Minunea ce s-a făcut de Icoana Domnului nostru Iisus Hristos (11 octombrie)

În cetatea Viritului locuia un creştin într-o casă, aproape de şcoala evreiască, şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme a vândut casa aceea şi a cumpărat altă casă, luîndu-şi toate lucrurile afară numai de icoana Domnului, care a rămas acolo. Şi aceasta s-a făcut după rânduiala lui Dumnezeu. În acea casă unde era icoana Domnului s-a sălăşluit un evreu şi, aducându-şi lucrurile sale, locuia acolo, dar n-a văzut că icoana Domnului era în casă. După câtăva vreme a chemat la ospăţ pe alt evreu, prieten al său, şi, ospătând amândoi, evreul cel venit în vizită a privit spre peretele casei şi a văzut icoana Domnului, apoi a zis celui ce-l chemase: „Cum tu, fiind evreu, ţii în casă această icoană?”. Iar evreul care locuia acolo a început a se jura şi a se blestema, zicând că până acum n-a văzut icoana acolo. Plecând acel evreu, a clevetit la preoţii lor, spunând că prietenul său are în casă icoana lui Iisus Nazarineanul. Şi toţi s-au umplut de mânie, dar au tăcut atunci pentru că se făcuse seară. A doua zi s-a adunat mult popor şi împreună cu arhierei şi bătrâni au mers la casa unde era icoana Domnului. Şi intrând înăuntru au găsit icoana pe care au scos-o afară şi au pus-o în mijlocul lor, zicând: „Precum părinţii noştri au batjocorit pe Iisus, aşa şi noi să facem cu această icoană”. Şi au început a scuipa icoana şi a lovi chipul lui Iisus Hristos de o parte şi de alta. După aceea au zis: „Am auzit că părinţii noştri pe lemn L-au răstignit pe Iisus, deci să facem şi noi la fel cu această icoană”. Şi luînd piroane, le-au bătut în chipul Lui, în mâinile şi picioarele Lui şi punând în trestie un burete de oţet l-au lipit de gura Domnului. După aceasta au adus o suliţă şi au poruncit unuia ca să împungă coasta Domnului. Cum a lovit acela cu suliţa în icoană, îndată a început a curge sânge şi apă. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi evreii care au văzut acea preamărită minune şi au umplut un vas din sângele şi apa care au curs. Apoi au făcut sfat, zicând: „Să aducem şchiopi, orbi şi îndrăciţi şi să-i stropim cu sângele acesta şi de se vor vindeca toţi, vom crede şi noi în Cel răstignit, pentru că ne-a cuprins frica de minunea aceasta”. Au adus mai întâi un olog din naştere şi, cum l-au stropit cu sângele cel curs din icoana lui Iisus Hristos, îndată a sărit ologul acela şi s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta au adus nişte orbi pe care, stropindu-i cu sângele lui Hristos, aceştia îndată au văzut. Apoi au adus o mulţime de îndrăciţi care s-au vindecat tot prin stropirea cu acel sânge. Despre aceasta s-a dus vestea în toată cetatea şi toţi au alergat să vadă minunea, aducând pe bolnavii lor; pe cei slăbănogi şi uscaţi, pe cei care se tîrau şi toţi luau tămăduire de bolile lor. Atunci tot poporul evreiesc care era acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi, căzând înaintea icoanei Domnului, au strigat cu lacrimi, zicând: „Mărire Ţie, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, că faci minuni ca acestea. Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, că deşi părinţii noştri Te-au răstignit, noi credem în Tine şi primeşte-ne pe noi care credem în Tine, Stăpâne”. Toţi evreii din cetatea aceea, bărbaţi, femei şi copii, venind la episcop, l-au rugat cu tot dinadinsul să-i lumineze cu Sfântul Botez. Şi i-au arătat episcopului icoana Domnului precum şi sângele şi apa care au curs din ea, spunând toate batjocurile care au fost făcute acelei sfinte icoane. Iar episcopul, văzându-i că s-au pocăit cu adevărat, i-a primit cu bucurie şi, învăţîndu-i sfânta credinţă, i-a botezat pe toţi, cu femei şi copii, iar şcoala lor a făcut-o Biserică Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci a fost mare bucurie în cetatea aceea, nu numai pentru neputincioşii care au fost tămăduiţi, ci şi pentru necredincioşii evrei care s-au botezat, căci au primit sfânta credinţă pentru minunea care s-a făcut de icoana Domnului. Pentru aceasta, toţi, cu credinţă şi cu dragoste, să facă închinăciune sfintelor icoane, întru cinstirea şi mărirea chipului Ipostasului lui Dumnezeu, care s-a aflat în chipul omenesc al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine de la toţi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
În această zi mai facem pomenire şi pentru Sfintele Muceniţe Zenaida şi Filonida, rudeniile Sfântului Apostol Pavel, care, lăsându-şi averile lor şi lepădându-se de cele lumeşti, au mers la cetatea Dimitriadului şi şi-au petrecut viaţa lor într-o peşteră, tămăduind cu ajutorul puterii lui Hristos cei care Îl propovăduiau, toate bolile oamenilor care veneau la ele, încât pe mulţi i-au adus la sfânta credinţă. Şi pornindu-se cu mânie necuraţii închinători de idoli au năvălit noaptea la ele şi le-au ucis cu pietre. Şi astfel au adormit cu fericitul somn. Tot în această zi mai facem şi pomenirea Sinodului al şaptelea ecumenic, care a avut loc în vremea împăratului Constantin, şi a maicii lui Irina, şi în vremea lui Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, adică Sinodului celor trei sute şaizeci şi şapte de sfinţi părinţi care s-au adunat în Niceea pentru a doua oară, contra luptătorilor de icoane, pe care i-au şi blestemat, apoi au învăţat ca sfintele icoane să fie cinstite şi să li se dea cuviincioasa închinăciune.

Vieţile Sfinţilor, octombrie