Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie)

De curând, în calendarele noastre bisericești, ziua de 30 noiembrie, zi de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, este trecută cu litere roșii, ceea ce înseamnă zi cu ”ținere” pe întreg cuprinsul țării. Această hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii noastre, aplicată deja in ultimii ani, vine să confirme oficial pioșenia poporului dreptcredincios față de cel care, după tradiție, a predicat Evanghelia și la noi, dimpreună cu alte ținuturi care i-au căzut la sorți atunci când Apostolii au plecat în misiune. Socotim potrivit acum să ne amintim, măcar în linii mari, de viața și faptele Sfântului Andrei. Vom prezenta amănuntele utilizând trei categorii de izvoare: Sfintele Evanghelii, consemnări ale unor Părinți ai Bisericii și elemente din tradițiile locale românești.

1. Sfintele Evanghelii pomenesc de el mai întâi în calitate de ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi al Mântuitorului, fiind primul chemat dintre cei 12, al doilea fiind Simon Petru, fratele lui (Ioan 1, 36-41). Ei erau fii ai pescarului Iona, din Betsaida Galileii, și au avut aceeași îndeletnicire ca și tatăl lor. Din clipa în care Iisus le-a zis ”veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” (Matei 4, 18), Andrei si Petru nu s-au mai despărțit de El. Sfintele Evanghelii îl mai menționează de două ori: la înmulțirea pâinilor (Ioan 6, 8-9 ) și după învierea lui Lazăr (Ioan 12, 20 -22 ). Cu toate acestea, Andrei a fost în permanență alături de Mântuitorul: L-a însoțit pe drumurile Țării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvârșit, a ascultat cuvintele Sale de învățătură și parabolele pe care le-a rostit în fața mulțimilor, a suferit alături de ceilalți apostoli atunci când Domnul a fost prins, judecat, chinuit și apoi răstignit pe cruce, s-a bucurat alături de ei când a aflat de minunea Învierii din morți și L-a văzut pe Domnul înviat în prima zi și după opt zile, apoi L-a văzut la arătarea din Galileea, când au primit porunca de a predica Evanghelia la toate neamurile (Matei 28, 19).

2. Părinții și scriitorii bisericești, chiar dacă nu ne dau foarte multe amănunte cu privire la misiunea Apostolului Andrei, consemnează câteva date deosebit de prețioase pentru edificarea noastră. Astfel, Origen (+254) scrie: ”Când Sfinții Apostoli ai Mântuitorului s-au răspândit în toată lumea, Toma, după cum spune Tradiția, a primit (prin tragere la sorți) Parția, iar Andrei, Scythia”. Același lucru îl consemnează, un secol mai târziu, celebrul episcop și istoric Eusebiu de Cezareea (+340 ). Numele de ”Sciția” este cunoscut în două ipostaze: ”Maior” (nordul Mării Negre ) și ”Minor”, vestul Mării Negre, adică Dobrogea de azi. Izvoarele istorice se întregesc, din fericire, unele pe altele. Astfel, una dintre variantele Sinaxarului Bisericii Constantinopolitane notează: ”Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorți Bithinia, părțile Pontului Euxin (Marea Neagră) și regiunile care se întind până la Dunăre”. Din izvoarele românești amintim unul care ni se pare cel mai s e m n i fi c a ti v : E s t e vorba de consemnarea din Proloagele tipărite de mitropolitul Dosoftei al Moldovei (+1693): ”Apostolul Andrei i-a revenit Bitinia și Marea Neagră … Țarigradul, Tracia și Macedonia, și sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea, și altele ce sunt pe Dunăre, Tesalia și acestea toate le-a umblat…”. Partea ultimă a misiunii o face în provincia Ahaia (Grecia ). Istoricul bizantin din secolul al 14-lea, Nichifor Calist, notează că Apostolul Andrei a ajuns în cetatea Patras, aproape de golful Lepanto, unde a fost martirizat pe o cruce în formă de X care până astăzi se numește ”crucea Sfântului Andrei”. Sfintele lui moaște au stat o vreme la Patras, apoi, din secolul al 4-lea, pe vremea lui Constanțiu, la Constantinopol, la Roma (aduse aici de cruciați), iar din anul 1964 se păstrează în catedrala mitropolitană din Corint (Grecia de sud).

3. Elemente ale tradițiilor locale. Amintirea predicării Sfântului Andrei se păstrează la noi mai ales în părțile Dobrogei, prin toponimii, diferite povestiri, colinde și alte creații folclorice. După mărturia unor preoți locali, bătrânii vorbesc și astăzi despre trecerea lui Andrei cu toiagul în mână prin Dobrogea. Tradiția dobrogeană pomenește în special de două toponimii: peștera și pârâiașul Sfântului Andrei. De fapt, se vorbește de două peșteri: prima mai mică, în care va fi sălășluit Apostolul, a doua mai mare, care s-a făcut mai târziu, după ce s-a înmulțit numărul creștinilor. Astăzi, peștera se găsește în același loc (vechiul sat Guzun, azi comuna Ioan Corvin), cam la 4 km de șoseaua turistică Constanța–Ostrov. Colindele dobrogene pomenesc, de asemenea, de Sfântul Andrei. Amintim, spre exemplu, acest catren: ”Ne dați ori nu ne dați ?/ Că mergem la altă casă/ Unde Sfântul Andrei ne iasă/ Și ne face tolba groasă…” Folclorul dobrogean este presărat cu multe elemente interesante care amintesc de Apostolul Andrei: ramuri de măr, vișin sau cireș, puse într-un vas cu apă, ținute până la Anul Nou, considerare aducătoare de binecuvântare în casă, obiceiul punerii grâului la încolțit, etc. Este interesantă, de asemenea, poezia lui Vasile Alecsandri, ”Noaptea Sfântului Andrei” , inspirată din legendele care îl consideră pe apostol protector al oamenilor împotriva lupilor, strigoilor și a altor duhuri rele. Iată un fragment: ”Zgomot trist în câmp răsună / Vin strigoii, se adună/ Părăsind a lor sicrii/ Voi, creștinelor popoare,/ Faceți cruci mântuitoare/ Căci e noapte îngrozitoare/ Noaptea Sfântului Andrei …”. Astfel, o legendă spune că Sfântul Andrei se lupta cu vânturile reci care aduceau zăpada, cu fiarele sălbatice și în special cu lupii, străbătând cu greu pădurile și hățișurile ce se întindeau atunci peste o bună parte din țara noastră și erau culcușurile unor astfel de fiare. Cinstirea Apostolului Andrei se vede la noi și prin răspândirea foarte largă a numelui său, foarte frumos și semnificativ (anir-andros = bărbat). Toate aceste mărturii, și altele nepomenite, ne întăresc încrederea că Sfântul Andrei, întâiul chemat apostol, a călcat cu picioarele-i sfințite și o bucățică a pământului nostru românesc. De aceea, ne bucurăm că părinții ierarhi ai Bisericii Române l-au recunoscut oficial drept ocrotitor al României, i-au desemnat zi de pomenire însemnată cu roșu, dându-ne, astfel, prilej sărbătoresc să-i rostim troparul: ”Ca cel decât apostolii mai întâi chemat, și verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”.

Pr. Mihai Meraru