Sfântul Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân cu vârsta. El a fost prins pentru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos şi adus la judecată înaintea păgânului voievod. Acolo a fost silit să aducă jertfă idolilor, dar nesupunându-se, a suferit multe răni şi munci pentru Hristos Domnul său. Întâi a fost bătut fără milă cu vine de bou, apoi a fost strujit cu unghii de fier. După aceasta l-au dus păgânii în capiştea cea idolească şi acolo, după porunca muncitorului, întinzând mâna lui peste jertfelnicul care avea foc aprins, a ţinut în mână cărbuni aprinşi cu tămâie, ca doar să arunce peste jertfelnicul necuraţilor idoli. Căci credeau că mucenicul, neputând a suferi să ţină în mână cărbunii cei aprinşi, îi va arunca împreună cu tămâia înaintea idolilor.
Dacă ar fi făcut aceasta i-ar fi zis: „Iată acum ai adus jertfe zeilor noştri”. Dar n-au izbutit ticăloşii ceea ce voiau pentru că mucenicul lui Hristos, stând ca un stâlp neclintit, a ţinut în mâna sa focul ce ardea, arătându-se mai puternic decît arama şi fierul. Şi atît de mult a ţinut focul în mână încît i-au ars degetele şi i-au căzut pe pământ împreună cu focul. Însă el nu şi-a clintit mâna sa nici n-a aruncat cărbunii cu tămâia peste altar, înaintea idolilor. Astfel s-a arătat cu bărbăţie şi nebiruit, pătimitorul şi ostaşul lui Hristos cel tare, şi într-o bună mărturisire şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului. Pe acesta şi dumnezeiescul Hrisostom şi Sfântul Vasile cel Mare l-au cinstit cu cuvinte de laudă.
Viețile Sfinților, noiembrie




