Canonul cel Mare – chemarea la pocăință

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeşte în perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos. Împărțit în patru părți, este citit în serile primelor patru zile ale Postului.

Canonul poate fi descris cel mai bine ca o plângere de pocăință care ne vorbește despre proporțiile și adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu jale, căință și nădejde. Cu o măiestrie unică, Sfântul Andrei împletește marile teme biblice – Adam și Eva, Raiul și căderea în păcat, Noe și Potopul, David, Pământul făgăduinței și, în cele din urmă, Hristos și Biserica – cu mărturisirea păcatului și cu pocăință.

Nici o altă cântare religioasă nu reuşeşte să dea atât de magistral expresie pocăinţei precum o face Canonul cel Mare. Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi şi nou-testamentare, de la căderea lui Adam la moartea pe cruce a Mântuitorului şi Învierea Sa, toate rememorate cu profundă durere şi sentiment de pocăinţă. Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituală, în care fiecare faptă este individualizată şi  personalizată, atribuită sieşi (şi  implicit, fiecăruia dintre noi).

După ce sufletul conştientizează starea de păcătoşenie în care se află, i se aduc în faţă realitatea iubirii dumnezeieşti, ce doreşte întoarcerea păcătosului, şi robia în care îl târăşte păcatul, dar şi răsplata pe care o va primi pentru îndreptarea sa. Apoi, Sf. Andrei evocă   diferite personaje biblice (Adam, Eva, Cain şi Lameh, Esau, Iacov, Lia şi Rahela, David, Solomon etc.), pe care le promovează drept pilde de urmat sau le acuză, în funcţie de faptele lor.

Pentru a fi ascultat cum se cuvine, Canonul cel Mare presupune cunoașterea Sfintei Scripturi. Dacă astăzi atât de mulți oameni îl consideră plicticos și fără sens, aceasta e din cauza credinței lor, care nu se mai hrănește din izvorul Sfintelor Scripturi care, pentru Părinții Bisericii, era izvorul credinței. Trebuie să învățăm din nou cum să intrăm într-o lume ca aceea descoperită de Biblie și cum să trăim în ea; și nu există o cale mai bună către această lume decât Liturghia   Bisericii, care nu reprezintă numai transmiterea unor învățături biblice ci tocmai descoperirea felului biblic de viață.

Aşadar, Canonul ne introduce, pe fiecare dintre noi, în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, realitatea și gravitatea păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu pe care  ne-o aduc păcatele.

Pocăinţa dizolvă păcatul!

Pr. Ciprian Ungureanu