Despre muncă

Mă vei auzi întotdeauna vorbind la superlativ despre muncă.
Munca este oportunitatea de a te dezvolta. În lumea oamenilor de succes se spune că pentru a atinge performanţa în orice domeniu, e nevoie de circa 10.000 de ore de muncă susţinută.
Aş adăuga că este nevoie să faci munca ce contează. Şase miliarde de oameni de pe planetă muncesc, însă extrem de puţini au viaţa pe care şi-o doresc.
Cei mai mulţi muncesc din greu o viaţă întreagă şi mor săraci, dar mai ales neîmpliniţi. Nu este suficient să munceşti; trebuie să munceşti inteligent.
Înainte de a-ţi spune ce înseamnă pentru mine munca adevărată, îţi voi spune ce nu înseamnă ea. Munca nu înseamnă efort până la epuizare, obligaţie, chin, nefericire, frustrare, anxietate şi stres. Ea nu trebuie să vină din nevoia de bani şi nici din aceea de creştere a imaginii profesionale. Munca nu trebuie să discrimineze. Munca nu înseamnă sclavie.

„Munceşte pentru a deveni, nu pentru a dobândi.” (Elbert Hubbard)
Munca înseamnă a servi. Este despre dedicarea unei cauze mai mari decât tine. Despre a fi consumat de munca ta, de a trăi prin ea. Înseamnă a te pune în serviciul oamenilor şi al tău. Scopul muncii tale este să evoluezi, nu sa dobândeşti, să laşi lumea mai bună decât ai găsit-o, nu să treci prin ea doar ca să culegi roadele muncii altora.
De câte ori ai privit munca la fel ca Einstein, care spune: „De mai multe ori pe zi îmi dau seama cât de mult viaţa mea e construită pe ceea ce au muncit alţii înainte şi cât de serios trebuie să muncesc eu pentru a oferi în schimb la fel de mult cât am primit”? În general, considerăm ca ni se cuvine tot ce avem şi tot ce ne înconjoară. Unii poate sunt recunoscători din când în când pentru că trăiesc în vremuri cu o deschidere extraordinară.
Cei care sunt mereu nemulţumiţi de viaţa şi de munca lor, de obicei nu fac mare lucru să iasă din situaţia în care se găsesc. Se consideră victimele destinului, condamnaţi pe viaţă să-şi urască slujba şi să-şi târască zilele de la un salariu la altul, care niciodată nu le ajunge. Plafonaţi, plictisiţi, nefericiţi, săraci, plini de probleme şi, previzibil, bolnavi. Stresul îmbolnăveşte. Ei sunt de obicei otrava energetică în grupul şi echipa din care fac parte. Dacă nu cred că stă în puterea lor să îşi schimbe viaţa, că se poate mai bine, nu au cum să vadă avantajele tehnologice din jurul lor. Nici uşile care li se deschid în faţă din când în când. Ei nu văd oportunităţi, ci doar probleme. De aceea nu văd ca ar avea pentru ce să fie recunoscători vieţii şi de aceea nu sunt fericiţi.

Bogdan Rareş Murariu