Doamne, harnici, gospodari şi cu multă credinţă şi evlavie în Dumnezeu au fost bunicii şi străbunicii noştri!
Astăzi, la început de mileniu al III –lea, aflăm de la bunici că la începutul secolului 20, adică în preajma Primului Război Mondial, existau gospodării răzleţe de o parte şi de alta a şoselei naţionale Bacău-Roznov-Piatra Neamţ. Era o şosea pietruită pe care circula, din când în când, câte un automobil, urmat de un nor de praf ce se vedea de la distanţă.
În paralel cu şoseaua exista calea ferată pe care circulau două –trei trenuri personale, două – trei de marfă şi, o dată pe zi, un tren special pe care copiii îl chemau ,,Dinamul”, vopsit în roşu şi alb cu care călătoreau doar cei avuţi.
Gospodăriile ţărăneşti (în număr de 30-40) erau la distanţe mari una de alta. Pe zoană (marginea şoselei şi a căii ferate) erau copaci bătrâni, în special cireşi ce ademeneau copiii localnicilor. Mai rar erau săpate şi zidite fântâni.
Cărăuşii de lemn, păcurarii (cărăuşii de petrol şi păcură), vărarii, podgorenii (cărăuşii de struguri) ce traversau localitatea dinspre Bicaz, Moineşti, Tazlău, Vrancea se opreau pentru a-şi adăpa caii şi a-şi potoli setea. Copiii abia aşteptau sezonul strugurilor pentru a urmări caravana căruţelor podgorenilor şi a scoate cu degetele din lădiţe bobiţe dulci de struguri.
Femeile se ocupau cu treburile casnice, dar şi cu ţesutul de pânză, cuverturi, macaturi din cânepă, in şi lână. În zilele de sărbătoare, în serile de iarnă, fetele şi tinerele neveste lucrau la cusutul cămăşilor de mire şi mireasă, a cămăşilor pentru socri, ce se purtau în ziua nunţii. Tinerii se adunau seara la gospodăria unuia dintre ei şi făceau clacă la deşfăcatul porumbului. Aici se distrau şi îşi pregăteau colindele şi urăturile de anul nou.
Cu trecerea anilor, localitatea s-a modernizat, mai ales după construcţia platformei chimice din Săvineşti.
La intersecţia unei uliţe cu şoseaua naţională, a fost ridicată o Sfântă Cruce din lemn, de către credincioşi. Data ridicării ei şi a sfinţirii nu este cunoscută.
Am vrut să aflu mai multe amănunte şi am stat de vorbă cu doi vecini ai Sfintei Troiţe – familia Costică şi Aneta Dumitrache, care ne-au relatat următoarele:
“Din câte ştim de la părinţii noştri, pământul a fost cumpărat de bunicul Prisecaru-Burluţă Ghiţă de la o familie din Roznov numită Toma. L-a cumpărat cu troiţă cu tot. De la început troiţa avea hramul ,,Vineri – după Paşti” în săptămâna luminată, de fapt la Izvorul Tămăduirii.
Ghiţă Burluţă-Prisecaru a avut mereu grijă de această troiţă, cinstind-o cum se cuvine. Când ne-am căsătorit, am hotărât cu vecinii să continuăm tradiţia. O parte din vecini: Lupoi Vasile, Baluşi D. Mitiţă, Acojocăriţei Gheorghe, Acojocăriţei Ion, au plecat la Domnul. Noi, cei care am rămas am continuat cinstirea acestei troiţe cu slujbe de laudă şi cinstire pentru Domnul cu frumoase mese pentru participanţi (peste 200 de suflete).
Cu timpul, troiţa a avut nevoie de mai multe reparaţii. Între anii 1986-1989 am fost opriţi de a face slujbe la Sf. Troiţă. Dupa Revoluţie am avut libertate şi împreună cu vecinii am adus-o la înfăţişarea de astăzi”.
Au ajutat cu toţii: cu bani, mână de lucru, materiale, păreri. Au fost prezenţi permanent: Dascălu Constantin, Lupoi Victor, Baluş Gheorghe, Acojocăriţei Gheorghe, Acojocăriţei Rodica, Acojocăriţei C., Baluş Miha , fraţii Benchici, Toader şi Ghiţă, fraţii Popa, Ion şi Neculai, Chele Constantin, Savina Ticu, Moisii Neculai, Sandu Constantin, Munteanu Maria.
De-a lungul timpului, au oficiat slujba hramului mai mulţi preoţi: Pr. Hîrţescu Victor (d.1983), Pr. Filip Gheorghe (d.1997), Pr. Munteanu Petru, împreună cu invitaţi din comuna Săvineşti şi din alte sate vecine.
Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiţi şi pe noi să ne ţină sănătoşi şi să continuăm împreună cinstirea Sfintei sărbători Izvorul Tămăduirii.
Mult ne place nouă, copiilor, să ascultăm povestirile bunicilor, să le aşternem pe hârtie cu mari emoţii ca să le cunoască oamenii şi să-şi aducă aminte de străbuni, AMIN!
Bianca Savin şi prof. Vasile Sandu