Peştera Muierilor, atracţie turistică

Amplasată într-un loc primitiv, având mai multe intrări, Peştera Muierilor a fost o cetate naturală şi un punct de rezistenţă pentru locuitori. Peştera se află în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj şi este cel mai popular şi mai vizitat obiectiv speologic din România.A fost sculptată în calcare mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. În epoca modernă, peştera a fost descoperită şi cercetată încă din secolul XIX. Are o lungime de aproximativ 3.600 de metri dispusă în 4 nivele.

Cu o istorie foarte bogată, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, foarte mulţi copii şi femei, când bărbaţii plecau la lupte. De aici i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România. În Peștera Muierilor s-au descoperit urși de cavernă complet pietrificați iar în Galeria Urşilor au fost găsite resturi scheletice de lei, hiene, urşi, lupi, mistreţi şi capre sălbatice. Într-o altă sală fiind descoperite obiecte ce aparţineau culturilor cu mult înaintea erei noastre. Turiştii se pot bucura de atracţiile superbe ale peşterii: Domul Mic, Valul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele Împietrite, Poarta, Sala Turcului, Sala cu Guano, Dantela de Piatră şi Candelabrul Mare. Imaginea Stâncii Însângerate este denumită astfel datorită scurgerilor oxidului de fier.

În Cupola înaltă de 17 m întâlnim şi o colonie de lilieci. Peştera Muierilor este uşor accesibilă având numeroase modalităţi de acces în zonă. Deşi sunt numeroase pasaje prin care puteţi exersa cu lejeritate mersul piticului, punându-vă la încercare condiţia fizică dar şi atenţia la lucruri preţioase locul merită văzut. Temperatura în interior se păstrează la cca. 9 grade Celsius constant fiind necesar un articol vestimentar suplimentar. În ciuda condiţiilor ea continuă să fie capul de afiş al speoturismului românesc, având anual zeci de mii de vizitatori.

Lgenda spune că în zilele călduroase de vară femeile veneau la gura peşterii pentru că era răcoare, iar curenţii de aer le ajuta la tors, uneori obişnuind să pătrundă în interior la gurile cu apă unde puneau inul şi cânepa la topit.

Cules și prelucrat de Mădălina M.