Cum îi putem convinge pe baptişti să treacă la Ortodoxie?

Există multe feluri, dar cel mai important este exemplul personal. La un păgân muncea un creştin. Păgânul, necunoscându-L pe Dumnezeul Cel adevărat atunci când l-a năimit pe creştin i-a spus: „Te primesc cu o condiţie – să nu spui un cuvânt despre Hristos” Creştinul i-a spus cu smerenie: „Crede-mă nu o să spun” şi a muncit în grădină 2 ani, până când, deodată, stăpânul a venit la el şi i-a căzut în genunchi, zicându-i: „Fă aşa ca să fiu şi eu ca tine!” Iată cum, prin exemplul personal, poate fi convins cineva despre existenţa lui Hristos.
Un creştin a fost întrebat odată: „De ce sunt atâţia musulmani, iar voi, creştinii, sunteţi atât de puţini?” Acesta a răspuns: „Totul e foarte simplu. Dupa Hristos nu merg mulţi, căci El însuşi a zis: «Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie» (Matei 16, 24) şi «Cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu» (Luca 14, 27). Calea spre mântuire este strâmtă şi grea, nu toţi o aleg… La musulmani însă e simplu: poţi să-ţi omori aproapele, ca nu se consideră a fi păcat.
Îi întrebi: «Ce fel de post e acesta? Ziua nu mâncaţi nimic, iar noaptea puteţi termina şi un berbec întreg?» Iar ei răspund: «Noaptea Dumnezeu nu vede că mâncăm, fiindcă doarme». «Păi, dacă nu vede ce mâncaţi, atunci nici rugăciunile nu vi le ascultă!»

Ce să facem dacă preotul nu are o viaţă sfântă? Cum să ne purtăm cu el?
Cu toţii avem încredere în medicină, dar medicii sunt diferiţi. La fel se întâmplă şi cu preoţii. Hristos ne-a avertizat, spunându-ne că păstorii vor fi de mai multe feluri, unii buni, iar alţii lupi în piei de oaie (Ioan 10). Aşa a fost la noi întotdeauna… Acum se deschid foarte multe biserici în ţară, iar şcolile duhovniceşti, Seminariile şi Facultăţile de Teologie nu reuşesc să instruiască viitori preoţi şi atunci sunt hirotoniţi oameni credincioşi, dar iară experienţă de viaţa sau fără instruire teologică.
Am auzit despre un caz întâmplat până la revoluţie. Un preot, judecat pentru nereguli financiare era aparat de un avocat renumit, Plevako, care spunea:
– Îl cunoaşteţi pe acest preot?
– Îl cunoaştem.
– V-aţi spovedit la el?
-Da.
– V-a iertat păcatele?
-Da.
– Şi probabil că nu aţi fost numai o dată la el?!
– De multe ori am fost.
– Vă pocăiaţi şi el vă ierta. Şi dacă el a greşit o data, voi nu-1 veţi ierta acum? Domnul a spus: „Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7, 2).
Şi astfel, avocatul a obţinut achitarea acelui preot, aşadar nimeni nu trebuie judecat.
Există oare în biserică harul Domnului dacă preotul de acolo se îmbată şi cântă cântece lumeşti? Sfântul Efrem Şirul spune astfel: „Dacă preotul va *ai păcătos decât o lume întreagă, atunci când va săvârşi vreo Taină pentru credinţa enoriaşilor, aceasta va fi validă. Sau dacă preotul este legat duhovniceş-te de mâini şi de picioare, atunci va sluji îngerul pentru el”.
Se mai întâmplă şi aşa. Odată, un preot avea pe suflet un păcat de moarte. El a spus: „Doamne, nu sunt vrednic să săvârşesc această Liturghie înfricoşătoare. Slujeşte chiar Tu!” şi a văzut cum Hristos a săvârşit Tainele în Altar. Preotul spunea doar ecfonisele.
