– Vântul de miazănoapte –

Când eram copil, citisem într-o carte că există un vânt care suflă de la începutul timpului și continuă să șoptească celui dispus să asculte, în orice limbă care s-a vorbit vreodată.

Șoapta lui spunea povestea, adună toate evenimentele din trecut care se repetă, iar și iar, pe același portativ, dar cu alte personaje, în încercarea de a ne aduce la firesc sau la starea unei lucrări pline de iubire și de recunoștință.

Această lucrare tainică și miraculoasă o face pe văduva de nouăzeci de ani să continue să aibă grijă de florile ei în fiecare primăvară, iar toamna să pregătească grădina pentru așteptatul somn al iernii. Înțelegându-i șoapta, gospodarii muncesc cu drag și spor, trăind timpul ca o sărbătoare și având o viață în care își aduc contribuția.
În acest înțeles lucrează pictorii care au obosit, dar care continuă să picteze; compozitorii care au surzit și totuși continuă să scrie simfonii minunate.
Privind în jurul nostru cu uimire și apreciere, atunci când credeam că nu este posibil să mai încercăm o dată, armonizându-ne cu lucrările și planurile trăite de generații, dăm drumul unui oftat care se întoarce prin veacuri, intrând în șoapta vântului de la începuturi și, în ciuda tuturor experiențelor noastre nefericite, tragem aer în piept și mai încercăm o dată.

Preot Petru Munteanu

Alte articole: https://solidaritatesociala.ro/aventura-prin-lectura-pod-intre-invatarea-traditionala-si-cea-bazata-pe-experienta-2/

și https://samariteanulmilostiv.ro/sfantul-nicolae-legenda-lui-mos-nicolae/

și https://jurnalfm.ro/pelerinaje-de-florii-in-judetul-neamt/