Naşterea Domnului – Întâlnirea omului cu Dumnezeul cel viu- (Fragment din Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului – 2016)

Iubiţi fraţi preoţi, Drept-măritori creştini,
Suntem îmbrăcaţi în aceste zile cu veşmântul bucuriei sfinte pe care ne-o aduce de fiecare dată sărbătoarea Naşterii Domnului, coborârea lui Dumnezeu printre oameni. Este o bucurie ce ne cuprinde ascultând colindele strămoşeşti, participând la frumoasele slujbe din aceste zile şi întâlnindu-ne cu cei dragi. Trăim un popas duhovnicesc de tihnă şi lumină în drumul zbuciumat al vieţii noastre de zi cu zi. Această bucurie ce ne cuprinde este însă mai adâncă şi mai reală decât ne poate oferi lumea aceasta: ea este un dar pe care ni-l trimite Dumnezeu cu prilejul Naşterii Fiului Său în ieslea Betleemului. Dumnezeu Însuşi este izvorul bucuriei noastre, Cel Care „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Naşterea Lui din Preasfânta Fecioară Maria reprezintă fundamentul credinţei şi al bucuriei noastre: „Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu”, mărturisesc Părinţii Bisericii, începând cu Sfântul Atanasie cel Mare. Prin Întrupare, Cuvântul lui Dumnezeu intră în istorie, îşi însuşeşte firea noastră omenească, aşa cum se afla aceasta ca urmare a păcatului strămoşilor noştri, adică cuprinsă de stricăciune şi moarte, devenind om asemenea nouă, afară de păcat, pentru a ne redeschide calea spre nestricăciune, spre sfinţenie şi împărtăşire de viaţa dumnezeiască.
Iubiţi credincioşi,
Dumnezeieştile Scripturi dau mărturie cu privire la pregătirea proniatoare a omenirii în vederea primirii Fiului lui Dumnezeu întrupat: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile”. Cu toate că Dumnezeu S -a descoperit şi a vorbit oamenilor prin proorocii şi drepţii Vechiului Testament, rânduind porunci şi legi, El nu ne-a mântuit şi nu ne mântuieşte prin acestea, deoarece o lege nu poate da viaţă prin ea însăşi, ci ne mântuieşte prin Însuşi Fiul Său: „În creştinism nu se poate vorbi propriu-zis de o «învăţătură mântuitoare» şi nu ne mântuim printr-o lege, nici măcar prin legea  Vechiului Testament, ci prin Persoana lui Iisus Hristos”, ne spune Părintele Dumitru Stăniloae. Mântuitorul lisus Hristos Însuşi, ca Persoană, S-a întâlnit cu noi prin Întrupare, întrucât S-a făcut deofiinţă cu noi. Fiind, în acelaşi timp, şi Dumnezeu adevărat, în măsura în care Îi urmăm Lui şi ne unim cu El, neface şi pe noi biruitori asupra stricăciunii şi asupra morţii.
Odată ce Cuvântul lui Dumnezeu „S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” rămâne permanent împreună cu noi, aşa după cum El Însuşi ne-a încredinţat: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Aşadar, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu, personal, prezent înfiecare clipă a vieţii noastre, după cum mărturiseşte şi Apostolul Neamurilor că „Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este acelaşi”.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cu bucuria păstorilor din Betleem şi a magilor care L-au descoperit pe Domnul Hristos! Dumnezeu să vă dăruiască autorul Său în tot ceea ce faceţi bine şi adevărat în mănăstiri, în parohii şi în viaţa de familie! Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a ne alătura corului îngerilor de la Peştera din Betleem, şi din toată inima să rostim: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

Al vostru părinte şi frate întru Hristos Dumnezeu,

+ TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei