Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare

Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare

Cinstim pe Sfântul Voievod Ştefan, pe care poporul l-a numit „cel Mare şi Sfânt”. Pentru faptele sale cele vitejeşti, la moartea sa, la 2 iulie 1504, a fost plâns ca un părinte, pentru că poporul a simţit că a fost lipsit de mult bine, de faptele de binefacere faţă de săraci şi mai ales faţă de luptătorii pentru apărarea credinţei şi a ţării. Au cunoscut că nu vor mai avea atâta sprijin şi ajutor în apărarea faţă de pericolul otoman.
Ştefan cel Mare, cu o mână de oameni, a stat împotriva puhoaielor de duşmani: otomani, tătari şi alţii. De cele mai multe ori, duşmanii veneau din multe părţi şi veneau nu numai pentru bogăţiile pământului, ci şi pentru a răpi din sufletele oamenilor credinţa ortodoxă, care este cel mai scump dar al poporului.
Oamenii de altă credinţă şi necredincioşii nu ne înţeleg pe noi, ortodocşii, pentru că sunt înstrăinaţi de credinţa cea adevărată şi iată că se pornesc cu ură asupra noastră. Aşa a fost în toate timpurile, şi îndeosebi astăzi.
Când o persoană este canonizată, trecută în rândul sfinţilor, lumea întreabă ce minuni a făcut acea persoană de a fost trecută în calendar ca sfânt. Minuni sunt multe, dacă putem să le înţelegem. Ca să rezişti în faţa atâtor duşmani apărând credinţa cea adevărată şi glia strămoşească este o minune peste puterea de înţelegere a minţii. Şi această minune Dumnezeu a făcut-o prin Ştefan cel Mare.
Ştefan cel Mare a fost un om milostiv, un om iertător. Şi nu oricine poate să ierte pe cel care face un rău. Nu este uşor să-l ierţi pe cel ce ţi-a ucis tatăl. Ce om poate să ierte cu adevărat? Doar un om cu adevărat credincios! A fost postitor, a fost rugător, a fost milostiv şi drept. Uneori era iute la mânie, dar o mânie sfântă, cum învaţă sfinţii părinţi. Şi Sfântul Proroc Ilie a ucis pe oamenii care nu mai aveau nici o posibilitate de îndreptare. La fel, Ştefan a pedepsit pe trădătorii de ţară şi de credinţa strămoşească. Poporul a înţeles această mânie sfântă a lui Ştefan cel Mare. El a fost şi învins, dar Moldova, niciodată. Şi a pus pe seama lui înfrângerea ca pedeapsă pentru păcatele lui, iar când a biruit a pus victoria pe seama lui Dumnezeu. El, ca voievod, domnitor care a învins atâtea oşti străine, a fost şi smerit.
Fiecare dintre noi simţim mai mult decât putem vorbi despre Ştefan cel Mare. în faţa mormântului lui Ştefan cel Mare străinii simţeau că se află în faţa unui loc sfânt. La moartea sa, poetul cu simţiri româneşti spune că şi natura a luat parte la înmormântarea lui.
La marea serbare de la Putna (14-16 August 1871), cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la sfinţirea bisericii mănăstirii, marele poet Mihai Eminescu a spus: „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul lui Ştefan altar al conştiinţei naţionale”.

+Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Sub îndrumarea domnului Gheorghe Măriuța