Calea spre Lumină
Calea spre Lumină
Lumina este calea mea,
Spre care voi tinde, oricând,
Și florile care cresc pe ea,
Sunt pacea de frumos și sfânt.
Lumina este maica mea Citește mai mult
- admin
- decembrie 31, 2019
- 12:06 am
Valoarea parteneriatului dintre școală și Biserică în formarea religios-morală a elevilor
„Biserica trebuie să coopereze cu familia şi şcoala în educaţia copiilor şi tinerilor”. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Trebuie însă să ne gândim totuși, pentru a ne împlini visele, cine ne dă această forță de a lupta în viață? Totul ni se datorează nouă? Nu. Răspunsul este unul singur: Dumnezeu!
Prin dragostea Sa nemărginită Dumnezeu Îşi îndreaptă privirile asupra noastră, iar tot ce trebuie noi să facem este să ne întoarcem şi noi inima spre El.
Dar noi ne întoarcem cu spatele şi uităm.
În această fugă pentru propriile idealuri, uităm, în fiecare zi, că fără Dumnezeu şi ajutorul Lui nu avem şi nu suntem nimic.
Câştigul, avantajele, interesele, ne fură raţiunea, o distorsionează, ne îndepărtează de la calea cea dreaptă, ne aruncă pe cărări bătute şi de alţii, dar care ne duc departe de scopul vieţii noastre.
Oricât de mult am preţui lucrurile materiale, reuşitele, recunoaşterea celor din jur, toate acestea nu ne mântuiesc, iar dacă nu există Dumnezeu în tot ce facem, e ca şi cum nici noi, oamenii, fiinţe superioare, nu mai existăm.
Nimic nu suntem, spre nicăieri mergem, fără Dumnezeu!