Sf. mucenic Vavila apare ca unul dintre puţinii protectori ai animalelor, fiind el însuşi o fiinţă compozită, jumătate om-jumătate animal.
Sf. Sfinţit Mc. Vavila, Episcopul Antiohiei.

… Iar când erau duşi de ostaşi la tăiere, Vavila a cântat cuvintele lui David: „Întoarce-te sufletul meu la odihna ta, că Domnul bine a făcut ţie”. Şi ajungând la locul unde aveau să-şi puie pentru Hristos capetele lor, Vavila, puind înaintea sa pre copii, pre dânşii mai întâi sub sabie-i aduse, temându-se ca nu cumva vreunul dintr-înşii după dânsul rămânând, să se teamă de moarte, şi se va depărta de Domnul… Apoi şi singur sub sabie şi-au gătit grumazul său, şi a glăsuit celor ce voiau să-i îngroape trupul său, ca cu dânsul împreună să puie în mormânt lanţurile şi obezile lui, ca să fie, zice, aceasta şi după moartea mea podoaba trupului meu. Şi tăindu-se sfântul lui cap, s-a dus la lăcaşurile cele de sus şi a stătut cu copiii săi înaintea Tatălui ceresc. Iar sfântul lui trup s-a aşezat şi s-a îngropat împreună cu lanţurile, precum singur a rânduit murind, şi sfinţii trei tineri au fost îngropaţi împreună cu dânsul (Vieţile sfinţilor, I, pp. 142-143).
Sf. Prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu. … Şi a mers în muntele Horiv. Deci i s-a arătat lui îngerul Domnului în văpaia focului cel din Rug. Şi vedea că Rugul ardea cu foc şi nu se mistuia. Şi a zis: „Trecând alăturea voi vedea această mare vedenie”. Şi l-a strigat Domnul din Rug: „Moisi, Moisi”. Iar el a zis: „Ce este, Doamne?” Şi i-a zis Domnul: „Să nu te apropii aicea. Scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pre care stai pământ sfânt este”. Şi i-a zis lui: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob; am văzut chinuirea poporului meu cel din Egipt şi strigarea lor am auzit. Că ştiu durerea lor şi m-am pogorât ca să-i scot pe ei din mâna Eghiptului şi să-i iau din pământul acela, în pământul cel ce curge lapte şi miere…” (Vieţile sfinţilor, I, pp. 154-155).
Tradiţii: Vavila se serbează pentru că toată viaţa a petrecut-o numai în pădure cu animalele, ajungând să aibă trupul acoperit cu păr ca ele (Pamfile, 1997, p. 170).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine spre a avea parte şi noroc la vite (Candrea, 1928, p. 128).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român




