Pătimirea celor trei Sfinţi Mucenici şi fraţi: Pevsip, Elasip şi Mesip, cum şi-a bunicii lor, Neonila

Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, ucenicul sfântului apostol şi evanghelist Ioan, cel plin de Duh Sfânt, spre a înmulţi turma cea cuvântătoare a Lui Christos a trimis pe ucenicii săi în diferite ţări, ca să propovăduiască cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.
Auzind că în Galia este multă prigoană Împotriva creştinilor, a trimis acolo pe doi preoţi Antioh şi Benign şi pe diaconul Tirs, bărbaţi iubitori de Dumnezeu şi cu mare virtute în duhul lor.
Lulnd poruncă de la episcopul lor, s-au suit în corabie, primind cuvinte bune de îmbărbătare şi de mtngâiere de la el.
Plutind cu bună sporire, sub dumnezeiască proteguire, au sosit, degrabă la malul Marsitiei, şi ieşind la uscat, au călătorit cu spor, avlnd drept Înainte călăuză pe îngerul lui Dumnezeu.
Intrând în cetatea zisă Edua, au aflat pe un bărbat Faust, de neam bun, mare dregător, de care au fost primiţi cu ncfăţărită dragoste.
Aflând că oaspeţii săi sunt prezviteri, Faust i-a rugat cu tărie să facă creştini pe toţi ai casei sale, cum şi pe rude şi pe prieteni, luminându-i prin Sfântul Botez, — el, Faust, fiind creştin în taină.
Dumnezeieştii slujitori au făcut toate după dorinţa lui Faust.
Aducându-şi aminte şi de sora sa şi de nepoţii ei, Faust a zis preoţilor:
— Am o soră, Neonila, trăitoare în cetatea Lingoniei, şi are trei nepoţi din băiatul ei, care jertfesc idolilor. Bunica lor, Neonila, creştină fiind, doreşte să-i facă şi pe ei ostaşi ai lui Christos. Rogu-vă aşadar pe voi, preoţi ai lui Dumnezeu, ajutaţi-i şi pe ei, precum aţi început.
Auzind acestea, prezviterii au făcut sfat precum să se împartă în propovăduire. Antioh cu Tirs au mers în cetatea Augustuduniei, unde au adus pe mulţi la credinţa lui Christos, — iar pe Benign 1-a trimis Faust în cetatea Lingoniei, la sora sa.
Când a ajuns Benign acolo, Neonila 1-a primit cu mare cinste, ca pe o mină pogorâtă. din cer. Nepoţii ei erau duşi în acea zi în satul Pasmasia spre a jertfi idolului zis Nemeşa. Venind acasă, au adus bătrânei rămăşiţe din acele jertfe, pe care ea le-a aruncat spre mâncarea clinilor. Apoi a început, în faţa lui Benign, a grăi astfel, nepoţilor ei:
— Iubiţilor, cunoaşteţi pe Domnul Iisus Christos, Dumnezeu adevărat şi viu, căruia îi slujesc îngerii şi toată făptura, cel care a făcut lumea cu cuvântul, care a întins înălţimea cerului, a lărgit lăţimea pământului, a adunat adâncurile mării şi cu nisip Ie-a îngrădit, — cel care a înfrumuseţat cerul cu stele, care a dat apa spre viata peştilor şi cu tot felul de copaci şi iarbă a îmbrăcat pământul, făcând apoi pe om după chipul şi asemănarea Sa, îmbogăţindu-1 pe el cu înţelepciune, cu darul ştiinţei şi al înţelegerii, ca să caute mai virtos pe Domnul, iar nu prin neştiinţă să defaime pe Ziditor.
Şi după ce le-a zis aşa, bătrâna şi înţeleaptă Neonila i-a îndemnat cu lacrimi şi cu dragoste:
— Preaiubiţilor nepoţi, lăsaţi pe toţi idolii cei diavoleşti, şi primiţi pe Ziditorul a toate, Domnul nostru Iisus Christos, că iată, aveţi înaintea voastră pe acest bărbat sfânt, venit din ţări depărtate, trimis de bunătatea lui Dumnezeu — şi puteţi căpăta de la el învăţătura cea sfântă, care va fi mai folositoare decit orice pentru mântuirea voastră.
Auzind acestea, cei trei nepoţi ai Neonilei rămaseră tntr-o preaplăcută uimire, sirqţind cum prând în taină, un duh de înţelegere şi de mângâiere.
Bătrâna, ridicându-şi ochii spre cer, da mulţumire lui Dumnezeu că nepoţii ei încep a cunoaşte adevărul.