De aceea, atunci când diaconul îngenunchează înainte de Liturghie şi rosteşte în faţa Sfintei Mese: „Stăpâne, binecuvântează!”, preotul îl binecuvântează şi acesta iese în amvon, după care începe Liturghia
În Liturghierul grecesc se spune: Proscomidia -etapa premergătoare Liturghiei – este o lucrare omenească. Acum însă, preotul stă în faţa Sfintei Mese, iar în persoana lui, însuşi Hristos săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie. De aceea, atunci când se intră cu Potirul şi diaconul cădeşte către preot, acesta zice: „Pace tuturor'” şi, prin acesta, însuşi Hristos îi binecuvântează pe toţi. Toate Tainele care se săvârşesc în chip văzut, sunt săvârşite în chip nevăzut de însuşi Hristos.
Îndrăcitii pot recunoaşte un preot şi iară veşmintele sale preoţeşti, îmbrăcat civil. Ceilalţi oameni nu-l recunosc, dar acestora diavolii le sugerează, fiindcă nu rabdă harul care li s-a dat preoţilor de la Domnul prin hirotonie. Dumnezeu le dă acestora un har deosebit, pe care nu 1-a avut vreun rege, chiar daca a trăit ca un drept. Niciun stăpânitor al acestei lumi nu ar atâta putere ca un preot. Preotul poate săvârşi Tainele, ierta păcatele, săvârşi prefacerea pâinii şi a vinui in Trupul şi Sângele Mântuitorului. Preotul poate lega păcatele cuiva pe pământ şi acelea vor fi legate şi în ceruri. Puterea lui este foarte mare, de aceea se şi străduieşte să nu facă cuiva vreun rău, ci să le fie tuturor de folos.
Atunci când un preot ortodox este sincer, dar are unele păcate şi nu are alt preot la care să le mărturisească, atunci el poate să vină în faţa Sfintei Mese şi sa se pocăiască: „Doamne, întrucât nu e niciun duhovnic aici, primeşte-mi Tu însuţi mărturisirea şi iar-ta-mi păcatele. Poate că am băut cam mult, sau am dormit la fel, sau am mâncat. Poate că m-am rugat puţin, m-am mândrit, m-am enervat, am judecat pe cineva cu cuvântul sau cu gândul. Doamne, iartă-mă”. Şi Domnul, în marea Sa milă, va ierta păcatele robului Sau şi nu-i va da să stea în faţa Sfintei Mese în necurăţie. El însuşi îi va curăţa sufletul.
Aşa că Hristos săvârşeşte toate Tainele, iar preotul nu este decât o unealtă în mâinile Domnului. Mulţi oamem nu cunosc această taină dumnezeiască.
Preotul nostru a trecut la Biserica Catolică. Ce să credem din asta?
Există anumiţi oameni care-i cosideră pe toti ortodocşii păcătoşi – fie ei preoţi, episcopi sau credincioşi gandindu-se că, în Occident, în Biserica Catolică sunt doar îngeri în trup. Să ştiţi însă că peste tot sunt aceiaşi oameni, peste tot e acelaşi trup şi sânge orne-ese, acelaşi diavol care ispiteşte, aceleaşi patimi. Cel important este să te vezi pe tine, nu pe alţii, da-pacatuiesc sau nu. Domnul nu te va întreba despre li oameni, ci: „Cum ai trăit? Ce ai făcut? Ce ai lăsat în urma ta, binele sau răul? I-ai judecat pe ceilalţi, pe preoţi sau episcopi?” Iar oameni slabi sunt peste tot. Chiar şi Hristos a avut un trădător printre Apostolii Săi, Iuda…
Cunosc un ieromonah care a părăsit Biserica Ortodoxă pentru cea Catolică, mai precis, pentru ordinul iezuiţilor. înainte de a pleca, am discutat cu el doua ore despre aceasta şi mi-a spus:
– Ştiţi părinte Ambrozie, noi facem acelaşi lucru, mântuim oamenii. Eu voi sluji Domnului în San-Francisco, voi îndrepta acolo oamenii spre mântuire.
– Dar cum ai putut pleca din Ortodoxie la Catolicism? .
