Sfinții 40 de Mucenici și pilda credinței lor (9 martie)

Acești sfinți bărbați erau ostași în cetatea Sevasta (Armenia), sub comanda unui anume Agricola, pe vremea împăratului Liciniu- crud persecutor al creștinilor. Atât Liciniu, cât și neisprăvitul său prieten, Agricola, guvernator al cetății, fiind închinători la idoli, ordonaseră ca toți supușii, inclusiv soldații, să facă la fel. Cei 40 au refuzat să aducă jertfe idolilor fiind creștini și ostași ai lui Hristos.

Inițial s-a încercat ademenirea lor cu daruri și onoruri, dar ei au refuzat cu demnitate, având în cuget cuvintele Mântuitorului: ,,Ce-I va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentu sufletul său?€™ (Matei 16,26). După refuzul lor au urmat cunoscutele persecuții: închisori, bătăi, etc.

Cea mai grea încercare a fost însă următoarea: au fost dezbrăcați de haine și aruncați într-un lac înghețat, căci era iarnă, în care au fost ținuți, sub pază, o noapte întreagă. La marginea lacului, cinicul Agricola a ordonat instalarea de băi cu apa caldă, spre a-i ademeni pentru slujirea idolească. Dar ei au răbdat cu bărbăție și această încercare. Unul singur, ispitit de baia fierbinte, a ieșit, dar intrând în cadă a murit pe loc. Peste ceilalți 39, paznicul Aglaie a văzut coborându-se raze luminoase, care au încununat creștetul fiecăruia. Privind uimit această minune, Aglaie s-a aruncat în lac, în locul celui ce s-a lepădat în fața lui, spre a se alătura ostașilor lui Hristos. Indignați, persecutorii poruncesc pe dată ca mucenicilor să li se zdrobească cu ciocanul fluierele picioarelor și așa și-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Apoi au fost încărcați în căruțe pentru a fi duși la marginea cetății, ca să fie arși pe un rug pregătit aici. Unul dintre ei, mai tânăr, Meletie, n-a murit însă, iar persecutorii nu l-au pus în căruță. Mama lui, deși sfâșiată de durere, văzând că nu a fost  pus la un loc cu Mucenicii, l-a luat în spate și alergând spre rug, striga: ,,Și eu vreau să fiu mamă de mucenic!” În timp ce-l purta astfel, și-a dat și el duhul, iar mama sa l-a așezat împăcată alături de trupurile camarazilor. Aceeași extraordinară femeie împărțise mai înainte muribunzilor pâine cu miere și cu nucă, spre a le face mai dulce petrecerea spre veșnicie.

De aici a rămas în tradiția creștină ca în această zi să se facă ,,măcinici€œ dulci, din făină, nucă și miere, inclusiv la români, mai ales în Moldova și Muntenia.

Trupurile arse au fost aruncate în râu, de unde episcopul Sevastiei, Petru, le-a adunat noaptea și le-a dăruit bisericilor din împrejurimi. Așa se face că părticele din Sfintele lor Moaște au fost împărțite în multe lăcașuri creștine, inclusiv din ROMÂNIA, de exemplu la Mănăstirea Antim din București, la Mănăstirea Neamț. Cu ale lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește și ne mântuiește pe noi! Amin.

Pr. Mihai Meraru