Lucrarea bună

„Și nu uita. Pe cale
Orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ștergarul,
Acela-i o cunună.”
(Costache Ioanid – Ștergarul)
Lucrarea bună și mai ales luarea ștergarului și ștergerea picioarelor vin din iubire, iubire de Dumnezeu și iubire de aproapele nostru.
Toată legea duhovnicească este cuprinsă în aceste două porunci: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Iubirea de aproapele dă preț întregii vieți duhovnicești. Fără ea toate sunt deșertăciuni.
Știm pilda din Sfânta Evanghelie despre iubirea aproapelui, știm cine este aproapele nostru, dar ar trebui să știm că iubirea creștină nu cere numai lucruri mari, planuri mari. Din iubire poți face mult bine doar cu o vorbă bună, cu un sfat bun, cu o privire, cu un surâs, cu o rugăciune la un necaz al aproapelui nostru.
Din iubire față de Dumnezeu trebuie să iubim toate darurile Lui: strălucirea soarelui, a stelelor, mirosul florilor, cântecul păsărilor, susurul apelor și mai ales oamenii. Natură și om sunt un TOT, sunt creația lui Dumnezeu.
Văd că, în ultimul timp, ne îndepărtăm de natură, ne rupem de ea pentru că iubim prea mult partea materială, banul, care ne aduce prosperitate. Banul este un mijlocitor al bogăției și aceasta este o povară pentru suflet, o povară ce-l duce pe om la fund.
Îmi aduc aminte o definiție a banului care m-a cutremurat: „Banul are în el, pe lângă rapănul mâinilor care l-au înhățat și l-au pipăit, molima necruțătoare a crimei. Dintre toate lucrurile murdare pe care le-a născocit omul ca să spurce pământul cu ele și să se spurce pe sine, banul este, poate, cel mai murdar”.
Mi-am pus deseori întrebarea dacă orice om poate fi iubit. Am găsit și răspunsul. Cred că orice om poate fi iubit. Numai că a iubi astfel un om, nu trebuie să-l iubești pentru ceva anume, ci pentru nimic.
Dacă ai să începi să-l iubești astfel, ai să găsești și motivele.
Ca să nu faci rău aproapelui tău și să-l iubești trebuie să înveți să nu-i spui ceva rău și nici să nu spui despre el ceva rău, iar pentru asta trebuie să nu gândești nimic rău despre el.
Iubirea nu-i un sentiment aparte între alte sentimente. Iubirea este numai urmarea conștiinței mai mult sau mai puțin clare a apartenenței la tot.
Dacă noi, oamenii, am pune în aplicare cuvintele „Iubiți-vă unii pe alții”, dacă ne-am strădui să ne dezvățăm de tot ce se opune iubirii, de certuri, invidie, ocări, condamnări și alte lucruri rele, cu toții am trăi bine și în bucurie.
Cred că din lipsă de iubire ne chinuim pe noi înșine și-i chinuim și pe alții, în strădania de a reface, de a îndrepta viața oamenilor. Dorim să-i remodelăm, să-i îndreptăm, să-i facem cum vrem noi. De cele mai multe ori încercăm asta cu certuri, cu răutate, cu amenințări, nicidecum cu bunătate și iubire.
Ceea ce uităm este că fiecare om este o individualitate. Nu ne asemănăm unul cu celălalt. Încercarea de a-i face cum vrem noi vine din egoism, nu din iubire și, ca urmare, nu facem decât să ne chinuim pe noi și să-i chinuim și pe alții. Distrugem astfel și viața noastră și viața altora.
Cred că niciun om pe lume nu este chemat să-i remodeleze pe alții. Fiecare om are o singură chemare, să se corecteze, să se îndrepte pe sine, iar fiecare poate și este dator să facă acest lucru. Adevăratul bine al fiecărui om stă în asta, în a se îndrepta pe sine, a se înălța ca fiu al lui Dumnezeu. Asta înseamnă iubire față de aproapele nostru, față de Dumnezeu.
Ajută-mi, Doamne!
Ajută-mi, Doamne, să mă rog,
Să mă apropii pas cu pas de Tine,
Ajută-mă să pot să duc
Tot ce e greu în astă lume.
Mi-ai dat un har să-l înmulțesc.
Tu judeci de-a fost rău sau bine.
Ajută-mă să-l am de-acum
Cât mai am timp în astă lume.

Prof. Ana Zgârciu