de-ai noștri dragi părinți!
Am avut multe uzine,
Fabrici cu producții mari;
Și-au rămas numai ruine,
Pe care acuma cresc lăstari!
Am avut copii mulțime,
Și pe toți noi îi creșteam,
Mai ușor, poate mai greu,
Dar nici pe-unul nu-l vindeam!
Am avut credință,
Și frică de Dumnezeu;
Ne-ajutam unii pe alții
Și ne scoteam de la greu!
Aveam milă înnăscută
Pentru cel de lângă noi,
Ne rugam, îl ajutam
Pentru a-l scoate din nevoi.
Aveam siguranța zilei,
Pentru-a merge orișiunde,
Nu ca azi, la orice clipă,
Frica pe mulți ne cuprinde!
Azi avem mulți la putere,
Care vând aurul verde,
Fac asta din dușmănie,
Crezând că nimeni nu-i vede.
Dar îi văd acum, și tac
Ai lor mici copii, nepoți,
Iar când mari vor fi, să știți
Îi blesteamă, chiar de-s morți.
Îi blesteamă c-au distrus
Viitorul țării noastre…
S-au gândit numai la ei,
Nu la nevoile noastre.
Acum vă răpesc copiii,
Și nimica nu pățesc,
Căci, pe cei ce asta fac,
Cei de sus îi ocrotesc!
Hai să facem noi ceva,
Cei de jos, căci mulți suntem,
Să le spunem răspicat,
Căci, pe-aici și noi suntem!
Să le spunem de nu știu,
Să le spunem tuturor,
Căci această mândră țară
Nu este numai a lor.
Să nu facă ce vor ei,
Pe-acest drag meleag sfânt,
Căci se-ntorc străbunii toți
C-o revoltă din mormânt!
Neculai Ghebosu
