Drama Generalilor Armatei Române sau ”Criminalii de război”

După încheierea celui de-al doilea Război Mondial şi instalarea comunismului în Răsărit, fiecare popor a trebuit să-şi rezolve problema „crimelor de război”. Aşa a început la noi drama generalilor Armatei Române. Au fost arestaţi şi condamnaţi cu pedepse dintre cele mai grele atât generalii care refuzaseră de la început să întoarcă armele împotriva foştilor aliaţi, cât şi generalii care, aliindu-se trupelor ruseşti, au continuat războiul împotriva Germaniei pe frontul de Vest. Patriotismul şi dârzenia acestor militari de elită nu puteau rămâne nepedepsite de un regim care ne voia cu totul subordonaţi Moscovei. România fusese redusă la tăcere. Nicio voce nu cuteza să spună ceea ce spuseseră, demn şi răspicat, finlandezii: „Noi avem numai eroi, nu avem criminali de război”.
Pentru a da „o mână de ajutor” autorităţilor române, sovieticii, prin ofiţerul Vinogradov, au înaintat Guvernului român o listă cu generalii care trebuiau arestaţi între 15 – 30 octombrie 1944. Victorioşi pe front, decoraţi cu înalte distincţii militare, comandanţii Armatei Române au fost astfel înfrânţi de justiţia comunistă aflată sub controlul sovieticilor.
Prin 1945-1946 au sosit la Aiud „criminalii de război”. Am cunoscut atunci în Aiud toată elita militară, politică şi culturală care a reprezentat România în războiul contra URSS. Toată floarea Armatei Române era întemniţată. Generali ca Petrovicescu, fost Ministru de Interne, Şova, Stoenescu, Dobre, Macici, Pantazi erau umiliţi şi batjocoriţi de nişte temniceri imbecili.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos)
Generalul Constantin Pantazi
General de Corp de Armată, fost Ministru al Apărării, Constantin Pantazi este arestat pe 23 august 1944 şi judecat în lotul Antonescu. E condamnat la moarte pentru „crime de război”, dar i se comută pedeapsa în muncă silnică pe viaţă chiar când se îndrepta spre locul de execuţie. Este întemniţat la Aiud, apoi la Râmnicu Sărat, unde moare în 1958.

Generalul Nicolae Macici

Militar de carieră cu studii în Franţa şi Germania, luptă în primul Război Mondial la Mărăşti şi Mărăşeşti, unde este grav rănit, pierzând ochiul drept. Pentru merite deosebite i se acord distincţiile de „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul”, „Coroana României”. La 24 august 1944 e desemnat să conduc eliberarea Banatului şi Transilvaniei de trupele germane. În februarie 1945 e chemat la Bucureşti şi arestat pentru „crime de război”. La proces, generalul Macici declară acuzatorilor că a fost crescut „în sentimentul milei” şi prin urmare nu poate avea un suflet de criminal. E condamnat la muncă silnică pe viaţă şi moare în chinuri la penitenciarul Aiud, pe 15 iunie 1950.

Generalul Ion Dumitrache
Participant la primul Război Mondial, urcă treptele ierarhiei militare până la gradul de General de Divizie. Ia parte la al doilea Război Mondial în calitate de Comandant al Corpului de Munte. După 23 august 1944 luptă pe frontul de Vest pentru eliberarea Transilvaniei. După război este mai întâi trecut în rezervă, apoi arestat, condamnat şi întemniţat la Aiud.

Generalul Nicolae Şova
Participant la primul Război Mondial, ataşat militar la Viena între 1934-1937, în 1941 devine comandant al Diviziei de Gardă, una din unităţile de elită ale Armatei Române. În al doilea Război Mondial se distinge în luptele pentru cucerirea Odesei, iar după 23 august 1944 continuă lupta pe frontul din Ungaria. După ce corpul de armată pe care îl conduce luptă în prima linie, cu mari pierderi, pentru eliberarea Budapestei, comandamentul I rus mută trupele române pe frontul din Slovacia. Generalul Şova protestează, considerând că românii „au fost utilizaţi de aliaţi numai în momentele grele ale luptei şi sunt îndepărtaţi necamaradereşte atunci când momentul victoriei şi al onoarei se apropie”. A doua zi a fost destituit. Un an mai târziu este arestat, condamnat la zece ani de închisoare şi întemniţat la Aiud.

Generalul Nicoiae Scarlat Stoenescu
Participant ca locotenent la primul Război Mondial, Ministru de Finanţe în Guvernul Antonescu şi Director al Învăţământului Militar din România, ia parte la al doilea Război Mondial în fruntea Diviziei 1 blindate şi apoi la conducerea Corpului 4 Armată, cu care participă la operaţiunile de pe frontul de vest. În 1945 este arestat sub învinuirea că a făcut parte din Guvernul care a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice. La interogatoriu declară cu hotărâre că Basarabia este pământ românesc. Este condamnat la 10 ani de muncă silnică şi întemniţat la Aiud. în 1958 este trimis în colonia de muncă Culmea, unde moare un an mai târziu.

Contraamiralul Horia Măcellariu
Şef al Statului Major al Marinei între 1941-1944, conduce operaţiunile unităţilor Marinei Române în cel de-al doilea Război Mondial, fiind decorat cu „Crucea de fier”, „Crucea de cavaler” şi „Vulturul German”. După 23 august 1944 este acuzat de sovietici de „conlucrare cu Germania fascistă” şi complot împotriva unităţii Statului, dar Parchetul Curţii Bucureşti decide scoaterea lui de sub învinuire. În 1947 Horia Măcellariu înfiinţează clandestin, împreună cu alţi ofiţeri români, organizaţia „Mişcarea Libertăţii Româneşti”, cu scopul de a asigura o rezistenţă anticomunistă în ţară până la o eventuală intervenţie armată a Puterilor Occidentale (care însă n-a avut loc), în 1948 este arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „crimă de înaltă trădare”. Întemniţat la Aiud, este ţinut timp de 10 ani „la secret”, în strictă izolare şi în condiţii distrugătoare de viaţă. Este transferat apoi la Râmnicu Sărat, Jilava şi Gherla, până în 1964, când şe dă decretul de amnistie generală.

Fericiţi cei prigoniţi – martiri ai temniţelor româneşti-/ ed. îngrijită de Matei Marin