Cum să ne pregătim mai bine pentru primirea împărtăşaniei?

De Taina Sfintei împărtăşanii se apropie doar acei creştini-ortodocşi care merg tot timpul la biserică, ţin posturile, sunt cununaţi, se roagă, trăiesc în pace cu toţi şi se pocăiesc pentru păcatele săvârşite. Aceşti oameni se pot apropia de Potir, însă doar cu dezlegare de la duhovnic.
Sufletul trebuie pregătit din timp pentru a se întâlni cu Domnul. Trebuie să postim 3-4 zile, iar în ajunul împărtăşaniei să nu luăm cina, ci s-o înlocuim cu canonul, să citim 2 acatiste (al Mântuitorului şi al Maicii Domnului), 4 canoane (către Mântuitorul, către Maica Domnului, către îngerul păzitor şi canonul propriu-zis al împărtăşaniei). Cine nu are timp să citească din canoane să rostească atunci de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus şi de 150 de ori „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te…”. Insă, chiar daca ne-am pregăti 1000 de ani, nu trebuie să credem ca suntem vrednici a primi Trupul lui Hristos, ci să nădăjduim în mila Domnului şi în marea Sa iubire de oameni. înainte de împărtăşanie trebuie să ne spovedim la duhovnic cu inimă curată şi trebuie să avem neapărat crucea la gât. în niciun caz să nu ne apropiem de Potir dacă nu avem pentru aceasta binecuvântarea duhovnicului sau dacă am ascuns vreun păcat, înainte şi după împărtăşanie trebuie să ne abţinem de la relaţiile conjugale.
Mai trebuie să reţinem că până la împărtăşanie sau şi după aceasta vom fi ispitiţi. După împărtăşanie nu se fac metanii până dimineaţa, nu se spală gura şi nu se scuipă deloc. De asemenea trebuie să ne ferim de discuţii fără rost, mai ales de judecată, să citim Evanghelia, acatiste şi cărţi duhovniceşti şi să rostim Rugăciunea lui Iisus.
Cât de des trebuie să ne împărtăşim? Cum aflăm dacă ne-am împărtăşit cu vrednicie sau împărtăşania ne-a fost spre osândă?
Dacă omul este cununat, a postit miercurea şi vinerea, citeşte rugăciunile de seară şi de dimineaţă, e în pace cu toată lumea, citeşte canonul înainte de împărtăşanie şi se consideră nevrednic, atunci se apropie cu vrednicie de cele sfinte. Sufletul va simţi aceasta ulterior, poate a doua sau a treia zi, când va avea parte de o pace deosebită. Totul depinde de pregătirea noastră. Dacă ne vom ruga stăruitor şi ne vom strădui ca toate cuvintele să ne treacă prin inimă, dacă vom posti şi ne vom considera nevrednici, atunci putem simţi imediat prezenţa lui Dumnezeu în noi. în acest caz, la un timp după împărtăşanie vom avea pace şi linişte. însă tot atunci poate veni şi ispita, pentru care trebuie să ne pregătim, ca să nu cădem în ea. Dacă vine ispita înseamnă că diavolul ştie că noi ne-am pregătit. Cel mai important este să ne simţim păcătoşi şi nevrednici. Sigur că, dacă nu vom face canonul sau nu ne vom ruga din convingere, în sufletul nostru nu se va naşte sentimentul păcătoşeniei. Găsim întotdeauna timp să bâr-nm cu cineva, să alergăm după senzaţional; avem întotdeauna puteri pentru aşa ceva. Sau, câteodată, mai mtindem coarda cu timpul: „Au mai rămas trei minute pană la miezul nopţii! Mă duc să mănânc”. Acesta nu este duhul ortodox al vieţuirii creştine, ci e duhul satanic. Nu trebuie să se întâmple astfel! Ortodoxul trebuie să le facă pe toate cu evlavie şi frică de Dumnezeu. Sufletul ortodoxului îl simte pe Dumnezeu şi după împărtăşanie, dar şi între împărtăşanii Domnul este alături, stă la uşa inimii noastre şi bate, doar-doar îl vom auzi şi-I vom deschide. Sfinţii Părinţi urmăreau evlavia şi frica de Dumnezeu din sufletul lor şi le întăreau cu puterea rugăciunii. Simţind că rugăciunea slăbeşte, ei se spovedeau şi se apropiau de Potir. Atunci Domnul îi întărea, aprinzându-le din nou tocul duhovnicesc din suflete. împărtăşania este singura Taină a Bisericii prin care sufletul se poate aprinde ca un foc, din dragostea pentru Dumnezeu, deoarece prin împărtăşanie primim Focul cel Viu, pe Creatorul universului.
Nu se transmit oare boli prin cruce, linguriţa de împărtăşanie sau icoane?