Atunci tinerii aducându-şi aminte de vedeniile lor din noaptea ce trecuse, le-au spus sfântului părinte Benign, care le-a tălmăcit lor, arătându-le că ele cuprând în sine înţelesul întoarcerii la Dumnezeul adevărat şi viu, Domnul Iisus Christos.
Aceşti trei nepoţi se chemau Pevsip, Elasip şi Mesip — şi curând ei primiră din mâinile cuviosului Benign lumina Sfântului Botez.
Pe urmă, mult vrednicul prezviter s-a dus în cetatea Livioniei, unde, după ce-a cules multe roade ale propovăduirii sale, s-a încununat cu dulcea cunună a muceniciei întru Domnul Christos.
Nepoţii Neonilei, crescând în credinţă şi în rivnă, au trimis pe slujitorii lor ca să sfărime idoleasca statuie a Nemesiei, iar ei zdrobiră în pulbere alţi doisprezece idoli care se aflau în casa lor.
Aflându-se despre aceasta în toate hotarele Lingoniei, s-a pornit asupra lor poporul, s-au sculat stăpânirile şi judecătorii, — iar popii idoleşti, cu aprinsă mânie, s-au ridicat, înfruntând cu grele ameninţări pe cei trei fraţi, care mărturiseau deschis şi fără temere pe lisus Christos biruitorul, zicând:
— O, voi, orbiţilor cu inima, care staţi înfundaţi în întunericul cel adine, acoperiţi cu negura cea veşnică şi cu marea greutate a păcatelor împovăraţi, — cum de vă închinaţi pietrelor care, viaţă şi simţire, nu au? Şi de ce nu vă închinaţi Dumnezeului celui viu, Domnul nostru lisus Christos, Dumnezeu din Dumnezeu, cel ce totdeauna este, şi mai înainte totdeauna a fost şi totdeauna, fărl sfârşit, va fi?…
Auzind acestea, păgânii s-au sculat cu tulburare asupra celor ce astfel grăiră, — şi unul din ei, Cvadrat, a lovit cu putere peste obraz pe Pevsip şi pe Elasip. Iar Mesip, mâh-nit, a zis:
— De ce nu mă loveşti şi pe mine? Şi eu vreau să pătimesc pentru Domnul meu Christos…
Iar Cvadrat a spus:
— Pentru necinstirea zeilor noştri, pedeapsă grea veţi primi!
Elasip i-a răspuns:
— Cu cât mai multe munci ne veţi da, cu atât mai mult ne veţi întări în dumnezeiescul dar.
Cuprâns de mânie, alt păgân, numit Palmat, a zis:
— Să le tăiem limbile din rădăcină, că numai aşa vor sfirşi să necinstească pe zeii noştri.
Pevsip a răspuns:
— Dacă ne veţi tăia limbile cele trupeşti, vom povesti măririle lui Dumnezeu cu limbile duhului nostru, — şi de la sfânta credinţă cea întru Christos, nu ne va despărţi niciodată răutatea voastră.
Un alt păgân atunci, cu mare mânie, a strigat:
— O, ticăloşilor, moarte se cuvine vouă! Pevsip a răspuns:
— A muri pentru Christos e dulce, că numai aşa trecem mai degrabă la viaţa veşnică, unde nu-i întristare, ci numai neîncetată bucurie!
Văzând neclintita lor credinţă, vrăjmaşii păgâni au ţinut sfat ce fel de munci să le dea, — şi cu ce moarte să-i răpună pe ei.
Dar mai înainte de aceasta, ei chemară la sine pe bătrâna Neonila, nădăjduind că prin ea, aveau să-i poată întoarce de la Christos.
I-au zis ei:
— Dacă vrei să scapi de munci pe nepoţii tăi — şi din pierzarea morţii să-i izbăveşti, mergi şi sfătuieşte-i ca să se închine iarăşi zeilor pe care i-au sfărimat.
La aceasta, Neonila le-a răspuns:
— Cu adevărat voi merge de îndată la nepoţii mei şi-i voi sfătui ce trebuie să facă pentru a primi izbăvirea.
Mergând la sfinţii ei nepoţi şi văzându-i nemişcaţi în credinţa lor, s-a umplut de bucurie şi cu dulceaţă mângâioasă i-a îmbrăţişat pe ei.
