Sfântul Părinte Porfirie Episcopul Gazei – 26 februarie

Sfântul Porfirie se trăgea din părinţi bogaţi, trăitori în Tesalonic. Cînd a fost de douăzeci şi cinci de ani, a părăsit casa şi pe părinţi, mergînd în Egipet, unde a îmbrăcat haina monahicească pentru care avea., din fire o mare aplecare. După ce a petrecut într-un schit vreme de cinci ani, a venit în părţile Iordanului, sălăşluindu-se într-o peşteră, îmbolnăvindu-se, s-a tras la Ierusalim, unde un monah tânăr, zis Marcu, îl ajuta în Domnul ducându-l în fiecare zi la sfânta biserică a învierii, el fiind slăbănog şi neputând. Tot pe Marcu l-a trimis Porfirie în Tesalonic, ca să vândă toată averea ce-i rămăsese de la părinţi şi să-i aducă banii. Iar după ce i-a adus, Porfirie i-a împărţit la săraci.
Făcându-se sănătos printr-o minune, cuviosul Porfirie a fost hirotonisit preot, încredinţîndu-i-se spre pază cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a lui Christos Domnul.
Murind în vremea aceasta Enea, episcopul cetăţii Gaza, au mers gazienii cei credincioşi la mitropolitul Ioan din Cesareea Palestinei, cerând episcop. Mitropolitul căzând în post şi rugăciuni, a cerut lui Dumnezeu să-i arate cine poate fi vrednic de această slujbă, şi i s-a arătat în vedenie Porfirie.
La început, Porfirie n-a vrut să primească, dar având îndemn de sus, a zis pe urmă: „Fie voia Domnului!” Despărţindu-se cu mare jale sufletească de sfântul lemn al Crucii, a pornit spre Cesareea, unde a primit sfinţirea ca episcop al Gazei.
Fiind prin locurile acelea mulţi închinători la idoli, când au aflat că trece Porfirie spre Gaza, cu alai episcopesc, au pus spini pe cale, au săpat gropi şi aducind multe gunoaie, le dădeau foc. Trecând printre toate cu mare osteneală, au ajuns la Gaza.
În toată cetatea se afla numai o biserică creştinească, încolo numai capişti idoleşti, având între ele capiştea cea mare a idolului Marnos.
Înfruntând toate, Porfirie şi-a început cu vrednicie păstorirea oilor încredinţate lui de Păstorul Dumnezeu.
În anul acela dintâi al păstorirei sale, s-a întâmplat o mare secetă, iar popii idoleşti ziceau că aceasta este din pricină că zeii s-au mâniat la venirea lui Porfirie şi au închis cerurile.
Adunându-se poporul idolesc la capiştea lui Marnos, a cerut să se facă rugăciuni pentru ploaie, ceea ce popii idoleşti au făcut vreme de şapte zile. Dar n-a plouat.
S-au adunat apoi creştinii şi au cerut lui Porfirie să se facă rugăciuni pentru ploaie. Porfirie a poruncit tuturor post. Apoi au ieşit cu toţii din cetate şi au făcut priveghere de noapte la biserica sfântului Timotei. Întorcându-se spre cetate au găsit porţile închise de necredincioşi. Dumnezeu văzând rugăciunile şi răbdarea robilor săi, a ridicat vânt dinspre miazăzi şi a pornit fulgere şi tunete. Apoi a lăsat ploaie binefăcătoare asupra holdelor. Văzând o minune ca aceasta, mulţi din necredincioşi au crezut, strigând: „Christos este singurul Dumnezeu adevărat!” şi au primit taina sfântului Botez. Şi ploaia a ţinut trei zile, aducând îndestulare pământului.
Asupririle necredincioşilor tot nu s-au oprit. Văzând aceasta, Porfirie a trimis pe ucenicul său Marcu la credinciosul împărat Arcadie, rugându-l să poruncească dărâmarea capiştelor idoleşti. A trimis, de asemenea, epistolă şi către sfântul patriarh loan Gură de Aur, cerându-i să mijlocească întru aceasta pe lângă împărat.
Împăratul a poruncit ca aceste capişti să fie închise. Şi a trimis în Gaza, pentru aceasta, pe un om împărătesc, zis Ilarie. Necredincioşii, cumpărând cu aur pe Ilarie, au căpătat de la el îngăduinţa ca să nu se închidă capiştea cea mare a zeului Marnos.
Aşa că asupririle necredincioşilor asupra creştinilor n-au contenit, lucru pentru care Porfirie avea o mare mâhnire.
În vremea aceea, o femeie de neam bun dintre cei necredincioşi, fiind însărcinată şi venindu-i ceasul nu putea să nască. Vreme de şapte zile, toate rudele ei au jertfit neîncetat zeului Marnos întru uşurarea ei, dar nu venea nici un ajutor, ci mai cumplite i se făceau durerile Toţi se jeleau, crezând că femeia va muri. Printre oamenii casei ei, se afla şi o bătrână creştină, care văzându-i suferinţa, a mers la biserică, şi cu lacrimi s-a rugat pentru stăpâna sa. Văzând-o Porfirie, a întrebat-o, iar ea i-a spus întâmplarea. Pe urmă a sfătuit-o ce să facă.
Mergând bătrâna acasă, i-a adunat pe toţi şi le-a zis:
— Ce veţi da celui ce va tămădui pe bolnavă?
— Îi dăm toate averile noastre! strigară părinţii ei.
-Întăriţi cuvântul vostru cu jurământ, că nu veţi defăima pe doftorul care o va tămădui?!
Ei dădură cuvânt de făgăduinţă. Atunci bătrâna merse către bolnavă şi-i zise:
— Să te vindece pe tine doftorul cel ceresc Iisus Christos Fiul Dumnezeului celui viu. Crede în El şi vie vei fi!
Şi îndată, femeia suspinând, şi-a dat rodul uşurându-i-se durerile.
Toţi ai casei, mulţumind, au strigat:
— Mare este Dumnezeul creştinilor şi bunecuvântat este Porfirie arhiereul Lui!…
Au mers pe urmă şi pregătindu-se, au primit sfânta haină a Botezului.
Dar cu cât turma lui Hristos se înmulţea, cu atât asuprirea necredincioşilor asupra ei se învârtoşa. Mulţi dintre creştini erau puşi la munci grele, bătuţi şi împovăraţi cu biruri apăsătoare.
Văzând acestea şi neputându-le suferi mai mult, Porfirie a mers la fericitul Ioan, mitropolitul, şi l-a rugat a merge împreună la Constantinopole, ca să ceară împăratului dărâmarea capiştelor idoleşti.
Pornind pe ape, arhiereii s-au oprit la ostrovul Rodos, unde îşi ducea viaţa plină de sfinţenie Procopie pustnicul, cel înainte-văzător, şi i-au cerut sfat. Pustnicul le-a spus că vor izbuti prin prea sfinţitul Ioan Gură-de-Aur.
Ajungând la Constantinopole, arhiereii s-au înfăţişat împărătesei, care le-a ascultat necazul, făgăduindu-le că va chezăşui la împăratul pentru îndeplinirea dreptei lor dorinţe. Dar împăratul, temându-se să nu-şi supere dajnicii din Gaza, n-a vrut să dea ascultare rugăminţii împărătesei. Ierarhii au mers atunci la împărăteasă şi i-au spus, după cum i-a învăţat sfântul pustnic Procopie:
— Osteneşte-te pentru noi, ca pentru Christos, doamnă, iar El, pentru această osteneală, îţi va da un fiu bun, întru bună sporire împărătească.
Împărăteasa s-a umplut de-o bucurie cereasca şi le-a răspuns:
– Rugaţi-vă, sfinţi părinţi, să nasc fiu şi de va fi aşa, făgăduiesc că voi îndeplini toate dorinţele, iar în mijlocul cetăţii Gaza voi ridica o sfântă biserică.
Împlinindu-se zilele, împărăteasa a născut prunc parte bărbătească, precum i-au prorocit sfinţii părinţi şi i-au dat numele Teodosie.
Pe urmă, cu mare alai şi cu multă bucurie, pruncul a fost botezat, — iar împăratul de data aceasta, a primit rugămintea împărătesei şi a dat sfinţilor părinţi bune scrisori de întărire, ca mergând în cetatea Gaza să dărâme templele idoleşti. Pentru sâvârşirea poruncii, împăratul le-a dat pe un bărbat credincios, zis Chineghie. Când a fost să plece, împărăteasa a încredinţat lui Porfirie aur destul ca să înalţe o biserică de piatră în mijlocul cetăţii Gaza, cum şi pentru a clădi o casă de oaspeţi.
Aflând credincioşii de venirea lor, le-au ieşit intru întâmpinare cu psalmi şi cu cântări şi astfel, având în frunte sfânta cruce, au intrat în cetate. Trecând prin dreptul statuii Venerei, căreia se închinau necredincioşii, s-a întâmplat, din voia lui Dumnezeu, minunea, că statuia aceea s-a prăbuşit în ţărână, fără ca nimeni să pună mâna pe ea. Mulţi păgâni au crezut atunci şi au primit sfântul botez.
După câteva zile a venit în cetate şi trimisul Chineghie, care a purces la dărâmarea tuturor capiştelor idoleşti. Dar nu numai atât ci, pătrunzând prin toate casele cu oamenii stăpânirii, au cules toţi idolii şi aducându-i în piaţă, i-au sfărâmat şi i-au dat focului.
Pe urmă, pe locul unde fusese capiştea cea mare a lui Marnos, sfântul Porfirie a întemeiat o biserică în chipul crucii, aşa precum era dorinţa împărătesei Eudoxia şi pentru care încredinţase simţului arhiereu aurul trebuitor.
A ridicat apoi şi casa pentru oaspeţi şi pentru săraci.
Şi astfel, obştea creştinească se mărea, împuţinându-se păgânătatea.
Au mai fost tulburări pricinuite de necredincioşi, dar pe urmă toate s-au potolit, învingând crucea lui Iisus Christos.
Cealaltă vreme a vieţii sale, Porfirie, arhiereul lui Christos, a trăit în pace şi în bună linişte, păstorind astfel turma încredinţată lui, timp de douăzeci şi patru de ani.
Pe urmă s-a dus la începătorul păstorilor, Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Arhiereul cel mare, căruia dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, i se cuvine toată cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I