Când intrăm în biserică suntem deja în Cer, nu mai suntem pe pământ. Biserica este o parte de Cer pe pământ Atunci când trecem pragul bisericii trebuie sa uităm de cele lumeşti. Boala se transmite doar prin intermediul păcatului. Mulţi oameni lucrează in secţii infectioase, în spitale de tuberculoză şi nu se infectează Acolo merg şi preoţii, împărtăşindu-i pe bolnavi şi nu am auzit de cineva care să se fi îmbolnăvit.
Atunci când se apropie de Potir, credincioşii Îl primesc din linguriţă pe Creatorul, pe Hristos Cel viu, Trupul şi Sângele Lui. În Potir totul este curat şi steril. Este într-atât de curat, încât cei ce se cumineca nici n se gândesc la transmiterea unei boli, căci Îl primeşte din mâinile preotului pe Hristos însuşi – nu numai parte a Trupului şi Sângelui lui Hristos, ci Domnul cu întreg Trupul şi Sângele Său Se sălăşluieşte în fiecare dintre cei care se împărtăşesc. îngerii asistă la aceasta cu cutremur. Cum să mai vorbim aici despre transmiterea vreunei boli?
În 1960, ateii veneau la biserică şi spuneau că linguriţa trebuie afundată într-o soluţie specială după împărtăşirea fiecăruia. Dar ei nu înţelegeau nimic din ce se întâmpla acolo. Sufletele lor deveniseră vase ale satanei.
Ce este ispita?
Ispita este verificarea rezistenţei noastre duhovniceşti. Ispita vine înainte sau după împărtăşire. Nu demult am cununat două persoane care aveau deja un copil, dar nu erau cununaţi. Grişa, copilul lor de 2 ani era foarte liniştit. Venea uneori să ceară binecuvântare, îndemnat de părinţi. El nu spunea nimic, doar cerea binecuvântare cu mâinile întinse.
După cununie, când au ajuns acasă, tatăl copilului era întins pe pat. Grişa a luat atunci pantoful mamei cu toc cui şi l-a lovit pe tatăl său în tâmplă. L-a lovit in aşa fel încât şi-a pierdut imediat cunoştinţa… Vedeţi?! După Taină a venit şi ispita.
Avva Pimen cel Mare spune: „Dacă faci o faptă bună şi după aceea nu eşti ispitit înseamnă că aceasta nu a fosi primită de Domnul!” Demonii se răzbună pentru orice faptă bună făcută de om, deoarece nu rabdă sfinţenia.
Pentru ce este miruirea? De ce nu se face în fiecare zi?
În zilele de sărbătoare preotul îi miruieşte pe credincioşi cu ulei sfinţit. La Sfântul Munte miruirea se face doar în ajunul Praznicelor împărăteşti, la Litie. În timpul Litiei se sfinţesc pâinea, vinul şi untdelemnul. Deoarece mulţi nu vin tot timpul la biserică, în Rusia se miruieşte şi sâmbătă seara (în afara Praznicelor). În această zi, untdelemnul simbolizează mila Domnului. Prin miruire ni se dă harul Domnului, ni se sfinţesc trupul şi sufletul.
Cum trebuie să postim?

Omul postitor primeşte mare folos sufletesc. Trebuie să postim astfel încât duhul să fie mai ager ca trupul şi nu invers. Sfinţii Părinţi spun că trupul este ca un asin pe care trebuie să ajungem în oraşul sfanţ – Ierusalimul ceresc; dacă nu-1 hrăneşti, te vei prăbuşi în drum, iar dacă îi dai prea multă mâncare, se va sălbatici. De aceea, trebuie să menţinem întotdeauna lima de mijloc, calea cea bună. Dacă vom începe să postim fără să avem smerenie şi rugăciune, atunci ne vom face rău. Diavolul ne va spune: „Posteşte mai mult, mai mult şi astfel vom posti până când nu vom mai putea face nimic, nici să muncim, nici să ne rugăm, ci vom deveni irascibili, supărăcioşi („Să nu te apropii de mine, că eu postesc, am devenit sfânt!”). Alţii, dimpotrivă, încep să mănânce mult, repetând ideea celui viclean: „Munceşti din greu şi ai o sănătate slaba. Mănâncă mai mult şi carne din belşug, ca să te întreţii. Şi uneori, omul mănâncă atât de mult, încât îşi umple tot organismul cu toxine şi atunci i se ridică tensiunea, i se umflă picioarele şi abia dacă mai poate merge.
Tot ce e bun în noi este de la Dumnezeu şi ce e rău e de la diavol. Ce este atunci al nostru?

Domnul ne făgăduieşte împărăţia cerurilor. Ca să o primim, trebuie să împlinim poruncile Lui. Acestea sunt foarte simple şi uşoare pentru cel care are puterea sa refuze păcatul. Dar cine s-a lipit atât de tare de păcat încât crede că nu poate trăi fără el are greutăţi in a împlini poruncile. Fiecare om are voinţă liberă şi poate alege cui vrea să slujească. Diavolul ne propune ale sale: „Nu trebuie să mergi la biserică. Nu trebuie sa posteşti, nici să te rogi”; ne sugerează că viata e doar aici, pe pământ, iar după moarte nu mai este nimic. Aceasta este lucrarea vicleană a diavolului.