– Ştiţi eu nu credeam în Dumnezeu la început, iar atunci când am crezut, am dat de ortodocşi şi aşa am fost botezat aici. însă sufletul meu tindea spre Biserica Apuseană. Dacă i-aş fi întâlnit pe catolici la început, aş fi primit credinţa catolică.
Am mai vorbit eu cu el şi i-am spus:
– Să fie pe conştiinţa ta această faptă, dar să ştii ca trădătorii nu sunt iubiţi nicăieri, nici aici şi nici acolo.
El a scris o cerere la Vatican, a primit aprobare şi s-a dus acolo să slujească. A fost, s-a uitat şi rapid a | plecat, rugându-l pe episcopul ortodox: „Primiţi-ma înapoi, căci îmi ajunge câte am văzut în altă parte.

De ce se ia binecuvântare de la preot şi i se sărută mâna?
Atunci când un credincios se apropie de un preo să-i ceară binecuvântare, Domnul îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul, pe credincios. Astfel, preotul este transmiţătorul harului lui Dumnezeu. Se sărută, de fapt, nu mâna preotului, ci mâna Domnului. Să presupunem că vrem să primim binecuvântarea Domnului şi dorim să ştim cu exactitate dacă ne-a binecuvântat sau nu. Domnul a lăsat preoţii pe pământ şi le-a dat putere deosebită, ca harul Lui să se pogoare peste credincioşi prin ei.
Se spune că faci rău dacă lauzi un preot într-o discuţie cu el. Aşa este?
Se spune că nu trebuie să vorbim de rău pe nimeni ci doar de bine. Dar nimeni, nici preotul, niciun om oarecare, nu trebuie lăudat în faţă, fiindcă diavolul îi va face rău, îl va ispiti negreşit. Dacă lăudaţi pe cineva, atunci să nu vă miraţi dacă veţi auzi ceva rău despre el după aceea. Diavolul, auzind lauda, îl va împinge spre păcat.
Iată, spre exemplu, ce spune o mamă despre fiica ei: „Este bună, înţeleaptă, liniştită…”. Diavolul va auzi acestea şi va face în aşa fel încât mama să-şi aducă aminte toată viaţa de această laudă.
Odată a venit o mamă la spovedanie şi a spus:
– Părinte, să o spovediţi şi pe fiica mea.
– Dar câţi ani are?
-19.
– Păi, cred că ştii totul despre ea. Cum este?
– Părinte, este înţeleaptă, curată, nu a avut niciun prieten încă, nu a umblat aiurea. Este foarte bună.
– Bine, spune-i să vină.
Când a venit fiica, am întrebat-o:
– Ce faci, cum trăieşti?
Fata a spus că de la 16 ani a avut bărbaţi şi că a făcut trei avorturi. O întreb:
– Dar mama ştie?
-Nu, părinte, nu ştie nimic. Nu i-am spus niciodată.
Ştie doar Domnul. De aceea este bine să nu lăudăm pe nimeni, ci să ne rugăm ca diavolul să nu-1 ispitească. Dar dacă aţi adus vorba despre cineva (un duhovnic, diacon sau credincios) trebuie să-1 vorbiţi doar de bine. Sfinţii Părinţi spun: „Ascunde păcatele fratelui tău şi Domnul le va acoperi pe ale tale”.
Cum trebuie priviţi yoghinii?
Yoghinii sunt oameni care nu au ajuns la Adevăratul Dumnezeu, ei nu L-au cunoscut pe Hristos, nu au auzit de Evanghelie şi cred că religia lor este cea adevărată. Apostolul Pavel spune că, dacă oamenii nu-L cunosc pe Hristos, atunci când vor trece pe lumea cealaltă vor fi judecaţi după legea conştiinţei.
