Ultima suflare

S-apropie o zi,
S-apropie și vine…
S-apropie o zi
Când n-oi mai fi cu tine.

Când lumea va rămâne
Și trist eu voi pleca,
Mă duc acolo unde
Nimeni nu mă poate vedea.
Mă duc acolo unde
Părinții noștri-s duși
Mă duc să văd și eu
În ce raclă ei sunt puși.
Mă duc să stau cu ei
Și neamul meu trecut
Mă duc, că-n lumea asta
Timpul meu mi s-a trecut.
Dar tu, rămâi, te rog,
Nicicând tristă să fii
Căci eu cu dragostea ce-ți port
Te-aștept curând și tu să vii.
Iar calea netedă-ți voi face
De cu putință îmi va fi
Cu dragostea ce mi-o cunoști
Când vei veni, eu te-oi primi.
Nu plânge-n urma mea, te rog
Iar chipul meu rămâie – ți mângâiere
Să-l porți în suflet cât trăiești
Să-l porți cu drag și cu plăcere.
S-apropie-o lumină,
Prin întunericul nespus
S-apropie-o lumină
Ce vine parcă de sus.
S-apropie de mine-ncet
Mă-nvaluie plăcut, duios,
Mă ușurează parcă
Săltându-mă de jos.
Mă duce printre nori,
În urmă nu mai văd.
Mă duce spre-o lumină,
Ce mult, departe-o văd.

Eu, trec printre luceferi
Și stele arzătoare,
Plutesc aievea celor
Ce nimic nu îi mai doare.
La judecată voi fi dus
Să recunosc în fața lui Iisus
De toate ce-am făcut în lume,
Și să-mi sorteze relele de bune.
Să-mi dea după măsura firii
Iar eu, să-I aduc mulțumiri,
Rugându-L toate a-mi ierta
De-am făcut rău în viața mea.
Supărată, tristă, abătută,
La mormânt când vei veni
De-acolo, de unde sunt
De sus, de jos, te voi primi.
Senină fii la față
Așa cum eu te știu
Nu plânge la mormânt
Căci, eu nu mai învii.
Să-mi lași odihna lină
Acolo, în mormânt,
Și ușor îmi va fi
Să mă transform în pământ.
Iar sufletul va merge
La locul cel vestit,
Unde, dup-ale mele fapte
Hristos l-a rânduit.
Voi sta acolo blând
Cu toți cei rânduiți
Și-aș vrea din când în când
Voi cei dragi să mă pomeniți.
Să stați de vorbă toți
Strânși laolaltă,
Cu plăcere să vorbiți
Cine-am fost eu altădată.

Ghebosu Neculai