25 Decembrie – „Astăzi s-a născut Hristos, Mesia, chip luminos”

„Din iubire de oameni, Dumnezeu Se naște ca om pentru a dezlega omenirea de frică, de teamă, de neliniște, de moarte. Dumnezeu ia asupra Sa suferința tuturor oamenilor și o trăiește pe aceasta prin Cruce, biruind-o prin Înviere”. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Galerie Foto

În ziua de 25 decembrie am sărbătorit Crăciunul. Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a adunat în Biserica ”Sfinții Voievozi” Săvinești numeroși credincioși. Ca întotdeauna, au fost dornici să participe la Sfânta Liturghie și să împărtășească împreună bucuria Nașterii Domnului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, care după lecturarea pericopei Evanghelice a dat citire Scrisorii pastorale la sărbătoarea Naşterii Domnului a Î.P.S Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din care vă redăm și dumneavoastră un fragment:

„Ne apropiem de sfârșitul unui an greu. Preocuparea legată de sănătatea noastră și a celor din jur a adăugat o greutate nouă în sufletul și în trupul nostru. Pandemia a pricinuit, pe lângă zbuciumul cotidian de dinainte, mai multă teamă, deznădejde, mai multă nesiguranță în privința zilei de mâine. Există, parcă, o mai mare neîncredere între oameni, au apărut și alte motive de dezbinare între frați pe lângă cele existente până acum. Prin cei apropiați care au trecut prin boală, ori au murit, sau prin propria experiență, trăim realitatea morții mai intens acum decât înaintea pandemiei.
În fața unei asemenea situații, oamenii au diferite abordări. Sunt între noi persoane care caută să ofere sau să primească răspuns la problemele vieții prin soluții exclusiv omenești. Se încearcă rezolvarea situației numai prin mecanisme ce țin de lumea aceasta, absolutizând orice demers științific, medical, administrativ. Pentru aceștia, raportarea la Dumnezeu, la Sfintele Taine, la dimensiunea tămăduitoare a credinței este văzută ca atitudine învechită, retrogradă, păgubitoare. Din fericire, există și oameni care, pe lângă manifestarea prețuirii pentru actele medicale autentice, își pun, în același timp și mai presus de orice, nădejdea în Dumnezeu.
În înțelepciunea ei dumnezeiască, Scriptura ne spune să-l respectăm pe doctor și întreagă lucrarea lui: „Cinstește pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că și pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul (…). Știința doctorului va înălța capul lui și înaintea celor mari va fi minunat. Domnul a zidit din pământ leacurile și omul înțelept nu se va scârbi de ele” . Astfel, suntem chemați să ne îngrijim sănătatea ca pe un bun de mare preț și să alegem, în mod liber, fără constrângeri de niciun fel, calea considerată de fiecare ca fiind cea mai potrivită.
Deopotrivă, Sfânta Scriptură ne arată că fără de Dumnezeu nu putem face nimic adevărat, frumos și tămăduitor: „Domnul este întărirea mea, și scăparea mea, și izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu (…), apărătorul meu, și puterea mântuirii mele, și sprijinitorul meu”, zicem împreună cu psalmistul David. Cu această convingere se raportează creștinul adevărat la situațiile dificile cu care se confruntă. Încrederea în Dumnezeu este hrana lui de fiecare zi. Se luptă pe tărâm omenesc, cere ajutor de la oameni, încearcă să se folosească de tot ceea ce omenește este bun pentru sine și pentru cei apropiați, dar nădejdea totală, definitivă n-o are decât în ajutorul lui Dumnezeu.
Constatăm cu durere că și între noi, creștinii, există o tendință tot mai mare de a ne încrede în noi înșine, în mijloace omenești de rezolvare a problemelor și mai puțin în Dumnezeu. Câți dintre noi rostim cu toată convingerea cuvintele Psaltirii și urmăm lor: „Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?”. Trebuie să recunoaștem că de multe ori ne fundamentăm gândurile și deciziile noastre pe cuvinte învățate din înțelepciunea omenească și nu pe „cuvinte învățate de Duhul Sfânt”. De aceea, din pustia Munților Apuseni, Părintele Rafail Noica ne trimite cuvânt de întoarcere spre cele ale lui Dumnezeu ca izvor de răspuns la problemele pe care le avem: „Vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvățăm mai multa încredere în Dumnezeu decât în cele văzute și «mai la îndemână», și să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrățișăm și atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie și provizoriu, poruncile lui Hristos”.
În situația dificilă în care ne aflăm, suntem chemați să înțelegem că Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul este măsura tuturor lucrurilor, în El „trăim, și ne mișcăm, și suntem” și tot în El găsim răspunsul la toate problemele noastre. Ne aflăm de multe ori în „noaptea întunecatei rătăciri”, a încredințării în noi înșine și în strategiile acestei lumi. Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu ne răsare nouă și lumii „lumina cunoștinței”, adică lumina adevărului cu privire la ceea ce se întâmplă în viața noastră și în viața lumii. Orgoliul a pătruns adânc în fibra ființei noastre, convingându-ne că găsim în noi înșine puterea și resursele necesare pentru depășirea momentelor de cumpănă prin care trecem. „Pen- tru trufia ta ți-ai pierdut înțelepciunea”, zice Dumnezeu prin glasul profetului Iezechiel .
Este nevoie de mai multă smerenie în atitudinea noastră față de greutatea în care se zbate lumea. Asumarea, în duh de pocăință, a păcatelor proprii și a păcatului celorlalți ne așază în duh de responsabilitate față de starea de cădere a lumii. Fiecare este chemat să zică: nu alții sunt vinovați, nu lumea este vinovată, ci eu port răspunderea pentru răul din lume. „Am o singură dorință arzătoare, zicea Sfântul Sofronie, să schimb lumea, schimbând un singur om – pe mine însumi”. În momentele de cumpănă din istoria omenirii, cei drepți nu s-au distanțat de cei păcătoși, ci și-au asumat păcatul celorlalți, bine știind că nu este om care să nu greșească. Prin aceasta au atras asupra tuturor iertarea și mila lui Dumnezeu. Aflându-se în robia Babilonului, trei tineri cu viață curată se rugau lui Dumnezeu, zicând: „Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră și asupra cetății celei sfinte a părinților noștri, Ierusalimul; că în adevăr și dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre: că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Și am greșit în toate, și poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. Și câte ai adus și ai făcut nouă în dreaptă jude cată sunt”.

