Frumusețea vieții de la țară
În satul tradițional, viața este trăită comunitar. Această deschidere către lume a avut un rol decisiv în formarea și cultivarea caracterelor umane în mediul rural, instruirea lor pe principiile unei etici sănătoase. Defectele, ca și abaterile morale săvârșite, sunt biciuite public. Așa este obiceiul strigării peste sat, unde se dădeau și numele celor criticați. Societatea satului, adunată la muncă, la horă, la nunți, la hramuri, clăci, șezători și alte ocazii, lua atitudine cu versul împotriva celor ce încălcau bunele moravuri, motivul liric devenind, cu acest prilej, critică aspră și batjocură. Așa, în toiul petrecerilor obișnuite, strigăturile satirice izbucnesc împotriva unor defecte și vicii ca: lenea, prostia, nătângia, urâțenia, bogăția nemeritată și nemuncită, dragostea cu slăbiciune, viclenia și trădarea, mai ales trădarea femeiască. Strigăturile pun în evidență însă uneori și calitățile bune, hărnicia fetei.
Satul românesc în devenire a păstrat mereu aceste tradiții populare care prin caracterul lor au însemnat un adevărat cod moral al românilor de-a lungul istoriei. Din el se degajă un sentiment profund uman, vădind valoarea culturii populare și rostul ei în viața satelor noastre, nedezmințit până astăzi. Tradițiile cultivă idealul de frumos, de dreptate, bunăstare, înțelegere, iubire de neam, hărnicie, iubirea locurilor natale, a țării, înțelepciune, cumpătare, credință, dragoste, adevăr ș.a.m.d., virtuți specifice și de înaltă cinstire la poporul nostru, încă de la străbunii geți, despre care Herodot spune că erau „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”.
Satul a fost astfel permanent un spațiu de viață autentică, unde s-a creat și recreat întreg universul de cultură și civilizație tradițională. În același timp, el este o conștiință a neamului nostru și chiar poate fi considerat o emblemă națională, prin tot ceea ce are specific și nepieritor, de la case, port și până la creațiile folclorice, atât de bogate și valoroase.
E adevărat că unele ocazii de manifestare a tradițiilor populare sătești s-au rărit mult sau chiar au încetat să mai fie în majoritatea zonelor etnografice. Dar avem încă obiceiuri frumoase, care, legate de viața familiei și a obștii, vor dăinui, păstrând în același timp continuitatea spirituală a satului românesc.
Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie –
Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani
