Cuviosul Teodor Pustnicul (5 iunie)

Cuviosul părinte Teodor a fost famen din tinereţe şi lăsând lumea, s-a făcut monah şi s-a dus în pustiul Iordanului. Şi multe osteneli a suferit, sârguindu-se să placă lui Dumnezeu; şi, pentru aceea, a luat de la Domnul darul facerii de minuni. Şi având el odată trebuinţă să meargă la Constantinopol, s-a dus la mare şi, găsind o corabie care pleca într-acolo, s-a urcat într-însa. Şi când pluteau în cale, li s-a întâmplat de s-a rătăcit corabia în largul mării şi li s-a sfârşit apa de băut ce o mai aveau. Pentru aceasta, corăbierii şi cei din corabie erau în nepricepere şi în mare mâhnire. Iar Cuviosul Teodor, sculându-se şi ridicând mâinile spre cer, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, Care mântuieşte din moarte sufletele omeneşti. Apoi cu rugăciunea a însemnat apa mării cu semnul Sfintei Cruci şi a zis corăbierilor: „Binecuvântat este Dumnezeu, luaţi apă câta va trebuie!” Şi luând ei apa, au gustat şi au aflat apa mării prefăcuta din amărăciune în dulceaţa, ca şi cea din râu. Deci au umplut vasele lor cu apă dulce din mare şi toţi au preamărit pe Dumnezeu şi i s-au închinat stareţului până la pământ. Iar Cuviosul Teodor a zis: „Iertati- mă, domnii mei, căci nu s-a făcut pentru mine această minune a Atotputernicului Dumnezeu, ci pentru voi, care v-aţi mâhnit că nu aveţi apă. Căci văzând Dumnezeu mâhnirea voastră şi aşteptarea morţii, S-a milostivit spre voi şi a schimbat amărăciunea mării în dulceaţa râului”. După aceasta şi corabia a nimerit calea sa, cu rugăciunile acestui sfânt cuvios, şi au sosit degrabă la limanul spre care mergeau. Iar acest părinte Teodor a făcut încă şi alte minuni, şi după aceea s-a mutat la Dumnezeu.

Vieţile Sfinţilor, iunie