Intrând în cetatea Nicomidiei, Diocleţian, împăratul roman cel asupritor al creştinilor, a pus în faţa poporului idoli şi a cerut tuturor să li se închine.
Atunci episcopul Teopempt, cel tare de virtute, a ieşit înainte şi a zis cu cucernică îndrăzneală împăratului:
— Nu aceştia sunt dumnezei, ci unul singur este Dumnezeu cel atotputernic, care a făcut cerul, pământul şi marea, precum şi toate ce se află într-însele.
— Nu te-am chemat să-mi spui acestea, ci să încetezi vorba de îndată şi să aduci închinare şi jertfă zeului Apolon.
Episcopul a răspuns:
– Nu mă voi închina şi nu voi aduce jertfă niciodată la nişte zei ca aceştia, iar de mânia ta nu am a mă teme, căci scris este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide.” Tu, împărate, având putere numai asupra trupului meu, fie ceea ce voieşti…”
Împăratul a chemat atunci oamenii săi şi le-a poruncit să ardă tare un cuptor, în care să arunce viu pe episcop.
De dimineaţă până spre amiază, slujitorii au ars cuptorul, în care de bună voie sfântul Teopempt a intrat, grăind cu mare credinţă: „Veţi vedea voi puterea Domnului Dumnezeului meu!”.
A intrat şi a stătut în mijlocul cuptorului, iar slujitorii au plecat, încredinţaţi că s-a sfîrşitcu îndrăzneţul episcop.
Pe la miezul nopţii, Teopempt a ieşit nevătămat. din cuptor şi a mers la casa împăratului. Uşile s-au dat în lături singure, iar sfântul s-a înfăţişat zicându-i:
— Eu, Teopempt, slujitorul lui Iisus Chnstos, mă arăt ţie, întreg şi viu, ca să ştii că n-am murit de moartea orânduită de tine.
S-a dus pe urmă şi a intrat din nou în cuptor, aşteptând.
Îngrozit, împăratul a amuţit, iar a doua zi a chemat pe ostaşi, întrebîndu-i:
— Aţi aruncat pe creştinul acela în cuptorul ars, după cum v-am poruncit?
— L-am aruncat şi el a murit…
Plecând într-acolo cu ostaşii, Diocleţian a aflat pe sfânt stând în mijlocul cuptorului şi cântând laude lui Dumnezeu, împăratul a fost cuprins de mirare şi a poruncit să i se aducă un cîine, să încerce cuptorul.
Aruncând cîinele, el s-a făcut scrum de îndată.
Mânios cât ce se putea, împăratul porunci ca Teopempt să fie pus la munci şi mai grele.
L-a aruncat într-o temniţă întunecoasă şi nu i-a dat nici să mănânce, nici să bea nimic, întru a-i răpune cerbicia.
Dar după douăzeci şi două de zile când îl scoaseră afară, sfântul era mai plin la faţă decât când intrase acolo, hrănindu-se numai cu Dumnezeu. Iar duhul lui era slobod şi plin de îmbucurare.
Rupându-şi hainele de pe el, Diocleţian a intrat în grea supărare şi a strigat, varvar:
— Veniţi să vedeţi vraja creştinească!, la care Teopempt, plin de mânie sfântă, a ridicat şi el glas puternic:
— Până când, ticălosule, avea-vei inima închisă şi nu vei cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat, Acela care-mi dă mie tărie şi îndrăzneală?! Cîtă vreme Îl am pe El, nu mă tem de muncile la care mă pui!
Ieşindu-şi din fire, împăratul a poruncit gealaţilor să-i scoată ochiul drept şi să i-l pună în mână, trimiţându-l din nou la temniţă.
Acolo, căzând în rugăciune, s-a făcut o lumină mare şi sfântul a simţit cum i se face din nou ochiul cel scos, văzând cu el ca mai înainte.
Când a aflat împăratul aceasta, s-a jurat cu putere vrăjmaşă că va căuta în toată împărăţia pe cel mai dibaci vrăjitor, care să vină să dezlege farmecele creştineşti.
