Împăcarea cu Dumnezeu
„Pacea este o comoară de neprețuit, încât în locurile pământești și trecătoare, nu se obișnuiește să se audă ceva mai fermecător, nici să se dorească ceva mai mult ca pacea“. (Sfântul Ciprian)
Dobândirea păcii ar trebui să fie țelul oricărui creștin, deoarece doar așa ne putem împăca cu Dumnezeu, cu semenii noștri, dar nu în ultimul rând cu noi înșine. Doar dobâdind pacea te vei putea ruga, liniștit, cu sufletul, pentru fiecare, lângă fiecare și doar având pace cu toți, vei avea pacea din partea tuturor.
Pacea cu Dumnezeu, pentru a o dobândi, trebuie să facem totul cu Dumnezeu, avându-L pe El cu noi, oricând, oriunde. Trebuie să facem totul cu credință, cu milostenie, cu iubire și dreptate, căci El ne veghează pașii mereu. Nu trebuie să uităm că noi suntem ai Lui, cu sufletul și cu trupul, că noi depindem de El, în toate clipele vieții și în toate cerințele sufletului și ale trupului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „atât de mare este pacea, încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc.”
Pacea cu semenii presupune, de fapt, iubire, „trăiți în bună pace cu toți oamenii… dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare, dacă îi este sete, dă-i să bea…”. Iubindu-i pe cei din jur, ne iubim pe noi. Îi iubim, îi ajutăm, ne rugăm pentru ei, pentru îndreptarea lor, fără să-i judecăm, căci toți suntem la fel, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Trebuie să-l respectăm cu adevărat pe cel de lângă noi, să-i respectăm felul de a fi, dorințele, deciziile, individualitatea. Trebuie să-i iertăm pe ei, deoarece doar așa putem deveni mai buni.
Pentru a avea pacea adevărată, împăcarea cu Dumnezeu și cu semenii noștri, în primul rând trebuie să ne acceptăm pe noi înșine. Nu trebuie să ajungem la egoism sau narcisism, ci trebuie să vedem în noi înșine, ca și în ceilalți, o creație a lui Dumnezeu, căci dacă ne iubim pe noi, îl iubim și pe Dumnezeu.
Se spune că dacă dorim să avem pace cu noi înșine prin a încerca să-i împăcăm pe alții, nu vom avea niciodată, deoarece omul trebuie să-și găsească pacea înăuntrul său. „Fă pace înăuntrul tău și atunci cerul și pământul vor fi în pace cu tine.”
Elena Cîtea – clasa a XII-a C,
Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani