Cuviosul Părinte Sava (3 decembrie)

Cuviosul Părinte Sava (3 decembrie)

Cuviosul părintele nostru Sava din tinereţile sale a iubit pe Hristos, iar lumea a urât-o. El, mergând la Cuviosul Serghie, a luat chip îngeresc şi bine s-a nevoit, plăcând lui Dumnezeu, cu postul, cu privegherea, cu rugăciunile, cu smerita cugetare şi cu toate faptele cele bune, dorind ca să primească de la Domnul bunătăţile cele cereşti.

Multe ispite a răbdat de la demoni, pe care i-a biruit cu ajutorul Celui Preaînalt şi a împărăţit peste patimi. Apoi cu povăţuirea învăţătorului său, marele Serghie, s-a dus din locaşul Sfintei Treimi şi s-a sălăşluit în pustie.

Acolo vieţuia în munţii ce se numeau Storoji, în sus pe râul Moscova, aproape de Zvenigrad ca de o stadie de loc, iar de la împărăteasca cetate a Moscovei, ca patruzeci de stadii depărtate, unde sfântul petrecea bine viaţa călugărească în linişte, răbdând frigul nopţii şi purtând greutatea zădufului zilei.
Pentru viaţa lui cea plină de fapte bune, au început a veni la sfânt din multe locuri, monahi, oameni şi mireni mulţi, vrând a vieţui lângă dânsul şi a se folosi de el. Iar sfântul, primind pe toţi cu dragoste, se făcea lor chip de smerenie întru ostenelile cele călugăreşti, scoţînd apă şi ducând-o pe umerii săi. Şi alte lucruri de trebuinţă singur făcea, ca să înveţe pe fraţi a nu se lenevi şi a nu-şi pierde zilele în nelucrare, adică în lenevire, care este pricinuitoare a toată răutatea.

După aceasta a venit la fericitul părintele nostru Sava un oarecare domn iubitor de Hristos, pe care l-a rugat să le zidească în locul acela o mănăstire. Acela a dat sfântului aur destul, spre zidire; şi apoi sfântul, împlinind rugămintea acelui domn, s-a apucat şi a ridicat o biserică Preacuratei Maicii lui Hristos, în cinstea slăvitei naşterii Sale.

Deci a făcut mănăstire foarte frumoasă şi mare pentru petrecerea călugărilor cea de suflet mântuitoare, în care bine a păscut turma cea adunată întru Hristos, scoţînd-o la păşunea cea duhovnicească. Fiind şi el asemenea vieţuitor ca dumnezeiescul Serghie, multe fapte bune a isprăvit întru Hristos. Ajungând apoi întru adânci bătrâneţi, a căzut în neputinţă trupească şi zăcând puţin, a chemat pe fraţi şi i-a învăţat pe ei din dumnezeieştile Scripturi, ca să-şi păzească curăţia cea trupească, să aibă iubire de fraţi, să se împodobească cu smerenie şi să se nevoiască în post şi în rugăciune.

Apoi el le-a pus în locul său egumen pe unul din ucenicii săi şi a poruncit tuturor fraţilor să petreacă în ascultare şi în supunerea egumenului.

Iar la sfârşit, dând tuturor pacea şi sărutarea cea mai de pe urmă, întru bună mărturisire, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua a treia a lunii decembrie, bineplăcând în toate stăpânului său Hristos.
Auzind despre moartea sfântului, domnii şi toţi boierii şi cei ce vieţuiau primprejur, cum şi toţi iubitorii de Hristos, cetăţenii din Zvenigrad, alergară cu mare dragoste la îngroparea părintelui, aducând pe bolnavii lor. Petrecându-l cu cântările de psalmi cele de îngropare, l-au pus cu cinste în biserica Preasfintei Născătore de Dumnezeu, cea zidită de dânsul, în partea din dreapta. Cinstitele lui moaşte izvorăsc până în ziua de azi multe feluri de vindecări, celor ce vin cu credinţă, întru slava lui Hristos, Dumnezeului nostru, care face minuni preaslăvite prin plăcuţii Săi şi după moartea lor.

Iată câteva din minunile Cuviosului Sava.

Mulţi ani trecând după moartea cuviosului, egumenul mănăstirii aceleia, cu numele Dionisie, într-o noapte după obişnuita sa pravilă, culcându-se să se odihnească după osteneală, i s-a arătat un monah cinstit, cu bun chip şi cu cărunteţe împodobit, pe care l-a auzit, spunând: „Dionisie, sculându-te degrabă, zugrăveşte chipul meu pe icoană”. Iar Dionisie l-a întrebat pe el: „Cine eşti tu, părinte, şi cum este numele tău?” Iar bătrânul cel cu bunăcuviinţă a răspuns: „Eu sunt Sava, începătorul locului acestuia”. Iar Dionisie, deşteptându-se din somn, a chemat pe un bătrân oarecare cu numele de Avacum, care era unul din ucenicii Cuviosului Sava, şi l-a întrebat cum era chipul fericitului Sava; iar Avacum a început a-i spune chipul, asemănarea şi mărimea staturii părintelui şi învăţătorului său.

