Fragment din cartea: Bunicul din Cer

Sursa foto: AI

„Bunicul nu era un simplu om, ci un paznic al pragurilor dintre lumi, un făuritor discret care transformase curgerea timpului într-o binecuvântare tăcută pentru toți cei din jurul său.
Chipul său, brăzdat de acele urme adânci ale timpului trecut, era un pergament viu pe care pașii prin lume scriseseră cu litere de aur lecția răbdării.

Privirea sa, filtrată de lentilele ochelarilor, nu vedea doar obiectele lumii materiale, ci deslușea suflarea vie ascunsă în lucrurile mărunte.
Podul casei, la fel ca și cel al șurii, nu era un simplu spațiu prăfuit, ci un sanctuar al memoriei perene.
Acolo, printre fânul cu miros de soare vechi și cuiele ruginite de așteptarea unei noi alcătuiri, se afla „roata timpului”, un mecanism invizibil prin care eu, copilul de odinioară, putea călători în lumea imaginației spre orizonturile propriei legende ale împlinirii.
În acel spațiu din podul șurii, leagănul atârnat de grinda groasă devenea o navă spirituală; leagănul devenea zborul pur, neîntinat de gravitatea fricilor adulte, o înălțare plină de bucurie spre esența ființei, descoperind aspirațiile viselor viitoare.
Bunicul înțelesese, apoi îmi descoperise și mie marea taină: că pământul este o oglindă a cerului. Plugul său, la vremea potrivită, nu spinteca doar țărâna, ci trasa brazde adânci în însăși eternitatea vieții. El nu lăsa niciodată pământul nelucrat, știind că munca este o formă de rugăciune tăcută, o ofrandă adusă lumii materiale, materie care este o alcătuire plină de viață.
Acum, mutat în marea constelație a lumii nevăzute, el a devenit un plugar al stelelor, un lucrător la fel de neobosit precum odinioară. De sus, acolo și totuși prezent, ajunge să are amintirile mele, alcătuind și curățând buruienile îndoielii și pregătindu-mi solul inimii pentru noi și noi vise.
Plecarea sa, cu întreaga copilărie a vieții mele de mână, nu a fost o pierdere, ci un act de conservare sacră: el a pus la adăpost puritatea unei lumi, transformând-o într-o comoară spirituală pe care niciun hoț de timp nu o mai poate atinge.”

Petru Munteanu
Martie 2026