Yoghinii pun eul lor în locul lui Dumnezeu: „eu” am realizat ceva. Există yoghini care pot sta cu o mână ridicată atât timp cât îi ia unei ciori să facă un cuib şi sa clocească pui acolo. Şi yoghinul consideră că a realizat ceva deosebit! Dar ce folos au ceilalţi din aceasta? Unu stau întinşi pe cioburi de sticlă şi nu păţesc nimic…, dar ce folos vine de aici? Aceasta este doar mândrie. Lucrul cel mai important pentru un creştin este sa aibă sufletul bun şi curat, să nu se enerveze, să nu fie indignat, să devină sfânt. Aceasta este mult mai greu decât ceea ce fac yoghinii şi dă cu totul alte roade: pace şi linişte pentru sufletul nostru şi pentru aproapele.
Atunci când omul se ocupă de înţelepciunea sau fllosofia orientală, nu cade oare în păcatul mândriei?
Sfântul Ignatie Briancianinov spune că cel care nu se consideră a fi mândru este deja în păcatul acesta Cel care se preocupă de filosofia orientală se preocupă, de fapt, de înţelepciunea demonică. Toate acestea sunt păgâne. Luaţi drept exemplu orice religie orientală. Monahii din mănăstirile orientale, învăţând artele marţiale, iau ca exemplu comportamentul animalelor. Acolo nu se roagă la Dumnezeu, nu există religie, ci automanifestare şi mândrie. Monahii ortodocşi nu se încredeau în forţele proprii, ci în Dumnezeu. Ei biruiau prin rugăciune şi cruce. Prin cruce stingeau focul şi închideau gura animalelor sălbatice. Puterea duhului lor biruia orice! Smerenia ortodocşilor chema în ajutor harul Domnului. De pildă, Sfântul Antonie cel Mare a venit odată în chilie, după ce fusese plecat un timp, şi a văzut că nişte hoţi îi fură lucrurile Aceştia au pus cele furate pe un măgar, iar sfântul nu a strigat la ei, ci dimpotrivă, i-a ajutat. Când aceia se depărtau, el i-a ajuns din urmă şi le-a spus: – Dragii mei, aţi uitat cureaua asta.

-A, mulţumim! Dar a cui e casa aceea?

-A mea.
Ei, văzând atunci atâta smerenie, s-au ruşinat şi şi-au cerut iertare, dându-i lucrurile înapoi.
Fiul meu are 21 de ani, este botezat, dar nu merge la biserică. Acum câteva zile, când nu eram acasă, la noi au fost nişte misionari şi au discutat cu el. Ce să fac?
În ultima vreme vin foarte mulţi eretici din Apus. copul lor este să smulgă sufletele ortodocşilor din lsencă. Ei intră în biserici şi în case. Şi la noi la mănăstire, au venit astfel de „propovăduitori” – doi băieţi şi o fată. Erau îmbrăcaţi în veşminte albe şi o „propovăduiau” pe Fecioara Maria. în oraşul Kiev locuieşte unul, Krivonogov, şi soţia sa, Maria Ţvigun, pe care au şi iacut-o „Maica Domnului”. Eu i-am întrebat pe tineri:
– Voi aţi văzut-o pe Maria Ţvigun?
– Nu, doar pe caseta video.
– Trăieşte cu soţul?
Am aflat apoi de la cei doi tineri că Maria Ţvigun a divorţat de primul soţ şi din acea căsnicie are doi copii. Acum e recăsătorită, iar soţul ei este loan Botezătorul. Iată că acest Krivonogov devenise loan Botezătorul! Tinerii aceia încercau să mă convingă că la sfârşitul anului va veni sfârşitul lumii. I-am rugat atunci să-mi promită că dacă nu va fi aşa, vor veni la mine la mănăstire, băieţii să lucreze, iar fata la ascultare. S-a împlinit vremea, sfârşitul lumii nu a venit, dar nici pe acei tineri nu i-am mai văzut…
Cât de nebun trebuie să fie cineva ca să o confunde pe Maica Domnului, cea mai presus decât Heruvimii şi Serafimii, cu o oarecare Krivonogova! Aceşti „propovăduitori” lipesc fotografiile ei peste tot, dar pe Maica Domnului nici măcar nu o recunosc. Iată cum te poate înnebuni diavolul. Frăţia aceea are la bază filosofía indiană şi susţine că sufletul Fecioarei Maria s-ar fi reîncarnat la un moment dat în acea femeie!