Atunci a zis egumenul către dânsul: „Adevărat este, frate, căci cu acest chip mi s-a arătat mie Cuviosul Sava în această noapte şi mi-a poruncit ca să-l zugrăvesc pe icoană”.

Deci, grăbindu-se egumenul, a zugrăvit frumos chipul sfântului, căci însuşi el era pictor. Şi dintru acea vreme a început a se face minuni şi vindecări, la mormântul Cuviosului Sava.
Un om îndrăcit, cu numele Iuda, a fost adus în locaşul cuviosului, pentru care, când se săvîrşea cântarea de rugăciune a strigat: „Amar mie, că pier!” Din acel ceas s-a făcut sănătos. Apoi, celor ce-l întrebau care este pricina strigării lui, zicea: „Am văzut deasupra mormântului Cuviosului Sava un bătrân cu bunăvoinţă, ţinând o Cruce şi umbrindu-mă cu dânsa; iar din Cruce a ieşit o văpaie mare şi peste tot m-a ars; pentru aceea am strigat, iar cu focul acela a fost izgonit din mine duhul cel necurat”.

Fraţii locaşului aceluia odinioară au cârtit asupra egumenului Dionisie şi, născocind multe minciuni şi clevetiri asupra lui, l-au pîrât stăpânitorului, marelui domn Ioan.

Iar stăpânitorul, crezând clevetirea lor, a poruncit degrabă să aducă pe egumen înaintea sa. Atunci egumenul fiind în mare mîhnire, i s-a arătat noaptea în somn fericitul Sava, zicând: „Pentru ce te mîhneşti, frate? Mergi neîndoindu-te şi grăieşte cu îndrăzneală, căci Domnul va fi cu tine, ajutându-ţi”. Asemenea s-a arătat şi unora din cei ce cârteau, zicându-le: „Pentru aceasta aţi ieşit din lume? Şi aşa aţi voit a vă săvîrşi nevoinţa vieţii voastre celei monahiceşti? Voi cârtiţi, iar egumenul se roagă pentru voi cu lacrimi. Cine va birui cârtirea voastră sau rugăciunile părintelui vostru?” Deci, stând egumenul şi fraţii înaintea stăpânitorului, s-au ruşinat clevetitorii iar egumenul a fost întors cu cinste la mănăstirea sa.

Un călugăr oarecare din aceeaşi mănăstire era bolnav de ochi de multă vreme, încât nu putea să vadă nicidecum lumina.

Deci, fratele acela într-o zi apropiindu-se de mormântul sfântului, a căzut cu lacrimi cerând tămăduire şi a şters ochii săi cu acoperământul care era deasupra mormântului. Văzând un frate din cei ce stau acolo, l-a defăimat, zicând: „Nu vindecare vei dobândi, ci mai mult îţi vei umple ochii cu praf”. Dar acela, atingându-se cu credinţă de mormântul sfântului, a dobândit vindecarea ochilor săi celor vătămaţi. Iar fratele cel ce defăima îndată a fost lovit cu orbire năpraznică şi a auzit un glas, zicând către dânsul: „Ai aflat ceea ce ai căutat, ca prin tine şi alţii să se înveţe a nu lua în rîs şi a huli minunile ce se fac de plăcutul lui Dumnezeu”. Atunci cel ce orbise, căzând cu mare frică şi cu tânguire la mormântul Sfântului Sava, îşi ceru iertare, care a dobândit-o, însă nu degrabă, ci după multe rugăciuni cu lacrimi şi pocăinţă.

Odată au venit tâlharii, noaptea, în mănăstirea acestui sfânt, ca să prade biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi, când s-au pornit spre fereastra ce este deasupra mormântului cuviosului părinte, s-a arătat lor un munte mare pe care nu le era cu putinţă niciodată a se sui pe dânsul. Apoi a căzut peste dânşii frică şi cutremur şi s-au dus ruşinaţi. Aceasta singuri tîlharii aceia au mărturisit mai pe urmă, venind cu pocăinţă în mănăstire şi binevieţuind în pocăinţă.

