Valoarea parteneriatului dintre școală și biserică în formarea religios-morală a elevilor
„Biserica trebuie să coopereze cu familia şi şcoala în educaţia copiilor şi tinerilor.”
(Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
Educaţia în societatea postmodernă bazată pe cunoaștere este axată pe dimensiunea ştiinţifică care conduce, în mod inevitabil, spre o formare unidimensională a personalităţii umane. Pentru a depăşi acest caracter al procesului instructiv-educativ centrat pe dimensiunea cognitiv-rațională din societatea informațională, este necesar de a recurge la alte mijloace eficiente de educaţie – morală, religie, tradiţii și obiceiuri, care sunt în stare să formeze o tânăra generaţie integră, care să înglobeze nu numai dimensiunea cognitiv-raţională, ci şi dimensiunile volitive şi afective ale personalităţii (Cucoş C., Pedagogie. Iași: Ed. Polirom, 2006, p. 15).
În condițiile contemporane, posibilitățile pedagogice ale școlii și familiei au devenit insuficiente pentru organizarea educației spiritual-morale. Epoca postmodernă se caracterizează printr-o sporire substanțială a mediului social și mediatic a societății de consum asupra devenirii personalității copilului. Reprezentările despre lumea spiritual-morală care au dominat comunitatea pedagogică în ultimele decenii și căile de dezvoltare a ei s-au dovedit a fi insuficiente pentru practica pedagogică a educației sociale care erau axate pe idealurile sociale tradiționale orientate spre „valorile eterne” ale altruismului, solidarității sociale, milosteniei, slujirii binelui comun. Cu toate că greutatea specifică a acestor valori este destul de considerabilă, totuși, în noile împrejurări, este necesar de a găsi și alte mecanisme de translare a acestor valori noilor generații.
În procesul formării omului, educaţia este concepută ca o investiţie în el, fiind compusă din mai multe elemente, organizate în sistem, aflate în strânse relații, care fac ca o modificare produsă în unul dintre ele să se resimtă în celelalte, astfel încât, fiecare element al acțiunii educative poate fi cauza unui efect și viceversa. Iată de ce problema în cauză reprezintă o preocupare a întregii societăţi care presupune valorificarea optimă a resurselor sale materiale şi umane. La realizarea procesului educațional contribuie familia, mediul social, şcoala, biserica, instituţiile culturale, mass-media şi structurile asociative. În constelaţia acestor factori de educare a tinerei generaţii, şcolii îi revine locul central fiind „principala instituţie socială specializată în pregătirea oamenilor pentru muncă şi viaţă”( Cristea, S. Școala și comunitatea. În: Didactica Pro…Nr. 4/2005, p. 49).
Celălalt factor care contribuie la dezvoltarea personalității umane îl reprezintă Biserica. Ea „compensează nevoia de filiație activă pe o linie ideatică, prin excelență spirituală”( Vasmas, E.-A. Consilierea și educația părinților. București: Ed. Aramis, 2002, p. 49). Influența educativă a Bisericii se realizează prin intermediul orelor de religie desfășurate în școală, prin slujbele religioase din cadrul lăcașelor de cult și prin activitățile caritabile organizate la nivel de societate.
Astfel, Biserica contribuie la instituirea unui proces de educație sistematică, explicită, din perspectiva valorilor morale și spirituale proprii religiei ortodoxe.
Astăzi școala, ca și întreaga societate, se confruntă cu mai multe probleme sociale și educaționale: abandonul școlar, cazuri de violență, extinderea pseudovalorilor, criza morală și spirituală, diminuarea sensibilității/empatiei/toleranței față de celălalt, probleme de ordin psihologic ale copiilor din familii socialmente vulnerabile sau ale copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare. În aceste condiții, devine un imperativ categoric ca Școala să conlucreze cu diverși parteneri comunitari, inclusiv cu Biserica „pentru a-și conjuga eforturile în vederea soluționării sau diminuării problemelor educaționale” (Cristea, S. Școala și comunitatea. În: Didactica Pro… Nr. 4/2005, p. 49).
În ultimele decenii, problema dezvoltării spiritual-morale și a educației noilor generații în baza valorilor tradiționale a devenit un obiect al îngrijorării sociale, care și-a găsit oglindire în publicistică, în discuții sociale aprinse, mișcări și inițiative sociale, în experiența pedagogică actuală și, totodată, în cercetările științifice. Astăzi a devenit clar că educația elevilor, dezvoltarea spirituală și morală a lor, trebuie să fie integrate în diverse tipuri de activitate: în timpul orelor, în afara lor, în afara școlii, în cadrul activităților social-utile. Timp de câteva decenii în societatea noastră a avut loc o discuție despre posibilitatea de a îngloba în programa școlară cursul de religie. Astfel, a apărut posibilitatea de a contribui la educația spirituală și morală a elevilor prin intermediul valorilor moral-spirituale și a normelor religioase.
Școala și Biserica reprezintă factorii ce formează personalitatea umană, având menirea sacră de a repune în circulație trecutul istoric, stabilind o anumită continuitate în dezvoltarea colaborării parteneriatului educațional dintre generații și epoci. Anume trecutul istoric, tipurile de parteneriate educaționale, modul de gândire și de conduită a elevilor în evoluția lui istorică, constituie un suport necesar și determinant în devenirea și afirmarea umană.
De aceea, actualitatea lucrării este motivată, în mod special, de necesitatea de a completa, aprofunda și a aborda cercetarea colaborării factorilor educaționali din societate și, mai ales, a parteneriatului Școlii cu Biserica în educația morală și spirituală a elevilor. Dat fiind faptul că învățământul constituie un proces firesc, născut, dezvoltat și definit în cadrul Bisericii, ar fi important ca acum această instituție divino-umană să participe la procesul de formare moral-spirituală a elevilor. Astfel, interacțiunea dintre Școală și Biserică reprezintă o condiție necesară a succesului dezvoltării spirituale și morale, a educației elevilor.
Pentru a realiza în mod practic, un parteneriat durabil dintre Școală și Biserică, trebuie să se producă o schimbare de valori, atitudini, comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicați: cadre didactice, familie, preoți, elevi. Acest parteneriate trebuie să fie construite pe un sistem deschis, să se afle într-o relație directă cu mediul său exterior și inerent, cu comunitatea în cadrul căreia funcționează.
Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie
Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani
