Prinţul Ghica – un munte de caracter

Descendent al familiei domnitoare Ghica, Doctor în Drept, prinţul Alecu Ghica este condamnat în 1941 la 12 ani de închisoare, iar după 1944 este „rejudecat” de comunişti şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. Trece prin temniţele ţării cu o demnitate şi o ţinută morală de la care nu va abdica niciodată, cu toate pedepsele şi umilinţele la care era supus sistematic de conducerea închisorii (la un moment dat a fost trimis ca servitor la o crescătorie de porci, unde prin firea sa nobilă a câştigat în scurt timp simpatia tuturor porcarilor fermei). Din reeducarea de la Aiud – ultima încercare a comuniştilor de a frânge caracterele dârze – a ieşit curat, fără compromisuri.
Eliberat în 1964, îşi regăseşte familia, care suferise şi ea nedreptăţi şi umilinţe amare. Doamna Ghica, pentru a-şi creşte cei trei copii, ceruse să fie angajată ca femeie de serviciu, dar neprimind aprobare, dădea pe ascuns lecţii de limbi străine în schimbul unor sume mai mult decât modeste, pe care de multe ori elevii „uitau” să le mai aducă. Puţin după eliberarea soţului său, doamna Ghica se îmbolnăveşte de cancer. Prinţul o va îngriji cu dragoste şi devotament până la sfârşit.
Fiicele sale, prinţesele Ghica, îşi amintesc: „Niciodată tata nu ne-a povestit despre ce a făcut şi a trăit el în închisoare. Târziu am aflat, de la unii şi alţii… Iar când, după venirea lui acasă, încercam şi noi să-i dăruim ceva, să-i facem vreo bucurie măruntă, ne spunea parcă stânjenit: Nu, nu trebuie, eu nu v-am dăruit vouă nimic..”.

De la Prinţul Ghica am primit lecţii de bună-creştere. Era un om foarte politicos. El te saluta întâi. Deşi noi eram mai tineri, venea el primul şi ne dădea „Bună dimineaţa”. Te întreba: „îmi dai voie să mătur eu astăzi în celulă în locul dumitale?”. Cum să-i dai voie?! Cum să-i zici: „Da, domle’, mătură!”!?… Dar el insista: „Te rog, te rog!”. Şi-ţi era ruşine să-1 refuzi până la urmă. Sau dacă era cineva bolnav ori slăbit, prinţul se scula de dimineaţă şi mătura înainte ca acela să apuce. Şi era de-o eleganţă în expresie, de-o nobleţe, ceva extraordinar! Nu a făcut nici un compromis, a avut o demnitate princiară. Şi era şi foarte credincios.
(Pr. Gheorghe Calciu în Viaţa Părintelui Gh. Calciu)

Fericiţi cei prigoniţi – martiri ai temniţelor româneşti-/ ed. îngrijită de Matei Marin