Altădată a venit în mănăstirea aceea un boier oarecare cu numele Ioan şi cu porecla Irtişeb, aducând pe pat un fiu al său bolnav, anume Gheorghe, care de multă boală nu putea acum nici să grăiască. Iar călugării, făcând pentru dânsul cântare de rugăciune, au turnat în gura bolnavului must mănăstiresc şi îndată bolnavul a început a grăi; apoi, vindecându-se boala sa, a mâncat pîine de la masa călugărilor şi s-a făcut sănătos. Iar tatăl său, Ioan, bucurându-se foarte mult pentru tămăduirea fiului său, mare mulţumire a dat lui Dumnezeu şi plăcutului său, Sfântul Sava.

Apoi, ca şi cum ar grăi cu un om viu, grăia cu cuviosul, zicând: „O, cuvioase părinte, am în casa mea slugi şi slujnice cuprinşi de felurite boli; deci, cred că, de vei voi, poţi şi pe aceia a-i tămădui”.

Şi, cerând de la egumen puţin cvas (suc de fructe), s-a întors la casa sa, împreună cu fiul său cel vindecat. După ce a ajuns acasă, a poruncit să aducă la sine pe una din roabele sale, cu numele Irina, care era oarbă şi mută şi a turnat în urechile ei cvas din care adusese din mănăstirea cuviosului Sava; de asemenea a uns şi ochii ei cei orbi şi îndată a văzut Irina şi a auzit bine cu urechile. Atunci toţi s-au minunat cu spaimă de măririle lui Dumnezeu. Aşijderea, chemând pe o slugă a sa, cu numele de Artemie, care era surd de şapte ani, i-a turnat din acelaşi cvas în urechile lui şi acela s-a tămăduit. Apoi a adus şi pe o fecioară oarbă cu numele Chiliohia şi aceea prin ungerea cu cvas a văzut.

Însă nu cvasul făcea nişte minuni ca acelea, ci binecuvântarea şi rugăciunile Cuviosului Sava şi credinţa cea mare a lui Ioan. După câtăva vreme însuşi Ioan îmbolnăvindu-se, acelaşi fel de doctorie a folosit şi a dobândit vindecare.

Egumenul mănăstirii aceleia, cu numele Misail, căzând într-o boală grea, se deznădăjdui de viaţa sa şi era aproape de moarte. Iar odată, eclesiarhul mănăstirii aceleia, cu numele Gurie, vrând să tragă clopotul pentru Utrenie, mergea către clopot. Şi, când a fost în dreptul uşilor bisericii, l-a întîmpinat un bătrân cu bunăcuviinţă şi a început a-l întreba: „Cum se află cu sănătatea egumenul vostru?” Iar Gurie i-a spus despre boala lui. Dar bătrânul cel cu bunăcuviinţă i-a zis: „Mergi şi îi zi lui ca să cheme în ajutor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe începătorul locului acestuia, pe bătrânul Sava şi va redobândi sănătatea.

Iar tu, frate, deschide-mi uşile bisericii ca să intru într-însa. Iar Gurie s-a îndoit şi n-a vrut să deschidă mai înainte de a trage clopotul şi a îndrăznit a-l întreba pe el cine şi de unde este? Iar bătrânul care se arătase, nezicând nimic mai mult, a mers către uşile bisericii şi îndată s-au deschis singure şi a intrat înăuntru bătrânul.

Atunci Gurie, întorcându-se cu frică în chilie, la tovarăşul său, a început a-l defăima pe el, zicând: „Pentru ce n-ai încuiat uşile bisericii? Că iată, am văzut că a intrat un bătrân necunoscut în biserică, prin uşile deschise”. Iar tovarăşul lui îi spunea cu jurământ cum că de cu seară a încuiat uşile. Deci, aprinzând lumânarea, a alergat la biserică şi a aflat uşile închise şi încuiate cu toată întăritura, precum făcuse de cu seară tovarăşul lui Gurie. Iar după Utrenie, Gurie spuse tuturor ceea ce văzuse şi auzise şi, toţi ziceau că, bătrânul care s-a arătat, a fost sigur Cuviosul Sava.

Iar egumenul auzind aceasta a poruncit să-l ducă la mormântul cuviosului şi rugându-se cu sîrguinţă pentru tămăduirea sa, a dobândit sănătate cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Cuviosului Sava.

Şi alte multe minuni şi tămăduiri se săvîrşeau la mormântul plăcutului lui Dumnezeu unde şi acum se săvîrşesc la cei ce aleargă cu credinţă, cu darul lui Dumnezeu şi rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Cuviosului Sava, pe care şi noi îl rugăm ca şi durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti, să le vindece cu rugăciunile sale fierbinţi, către Hristos Domnul Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin.