Sfântul Ierarh Nifon al Constantinopolului-apărător si mărturisitor al dreptei credinţe

Viaţa
Sfântul Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. A purtat încă din copilărie, o mare evlavie faţă de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Îi plăcea să partici pe la sfintele slujbe, dar şi să citească cu râvnă şi atenţie Sfânta Scriptură şi să studieze zilnic Vieţile Sfinţilor cuvioşi sau mucenici. La o vârstă foarte tânără, a decis să sporească în cunoştinţă şi mai ales, în virtute, pentru a se face următor Sfinţilor şi pentru a primi cununa mântuirii.
Este tuns în călugărie de vestitul pustnic Antonie, moment în care primeşte numele Nifon. În anul 1483 este chemat la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, trecut la cele veşnice.
Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488.
Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezătorul) din insula prezentă în faţa oraşului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit şi a petrecut până în anul 1496 când a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice.
După numai doi ani şi câteva luni, este din nou exilat de turci în Adrianopol. Aici îl va cunoaşte pe domnitorul Radu cel Mare al Ţării Româneşti (1495-1508), care îl va aduce în 1504 în Ţara Românească pentru a conduce şi reorganiza Biserica. Începând reorganizarea ierarhiei muntene, Sfântul Nifon i-a propus lui Radu cel Mare să mute mitropolia din Argeş în Târgovişte, ceea ce acesta nu a mai apucat să facă, şi a hotărât înfiinţarea a două episcopii: la Râmnic şi la Buzău, pentru care a şi hirotonit doi episcopi.
O relaţie nelegiuită la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia şi un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfântul Nifon să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde şi va trece la Domnul în ziua de 11 august 1508.
Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc, şi aceasta la numai 9 ani de la moartea sa, în timpul domniei Sfântului voievod Neagoe Basarab, care îi fusese fiu duhovnicesc.
De numele Sfântului Ierarh Nifon se leagă şi darul acestuia oferit spiritualităţii şi culturii noastre naţionale. Este vorba despre apariţia trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) şi „Tetraevangheliarul” (1512), toate tipărite, la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, de către Radu cel Mare şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgovişte.
Aproape de sfârşitul vieţii lui, mai mulţi monahi de prin mănăstiri şi de prin pustietăţi l-au rugat să le dea în scris o rugăciune de dezlegare pentru sufletele celor adormiţi (spre a se citi pe Mormânt). Atunci fericitul le-a lăsat „cu limbă de moarte” Molifta cea de dezlegare pentru răposaţi, pe care o foloseşte Sfânta Biserică de Răsărit până
astăzi.
Apărător al dreptei credinţe
Sfântul Nifon nu înţelegea să închidă ochii la anumite abateri de la legea morală creştinească, cu atât mai mult că acestea aveau loc în familia domnitoare. Căci sora lui Radu cel Mare, domniţa Caplea, rămasă văduvă, luase pe un boier moldovean, Bogdan, ce-şi lăsase soţia şi copiii acasă şi venise aici, fapt care contravenea moralei creştine, drept pentru care Sfântul Nifon, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul odinioară, l-a mustrat pe domnitorul muntean care îngăduia aşa ceva. Numai că, între datoria creştinească şi slăbiciunea de frate, între mitropolit şi soră, voievodul alese pe aceasta din urmă. Astfel s-a născut tradiţia despre blestemul pe care Sfântul Nifon l-a aruncat asupra lui Radu cel Mare.
Murind mitropolitul, murind şi voievodul dar şi domniţa care iscase cearta, rămase însă blestemul. Se spune că din mormântul domnitorului Radu ieşeau viermi şi că mirosea urât, iar o altă tradiţie spune că mormântul său a fost trăsnit, din trupul său nemairămânând decât capul. O dată cu venirea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului domnitor Neagoe Basarab a fost posibilă şi îndreptarea răului. Astfel că, după ce şi-a consolidat domnia, în 1515, drepcredinciosul voievod a trimis dintre boierii săi credincioşi la Sfântul Munte Athos să aducă moaştele Sfântului Nifon, ca să îndrepte greşeala lui Radu Vodă, care îi făcuse rău sfinţiei sale.
După oarecare ezitări ele au fost trimise, iar la apropierea de Târgovişte, Neagoe Basarab, însoţit de popor mult, le-a întâmpinat şi le-a sărutat. După aceea duseră sicriul cu moaştele sfântului cu toţi oamenii la Mănăstirea Dealu, şi-l puseră deasupra mormântului lui Radu-Vodă. Au făcut priveghere de toată noaptea împreună cu domnul Neagoe-Vodă, rugându-se sfântului Nifon pentru iertarea păcatului lui Radu-Vodă. Si iată că, spre sfârşitul slujbei utreniei, vrând Dumnezeu să arate iertarea păcatului lui Radu-Vodă, se întâmplă o minune: Mormântul lui Radu-Vodă s-a deschis si ieşea din el un miros îngrozitor; în acelaşi timp s-a deschis şi racla cu moaştele Sfântului Nifon din care izvorî de la sfântul izvor de apă şi spălă tot trupul lui Radu-Vodă şi-l arătă luminat. A fost semnul că Sfântul Ierarh Nifon iertase pe domnitor pentru nedreptăţile pe care le suferise.
În urma acestei minuni, domnitorul a poruncit ca moaştele Sfântului Nifon să fie aşezate într-un sicriu de argint, poleit cu aur şi pietre scumpe şi înapoiate Mănăstirii Dionisiu. Monahii acestei mănăstiri, în semn de mulţumire, i-au dăruit lui Neagoe Basarab capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon, care au fost depuse în Mănăstirea Curtea de Argeş, iar în anul 1949 au fost mutate în Biserica „Sf. Dumitru”, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi în prezent.
Cuvinte de folos
„Milostenia sa nu lipsească de la voi, ci de-a pururea sa aveţi către săraci şi către văduve şi către năpăstuiţi şi către cei neputernici, către străini şi către cei din temniţă, către flămânzi şi către cei goi şi tuturor celor lipsiţi să le daţi din destul şi neoprit, pentru ca şi voi pre acest pământ să dobândiţi însutit mai mult, iar întru împărăţia cerului, viaţa cea de veci, după cum a zis Domnul nostru Iisus Hristos; şi să vă feriţi de toate spurcăciunile şi vicleşugurile, ca să fie cu voi toată sfinţirea”.
„În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu şi pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătăţile vin de la Domnul şi de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre Dânşii. Fie-ţi drag a te ruga de-a pururea şi ţi se va lumina inima şi va vedea pe Dumnezeu.”

Pr. Ungureanu Ciprian Daniel Parohia Dârloaia