Apoi, le-a zis:
— Din toată seminţia voastră, voi sunteţi cei mai buni, cei mai înţelepţi, cei mai bogaţi, căci voi aţi aflat comoara cea fără de preţ, făcându-vă ostaşi ai lui Christos. Drept aceea, fiţi statornici şi tari întru sfânta lege a lui Christos. De munci şi de ameninţări să nu vă înfricoşaţi, ci îmbărbătaţi-vă şi fiţi înarmaţi cu credinţa lui Christos. Împărăţiile cele văzute ale lumii acesteia, nimica sunt, ci numai împărăţia lui Dumnezeu cea nevăzută, este veşnică. Pe ea deci se cuvine a o dori şi a o căuta, preţuind-o cu desăvârşită înţelepciune…
Pe urmă, i-a încredinţat lui Christos — şi a plecat. Iar judecătorii, chemându-i pe ei, i-au întrebat în faţa poporului daca jertfesc idolilor. Ei au zis că nu jertfesc, de vreme ce ei sunt ostaşi credincioşi ai lui Iisus Christos, singurul Dumnezeu adevărat.
Atunci i-au legat de mâini şi de picioare, şi întinzându-i pe câte un lemn i-au întins cu vrăjmaşă putere, ca pe nişte coarde de vioară, până ce oasele şi alcătuirile trupurilor lor s-au desfăcut.
Întăriţi cu puterea lui Christos, ei îşi băteau joc de judecătorii cei tirani.
Sfântul Mesip le spunea, răbdând chinurile :
— Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos a fost pironit pe cruce pentru a noastră răscumpărare. Iar noi, trei robi nevrednici Lui, spânzurându-ne pe acest lemn pentru numele Lui, suntem mucenici slăviţi. Fericit este aşadar robul lemnului aceluia, ce poartă pe aceşti trei mucenici, care s-au adus ca jertfă Sfintei Treimi.
Văzând judecătorii că ei suferă muncile fără tulburare, au zis:
— Nu veţi muri pe acel lemn, ci prin moarte de foc veţi pieri!
Mesip iarăşi le-a răspuns:
— Ni se adaugă o fericire mai mare, căci vom fi lămuriţi prin foc înaintea lui Dumnezeu, — şi din întuneric vom trece, prin văpaia focului, la lumina cea nestinsă.
Judecătorii porunciră atunci să se aducă lemne şi vreascuri, — şi s-a aprins un foc năpraznic, în care au aruncat pe cei trei fraţi, spre ardere.
Dar, cu ajutorul lui Christos Mântuitorul, ei au stat în foc, rămânând nevătămaţi, cântând laude lui Dumnezeu, precum odinioară cei trei tineri în Vavilon.
Cuprinşi de neputincioasă furie, judecătorii porunciră să se facă un foc şi mai mare, dar cu cât mai sus se înălţa văpaia, cu atât mai mare era şi slava sfinţilor, — căci după ce arderea cea mare se trecu, sfinţii se arătară vii şi întrogi, ridicând asupra tiranilpr glas de batjocură, zicându-le:
— Nouă ni s-a dat putere să trecem de îndată la Iisus Christos, de-am voi, —dar am socotit să mai rămânem în această viaţă, ca să mai râdem de nebunia voastră.
După aceasta, cei trei sfinţi, văzând înaintea lor cetele sfinţilor îngeri, stând gata a Ie lua şi a le duce sufletele la cereasca împărăţie, — şi-au plecat genunchii în pământ, şi rugându-se împreună, şi-au dat sfintele lor suflete.
Cinstitele lor trupuri au fost îngropate nu departe de cetate, în locul numit Urvat, unde mai pe urmă s-a înălţat o biserică în numele lor, unde multe minuni şi tămăduiri se făceau.
Pe când sfinţii mucenici pătimeau în faţa poporului, o femeie, numită Iovila, aprinzându-se cu mare râvnă dumnezeiască, — şi neîngrijindu-se nici de bărbatul ei, precum nici de copilul ei — a ridicat strigare mare în faţa tuturor, zicând:
— Şi eu sunt roaba lui Christos, Dumnezeul cel adevărat şi viu, — pe El îl mărturisesc cu toată puterea, iar de idolii voştri deşerţi, mă lepăd cu scârbă.
Pe dată s-a năruit poporul asupra ei, supunând-o la grele munci.
Pe urmă au dus-o la Urvat, dimpreună cu sfânta Neonila, bunica celor trei sfinţi nepoţi, — şi acolo le-au tăiat capul la amândouă, săvârşindu-se astfel şi ele întru slava lui Iisus Christos.
Asemenea a primit moarte de mucenic şi un bărbat chemat Neon, care a mărturisit pe faţă pe Domnul Christos.
Acestea s-au întâmplat pe vremea împăratului Aureliu Vera, căruia-i mai zicea şi Antonin.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I