Întru aceasta, porunci peste tot să i se caute acest vrăjitor, care fu aflat. Se numea Teona. Fu adus în faţa împăratului, care îi spuse ce are de făcut. Iar Teona dădu cuvânt că va face aşa precum doreşte împăratul.
Atunci fu adus din temniţă Teopempt, iar împăratul grăi:
— Ştiindu-te că eşti vrăjitor, iată, am ales pe unul mai tare ca tine, întru a te înfrânge.
Teona zise lui Teopempt:
— Voi săvârşi asupra ta două meşteşuguri ale vrăjitoriei mele şi dacă nu te vor vătăma, voi crede şi eu în Dumnezeul tău.
Făcu atunci Teona două turte din făină fermecată şi le dădu episcopului să le mănânce.
Teopempt le-a luat şi, înghiţindu-le, erau, în gura lui, mai dulci ca mierea.
După aceea, Teona a luat un pahar cu apă în care a pus o iarbă aducătoare de moarte, iar ca otrava să fie cât mai deplină, a chemat asupra ei putere diavolească şi a dat lui Teopempt să bea. Episcopul a băut-o ca şi cum ar fi fost băutura cea mai plăcută, rămânând şi de data aceasta nevătămat.
Teona a căzut atunci la picioarele sfântului şi a zis:
— Nu este alt Dumnezeu în care să nădăjduim, afară de Iisus Christos!
Întorcându-se către împărat, a glăsuit cu putere:
— Sunt creştin şi mă închin Celui răstignit! Cuprins de furie câinească, împăratul i-a trimis pe amândoi la temniţă, întru a-i ucide pe urmă.
Acolo, episcopul Teopempt învăţă credinţa pe Teona, zicându-i de atunci încolo Sinesie, ceea ce însemnează plin de înţelegere de vreme ce a înţeles cu inima curată pe Christos Dumnezeu. Pe urmă l-a botezat.
A doua zi, împăratul, scoţând din temniţă pe episcop, a crezut că-l va putea îndupleca prin vorbe sfătuitoare să se lepede de credinţă şi să jertfească idolilor.
Sfântul împotrivindu-se cu tărie, împăratul a poruncit să fie întins cu faţa în sus şi să-i lege mâinile şi picioarele de câte un lemn. Apoi aducându-se acolo de către opt slujitori o piatră peste fire de grea, fu aşezată pe pieptul sfântuiui. Dar el se ruga şi avea chip înveselit, căci abia i-a atins pieptul, şi piatra a şi fost smulsă în lături de puterea lui Dumnezeu, care se afla cu sfântul.
Diocleţian, turbînd de furie, a poruncit ca sfântul să fie atârnat de-o grindă cu capul în jos şi să-i spânzure de grumaji o piatră grea. A stat astfel sfântul de dimineaţa până la ceasul al treilea al amiezei, după care împăratul a poruncit să-i taie frânghia de care era atârnat, pentru ca astfel, căzând cu piatră cu tot, să-şi sfărâme ţeasta.
Făcându-se aceasta, sfântul episcop, cu puterea lui Dumnezeu, a stat nevătămat, pe picioarele sale.
Văzând că nimic nu-i poate face, Diocleţian a dat hotărâre de moarte asupra lui.
Sfântul a primit-o cu vorbe de laudă zicând:
— Binecuvântat este Dumnezeu, Tatăl Domnului meu Iisus Christos, care m-a învrednicit să ajung ziua aceasta, pe care am dorit-o neîncetat. Rogu-mă aşadar, Ţie, Doamne, pomeneşte-mă şi pe mine întru împărăţia ta!
Şi-a plecat apoi grumajii primind cu linişte moartea, mărturisind Sfânta Treime şi slăvind-o.
Pe urmă, împăratul dădu la moarte şi pe Teona, îngropându-l de viu.
Lăudând pe Domnul, a trecut şi Teona în viaţa cea de veci.
Astfel a fost pătimirea celor doi mucenici ai lui Christos, episcopul Teopempt şi cel ce fusese vrăjitorul Teona.
Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I