La finalul slujbei, părintele paroh Petru Munteanu, a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Domnului, despre comunitatea săvineșteană ca o mare familie creștină și a îndemnat la ospitalitate, ca punte de legătură între enoriași și oaspeți, dar și ca ocazie de a ne bucura de prezența celor de lângă noi.

Ca în fiecare an, mulți colindători au trecut pragul sfânt lăcașului de cult din Săvinești și au răspândit, cu vocile lor cristaline, vestea minunată a nașterii lui Iisus. La finalul recitalului de colinde, Moș Crăciun i-a răsplătit cu daruri, pe cei mici, iar cei mari au primit pachet cu fructe și dulciuri, din partea parohiei.

În prima zi de Crăciun s-a încheiat și campania „Fii Moș Crăciun pentru un copil” inițiată de Parohia „Sfinții Voievozi”, care a adus zâmbete pe fețele a peste 70 de copii, prin generozitatea născută din credința oamenilor cu suflet mare. Astfel, în Ajun de Moș Crăciun câțiva voluntari ai parohiei au pregătit peste 200 de pachete care conțineau jocuri, jucării, fructe și dulciuri, care au fost oferite familiilor monoparentale, copiilor, dar și bătrânilor rămași singuri.

Slujba oficiată la sărbătoarea Nașterii Domnului a adus lumină în ochii celor prezenți, care au plecat spre casele lor cu gândul că „Naşterea Domnului Hristos este cel mai important eveniment din istoria lumii. Coborârea lui Dumnezeu printre oameni – aceasta este semnificaţia Crăciunului – îl reaşază pe om în legătură cu Cerul. Poate fi ceva mai măreţ, mai adânc, mai important ca omul să fie în legătură cu Dumnezeu – Izvorul Vieţii şi al veşniciei“. (IPS Teofan).

Brîndușa Dediu