Să presupunem că doi oameni ne propun câte ceva: unul Biblia, citirea acesteia şi mântuirea, iar celălalt magia neagră şi slujirea diavolului. Suntem puşi sa alegem între bine şi rău. Astfel tot ce este bine vine de la Dumnezeu, iar ce ne îndeamnă spre rău e de la diavol. Noi avem puterea de a alege ori binele, ori răul. Daca alegem binele, vom fi răsplătiţi de Domnul iar daca alegem răul şi împlinim dorinţele diavolului, atunci vom primi pedeapsa veşnică. Dumnezeu ne-a dat raţiune pentru a gândi şi a alege. Aceasta ne aparţine: libertatea de a alege.
Ne putem împărtăşi dacă nu am reuşit să citim Canonul?
Atunci când Sfântul Ioan de Kronstadt slujea în atedrala, au venit la el doi tineri care voiau să se îm-Partaşească. Unul dintre ei citise canonul, iar altul, fiind obosit, nu-l citise. Şi amândoi au venit la biserică.
Cel care citise canonul a venit liniştit la împărtăşire şi Sfântul Ioan nu 1la împărtăşit. Dar celălalt, cu imma zdrobită îşi spunea: „Cât de nemernic sunt, Doamne dar totuşi vreau să Te primesc; nu am citit Canonul, sunt rău…”. S-a judecat pe sine şi s-a apropiat de Potir şi Sfântul Ioan 1-a împărtăşit.
Pentru Dumnezeu, cel mai important este să ne vadă inima smerită şi să ne recunoaştem nevrednicia. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ne vom pregăti chiar şi 1000 de ani, tot nu vom fi vrednici, ci trebuie să ne încredem în mila Domnului. Dacă Domnul nu ne va ajuta, nu vom putea să ne împărtăşim cu vrednicie”.
Când ne împărtăşim simţim o lumină în suflet, dar peste un timp (în aceeaşi zi), această stare trece şi sufletul este din nou îngreuiat. Simţim absenţa lui Dumnezeu. Vin din nou aceleaşi patimi. Ce să facem atunci?
Trebuie să ne pregătim în ajun. Trebuie să postim – acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). De aceea trebuie să ne pregătim bine în ajun, să ne rugăm, sa ne încălzim sufletul. După aceasta, patimile se vor duce. Iar după împărtăşanie trebuie să petrecem în rugăciune şi pace sufletească. Cei care se enervează şi se supară, aceia nu preţuiesc împărtăşania. Aceştia se neliniştesc imediat după ce s-au împărtăşit. Asta se întâmpla deoarece totul se petrece nu după voia lor, nu aşa cum ar vrea ei să fie. Astfel de oameni întâlnim adesea. Ei nu preţuiesc nimic, cel mai important lucru pentru ei este ca totul să le fie pe plac. Dar dacă, ferească Dumnezeu, ceva e împotriva lor, atunci toti din jur le vor deveni vrăjmaşi, iar în suflet nu vor avea pace până la moarte. Această stare e cea mai de plâns. Omul trăieş-te dupa voia sa şi nimeni nu are dreptul să-i zică ceva-totul e bine atâta timp cât nu sunt atâtati
De ce atunci când te împărtăşeşti, Sfintele Taine au uneori gust de pâine, iar alteori gust de carne? Oare asta înseamnă că uneori te împărtăşeşti spre viaţa veşnică, iar alteori spre osândire? Dacă omul simte gust de came înseamnă că Dum-nezeu i-a dat asta pentru întărirea credinţei. Dar bine este să simţi gust de pâine. însuşi Domnul spune- Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6, 35).
Mulţi oameni mi-au povestit asta. Nu demult o femeie m-a sunat din Kiev: „Părinte, am credinţă slabă Azi m-am împărtăşit nepregătită. Părintele mi-a dat părticica, dar eu m-am gândit în faţa Potirului: ce fel de Trup e aici când nici nu simt cu limba ce mi-a dat? Mi-a dat doar un pic, dar eu nu puteam să mănânc nicicum părticica. O ţineam în gură şi gata. Când am ajuns acasă îmi simţeam gura plină de came. Nu o puteam înghiţi. Câteva ore am plâns, rugându-L pe Domnul să ma ierte, căci nu puteam înghiţi, dar nu era bine nici să o arunc din gură. Domnul m-a iertat şi am reuşit să înghit. Atunci v-am sunat. Ce credeţi, am păcătuit tare?” “Să te pocăieşti pentru că te-ai îndoit!”, i-am spus eu.
Ştim ca Domnul a făcut prima minune în Cana Galileii, cand a transformat apa în vin. Atunci de ce ar fi greu sa prefacă vinul în Sânge şi pâinea în Trup?
Omul nu primeşte o bucată de carne, de trup, ci pe Hristos Cel viu în întregime.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi