Vigilante ad majorem Dei gloriam

“Arătându-Se lămurit celor

ce Îl caută cu toată inima

şi tăinuindu-Se de cei

ce cu toată inima fug de El,

Dumnezeu orânduieşte

cunoaşterea omenească despre Sine.

El dă anumite semne,

văzute pentru cei ce-L caută

şi nevăzute pentru cei care nu Îl caută.

Celor ce voiesc să vadă,

le dă din belşug lumina.

Celor ce nu voiesc să vadă,

le dă întuneric din belşug.”  –  Blaise Pascal

Vigilante ad majorem Dei gloriam

Mântuitorul Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor săi să privească prin iubire, lumea dimprejurul lor şi să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Şi noi putem vedea astăzi, tot la fel, înconjuraţi de spaţiul iubirii de Dumnezeu, un spectacol măreţ şi profund. În zările ce se luminează la răsăritul soarelui, în contururile albastre ale munţilor îndepărtaţi, în izbucnirea furtunilor, în păsările ce le zărim pe pânza cerului, în florile câmpului, semne ce descoperă prezenţa şi scopurile lui Dumnezeu. O prezenţă ce ne copleşeşte de pretutindeni şi se transformă în clipe frumoase ale vieţii noastre.  Ne înconjoară în spaţiul iubirii şi cerul, şi lumina, şi vântul şi muzica şi toate acestea se contopesc cu noi. De parcă cineva îşi înmoaie continuu pensula în sufletul nostru şi transmite apoi culorile şi frumuseţea, peisajului multicolor ce ne înconjoară. Este o percepţie ca un dor care ne frământă şi care descoperă atracţia şi apartenenţa de sânge faţă de tot. Nu mă pricep să exprim întru totul acest sentiment de rudenie şi afecţiune faţă de spaţiul creaţiei ce e veşnic înviorat de bucurie, veşnic înmugurit şi înflorit şi cuprins de taine şi şoapte…

Citeşte tot articolul