”Eram tare căutat… se amânau nunțile dacă nu eram eu!”

-Interviu cu domnul TRUCĂ (Răducă Dumitru)-

Într-o după-amiază cu soare am intrat în casa domnului Răducu Dumitru, zis Trucă, un reprezentant de seamă al comunei săvineștene, care ne povestește cu drag despre timpurile de demult.

– Cum au fost vremurile de odată pentru dumneavoastră, cum ați început viața?

– De copil nu am prea multe aventuri…. facem năzbâtii ca toți copii…. Îmi amintesc că în timpul războiului , pe la 12-13 ani am fost împușcat în gât. Dar nu de altcineva, ci din vina mea. Am umblat cu muniții rămase de pe urma rușilor și normal că m-am rănit. Când s-a făcut retragerea rușilor, după război, aceștia făceau prăpăd. Luau bunurile și femeile românilor, uneori chiar siluiau…. și lăsau în urmă armamentul lor, greu de purtat. Iar noi, băieți fiind, curioși, ne debita mintea prostii. Așa am ajuns să facem din aruncarea munițiilor gasite în foc, joaca noastră. Ne plăcea că pușcau. Și la una am dat cu bățul în ea ca să o așez mai bine în foc și chiar atunci a pocnit și mi-a trimis schija în gât. Am dezbrăcat repede flaneaua de pe mine și am pus-o la gât să opresc sângele și-am plecat acasă. O mătușă mi-a zis: ”Ai vrut să mănânci foc!”.  Apoi un frate de-al meu m-a luat să mă ducă la Roznov la spital. Am plecat pe jos pentru că rar mai trecea câte o căruță iar mașinile…. era un eveniment când vedeai câte una. Te lăudai: ”Azi am văzut o mașină!” …. și am ajuns la Roznov unde l-am găsit pe tata cu căruța și ultima bucată de drum m-a dus tata. Am avut noroc că schija nu mi-a atins nici un vas de sânge vital. Am scăpat viu. Mulți oameni au murit din cauza unor astfel de comportamente inconștiente în acea vreme!

– Și apoi, după ce ați mai crescut….?

– În tinerețea mea, sau în adolescență mai bine am început cu munca. Mai precis cu oile; am fost cioban. Pe urmă am fost plutaș până am plecat în armată. Așa era era atunci, trebuia ca înainte de armată să-ți faci ucenicia, ăsta era obiceiul. Și luam pluta de la Piatra Neamț pe Bistriță și duceam lemne. Câte 150 de metri cubi. Le prindeam într-un mod special, cu șufe, ca să nu se răstoarne. Făceam transporturi până la Cosmești, Galați și Brăila. Mergeam doar pe ape. Stăteam plecați câte 2 săptămâni pe ape….. de pe Bistriță pe Siret și tot așa…. De la Fundeni, pe la Vadu Roșu, la Liești se făcea Siretul lac și legam 2 plute cu ajutorul unui dălcăuș (ajutor de plutar). La capăt, la Galați și Brăila mergeam pe Dunăre, unde ne întâlneam cu alte 10-12 plute. Totul era coordonat de un dragoman (șeful plutașilor dintr-un județ). El organiza transporturile, ne aproviziona cu materialele necesare și ne plătea.

– Și dacă dura câte 2 săptămâni să duceți un transport la destinație, cum vă întorceați acasă, tot cu pluta?

– Nu, veneam cu trenul. Deja stăteam mult pe drum, câte 2-3 săptămâni. Câte provizii puteam lua de acasă? Mai găteam câte un pește prins la grătarul de foc cu crengi de arin culese de pe malurile apei. Noi nu prea reușeam să prindem pește, mai mult luam de la pescarii cu care ne întâlneam. În cele 2-3 săptămâni ziua o parcurgeam mereu pe apă: fie soare puternic, vânt, sau ploaie. Doar noaptea trăgeam la mal. Și am ținut-o așa vreo 5 ani.

– Și apoi după cei 5 ani de plutărie ce ați mai făcut?

– Am început armata. Aproape 2 ani am fost telefonist, că aveam gura mare. Când am început armata decretul era de 2 ani, dar când mai aveam 5 luni până la liberare s-a schimbat legea și a venit decret de 3 ani. Asta pentru că erau vremuri de război și trebuia să avem bărbați pregătiți. Așa că am făcut armată 3 ani.

– va urma-

Petronela Baghiu