De ce am uitat să Îl iubim pe Dumnezeu?
Trufia, zgârcenia, lipsa de milostenie, necredința… sunt doar câteva din miile de „pete” de pe sufletul unui om. De ce am uitat să ascultăm de Domnul? Să ne rugăm Lui, să Îl slăvim, să fim ceea ce El a clădit, să fim oameni…?
De ce suntem atât de răutăcioși și plini de sine? Atât de convinși că totul ne aparține? Din păcate răspunsul nu este unul general, e pentru fiecare în parte diferit, dar cu toții totuși, avem ceva în comun… am ajuns să fim conduși de ceea ce am creat.
De exemplu patul, un obiect util, a fost creat pentru a ne face un somn mai confortabil, astfel am ajuns să nu mai vrem să ne ridicăm și treptat ne cam neglijăm o parte din datorii… din comoditate, ca și cum patul ar domni în mintea noastră.
Am ajuns să nu ne mai fie frică de Dumnezeu, să nu ne mai pese sau chiar să râdem de sfinții Săi. La Biserică cine să meargă? Dacă tot pomeneam de veșnicul pat, el pare a fi tot ce ne trebuie, drept urmare… Biserica e cu mult prea departe.
Scopul vieții era să ne mântuim sufletele, dar acum este doar de a avea cât mai mult din toate, cât mai ușor, cât mai comod. Omul nu mai vrea să îl alunge pe diavol din casa sa, trebuie să fie pe placul tuturor, inclusiv al acestuia rău, acum vrea să fie unul dintre ei și nici măcar nu se mai rușinează.
Duminica a devenit o zi făcută doar pentru somn și distracție, iar lenea nu e decât unul din micii noștri idoli.
Te întreabă cineva: „Tu ce religie ai?” Iar tu răspunzi mândru: „creștin ortodox, de ce întrebi?” „Tocmai e duminică, tu ai trecut pe lângă o biserică ortodoxă și nu ai făcut nici semnul sfintei Cruci”. „Ei, lasă, nu moare nimeni, mă grăbeam și oricum nu aveam timp să intru”.
Așa e: nu avem timp, pentru că suntem conduși de ceea ce am creat, de micii noștri idoli. Duminica e Ziua Domnului, Ziua Învierii Sale, Înviere de care ar trebui să ne aducem aminte în fiecare duminică tocmai pentru că fără Hristos nu există mântuire. E mai ușor să ne grăbim. Oare spre ce? La urma urmei se vede că nu toți ne vom mântui, unii dintre noi vor rămâne aici, înecându-se în potopul propriilor păcate. Mântuirea noastră ține de noi, așadar… „cum îți așterni, așa dormi! ”
Ioana Alexandra Spiridon, clasa a-X-a A,
Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani
