Pe vremea împărăţiei lui Maximian trăia în cetatea Nicomidiei această fecioară, Eufrasia, care, de neam vestit fiind, era frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Iisus Christos.
Prânzând-o într-o zi nişte închinători la idoli, o siliră întru a o face să jertfească şi ea acelor idoli. Dar Eufrasia n-a vrut să se supună, zicând că ea nu cunoaşte pe nimeni altul în afară de Domnul Iisus.
Atunci ei, înfuriindu-se, o bătură cumplit, — dar Eufrasia a răbdat totul în tăcere, cu bărbăţie.
Văzând astfel, asupritorii ei o dădură unui om varvar, ca s-o necânstească.
Acesta-a luat-o cu sila în casa lui, dar ea se ruga neîncetat Domnului Iisus, Mirele ei, ca să-i păzească fecioria.
Când ticălosul acela s-a închis cu ea în casă, sfânta Eufrasia l-a rugat, spunându-i:
-Lasă-mă să-ţi aduc ceva, spre binele tău. Şi el a întrebat-o:
-Ce să-mi aduci?
-Îţi voi aduce de îndată o buruiană pe care, dacă o vei purta asupra ta, nu te va atinge nici o armă a duşmanilor tăi.
Ticălosul i-a spus atunci:
-Îmi vei aduce pe urmă acea buruiană.
Dar înţeleaptă fecioară, primind lumină de sus în duhul ei, i-a răspuns:
-Numai de ţi-o va aduce o fecioară, va putea să aibă tărie.
Nelegiuitul a lăsat-o să se ducă; iar sfînta ducîndu-se in grădină a găsit acolo nişte buruieni şi i le-a adus. El a întrebat-o:
-Cum voi şti că sînt adevărate cele spuse de tine? Atunci, Eufrasia şi-a pus acele buruiene după ceafă şi i-a zis:
-Ia o sabie ascuţită şi repede-o, cu amindouă mîi-nile peste ceafa mea cît vei putea de tare, — şi vei vedea că din pricina acestor buruiene nu voi avea nimic.
Crezînd cuvintele ei, omul a luat sabia şi repezind-o asupra cefei cu toată puterea, a retezat cinstitul cap al sfintei.
Şi aşa, acea curată fecioară, Eufrasia, ajutată de duhul lui Dumnezeu, a trecut din viaţă la ceruri, fără a fi batjocorită de acel varvar.
Mai degrabă a primit moartea decât să-şi piardă fecioria.
Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I




