Credinţa nu este o simplă chestiune intelectuală. De aceea, ea nu este cultivată şi nu creşte pur şi simplu prin cercetare şi studiu. Ca încredere şi împreună lucrare cu voia lui Dumnezeu, credinţa este strâns legată de iubire, care este Însuşi Dumnezeu. Când iubeşti, când te oferi cât poţi mai mult celuilalt, fratele tău – lui Hristos-, când în sfârşit ajungi să te oferi pe tine însuţi lui Dumnezeu, atunci Îl cunoşti: crezi. Credinţa ta creşte. Eşti inundat de ea, de puterea ei străină care ridică şi înviază vieţi. În cele dinlăuntru ale tale pătrunde o odihnă cerească.
Îl cunoşti pe Dumnezeu prin credinţă, nu intelectual, ci existenţial şi cu tot trupul Său. Vezi că articularea cea mai lăuntrică a fiinţei tale este aceea a lui Dumnezeu. Adică vezi că eşti întreg după chipul Creatorului. Nu crezi numai. Îl găseşti în tine.