În toată ţara tineretul fuge de acasă; şi cum minţile lor sunt necoapte şi se iau după orice prostie, iar dacă la ritualul consacrării în „Frăţia albă” se mai adaugă şi droguri, atunci aceşti copii pot fi folosiţi ca nişte roboţi. Aşa a şi fost. îi îndoapă cu droguri, le spun diverse „poveşti” şi îi trimit în lume. Aflându-se în această stare, bieţii copii zic nişte lucruri pe care nici măcar ei nu le pot înţelege. Ochii le sunt roşii, fetele desfigurate…, iar ei sunt mândri de asta. Este uşor sa-ţi dai seama, căci imediat fac gălăgie, ţipă şi încearcă să îşi demonstreze ideile.
Pentru eretici nu există sfinţi şi lucruri sfinte: moaşte, icoane, apă sfinţită, Maica Domnului.
Domnul a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). El nu a spus voi zidi biserici, ci Biserica – una singură. Hristos este doar într-o Biserică. De aceea, noi trebuie să păstrăm credinţa în Hristos, credinţa ortodoxă.
Cum ştim când avem ziua onomastică?
Atunci când omul nu este botezat, nu are înger păzitor, nu are nici ocrotitor ceresc pe vreun sfânt. Dar atunci când este botezat, Domnul îi dă un înger din cer. Ziua onomastică e uşor de recunoscut. Să presupunem că pe om îl cheamă Nicolae şi s-a născut în aprilie. Prima sărbătoare în cinstea sfântului este în mai – Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei. Aceasta e ziua sa onomastică. De ziua numelui, creştinul trebuie să se roage în mod deosebit sfântului său protector In ajun trebuie să meargă la biserică, să se spovedească, iar dimineaţa să vină la Liturghie şi să se împărtăşească.
De aceea, creştinii nu serbează atât data naşterii, nici măcăr nu pomenesc despre data naşterii lor, căci prietenii vor şti oricum când e ziua numelui şi îi vor vizita. Trebuie să cunoaştem viaţa sfântului nostru protector şi să-i urmăm exemplul.
Cine are dreptul să se cunune?
Tainele bisericeşti se administrează doar oamenilor credincioşi. Atunci când omul nu are credinţă, chiar dacă va fi cununat, nu va dobândi pacea sufleteasca, deoarece nu este în legătură cu Dumnezeu, nu comunică prin rugăciune, cu El. Şi atunci între soţi poate sa nu fie pace şi dragoste. O astfel de căsătorie se poate destrăma oricând. Dar Domnul a spus: „Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei 19, 6). In Evanghelie se spune însă că Domnul îngăduie divorţul doar în anumite cazuri – atunci când unul dintre soţi înşală, adică a desfrânat. în acest caz se despart, dar până la moartea unuia dintre soţi – căci ei sunt cununaţi până la moarte în ceruri – niciunul dintre ei nu are dreptul să se recăsătorească în timpul vieţii celuilalt. Soţii trebuie să ştie ce obligaţii îşi iau în faţa Domnului! în faţa oamenilor şi unul faţă de celălalt.
Ne-am mutat într-o casă nouă. Am fost sfătuiţi să ducem înainte de toate o pisică în casă, ca să fim apăraţi de spiritele casei, cărora le plac pisicUe. Este adevărat?
Spirit în casă înseamnă rău în casă. Aceasta înseamnă că demonul locuieşte acolo. Nu pisica trebuie să intre prima, ci casa trebuie stropită cu apă sfinţită şi se aduc în ea icoane, Evanghelia şi alte lucruri sfinte. După aceea se aduce mobila. Pentru a nu se face loc puterilor necurate în această casă, nu trebuie să facem rău, să ne supărăm, să judecăm sau să ţipăm… Puterile demonice se încarcă din energia negativă pe care o degajăm, adică din păcatele noastre. îngerii pleacă din casă şi aşteaptă alături plângând până când vom alunga răul, ura şi supărarea din inimile noastre.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi