Astăzi mi-a fost atrasă atenția de glasul unui copil din parc: „Melc, melc codobelc… toată lumea este ocupată! Cine se mai joacă cu mine?”.
Toată lumea este ocupată… Avem datorii de respectat, idealuri de atins, lucrări care se cer rezolvate, familii de întreținut, copii de iubit, termene limită de respectat. Și mie îmi place să mă simt mereu ocupat. Iubesc ceea ce fac. Dar uneori, la finalul zilei, mă pomenesc amețit, de parcă aș fi coborât dintr-un carusel. Asemenea stare te îndeamnă la odihnă. Iar starea de odihnă te ajută la reevaluarea priorităților, la asumarea deciziilor. Decizia de a fi în formă maximă, de a schimba viața în bine, de a învăța sau de a fi curios, de a iubi, de a ierta, decizia de avea răbdare, de a nu categorisi prin comparații.
Când pe drumul vieții noastre nu reușim să ținem pasul cu disciplina, iar dorințele ne devin egoiste, este vremea să ne oprim și să ne reevaluăm existența. Aud încă ecoul care mai răsună cu glasul copilului: „Melc, melc codobelc…”.
Recapitulând trecutul descoperim prietenii, binecuvântările sau ajutorul lui Dumnezeu. Devenim conștienți că starea noastră spirituală, fizică și emoțională ne determină în mare parte reacțiile în diversele împrejurări ale vieții.
Cu cât suntem mai conștienți în stare de rugăciune, cu atât suntem mai capabili să evaluăm în mod corect situațiile înconjurătoare și să luăm deciziile sănătoase.
Deci, când suntem agitați, simțind că termenele limită țipă să fie rescpectate și că lumea se rotește amețitor în jurul nostru, e vremea să ne oprim din goană și să ne tragem sufletul…, să auzim glasul copilului, ciripitul păsărilor, sunetul de clopot sau de toacă, șoaptele vântului și să simțim adierea lui mângâietoare, care ne aduce parfumul înmiresmat al naturii create de Dumnezeu din iubire pentru noi.
Pr. Petru Munteanu, 2 iulie 2014
