Aiud sau Robi şi Sfinţi

„Ceva din fiinţa noastră tainică a rămas acolo, sub lespezile catacombelor de la Aiud. Niciodată nu ne vom putea ridica pe culmile pe care le-am atins acolo, în aspiraţia noastră spre sublim…”

(Preot Liviu  Brânzaş)

Aiudul este o temniţă veche, construită de austro-ungari.

Corpul ei central e un celular în formă de T, cu trei etaje, cu peste trei sute de celule, lăsând în mijlocul construcţiei un coridor de sus până jos, încât din centru se vede totul, panoramic. Mai este un corp cu celule mari, comune. În fundul curţii este Zarca veche, celular igrasios şi mizer. Alături e o fabrică unde se lucrează cu deţinuţi. Mai sunt grajduri, bucătării, magazii şi o infirmerie.

Noi am fost duşi în celular. Priveliştea era impresionantă, căci din toate părţile te priveau uşi fără ochi, în dosul cărora erau ochi ce nu puteau privi.

Părea un cavou cu oameni vii. Părea un vapor ce transportă robi.

Se punea întrebarea: ce căutam noi în temniţă la acea dată şi ce rost avea lupta noastră? Analizând cu grijă năzuinţele acelor tineri dintre care făceam şi eu parte, am ajuns la concluzia că nu angajarea politică, ci ţinta morală ne călăuzea. Încărcaţi de vise şi de idealuri, cavaleri ai unui ev apus, nebuni ai crucii, exponenţi ai onoarei şi demnităţii,  noi înfruntăm de fapt o lume întreagă.

Am fost lipsiţi de realism şi de spirit de conservare, am fost neînţelepţi şi am intrat în gura lupului, dar ce puteam face altceva? Căci nu am putut să ne pângărim sufletele. Intraţi în această bătălie nu am avut simţul proporţiilor, dar am acceptat martiriul.

S-au mâniat pe noi comuniştii, dar şi burghezii. Ne-au lovit americanii, dar şi nemţii. Toţi ne-au spus că suntem nebuni, adesea ne-au înfierat până şi fraţii noştri creştini. Da, suntem vinovaţi că am înţeles, ca şi Dostoievski, ce este ateismul şi că am identificat comunismul cu antihrist, cu care nu am acceptat nicio megieşie. Da, suntem vinovaţi că  am fost anticomunişti, antiburghezi şi antinazişti. Suntem acuzaţi că am fost şi antisemiţi, dar noi îi iubim în Hristos pe evrei.

Numai El a insuflat atâta amar de nebunie sfântă în sufletele noastre şi în afară de aceasta nu ştim a avea o altă vinovaţie.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos)

„Dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate,

nu noi facem cinste poporului român,

ci poporul român ne-a făcut onoarea să murim pentru el…!”

(Petre Ţuţea la Aiud)

Fericiţi cei prigoniţi – martiri ai temniţelor româneşti-/ ed. îngrijită de Matei Marin