Sfântul Mucenic Solohon şi cei împreună cu dânsul (17 mai)

Sfântul Mucenic Solohon a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian. El era de neam egiptean, cu credinţa creştin şi cu rînduiala ostaş, sub comanda tribunului Campan, care avea sub el trei mii de ostaşi. Iar când Campan, cu voia împăratului, a mers cu ceata sa din Egipt la Calcedon, atunci li s-a poruncit de împărat tuturor celor mai mari peste oşti, să aducă jertfe idolilor împreună cu oştile lor. Deci, Campan a poruncit
ca toţi ostaşii să aducă jertfă idolilor. Sfântul Solohon şi cu dânsul alţi doi ostaşi, Pamfamir şi Pamfalon, au mărturisit că sânt creştini şi, deci, nu pot să aducă jertfă idolilor. Ei au mărturisit că nicidecum nu se vor lepăda de Hristos şi vor petrece până în sfârşit în sfânta credinţă, chiar de ar pătimi munci cumplite.

Deci, Sfinţii Mucenici Pamfamir şi Pamfalon, fiind munciţi cu bătăi cumplite, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului; iar Sfântul Solohon, întărindu-se, chema cu îndrăzneală pe Hristos. Muncitorul Campan, fiind în nepricepere şi, mâniindu-se foarte tare, a poruncit să-i deschidă gura mucenicului cu sabia şi să-i toarne vin de cel jertfit idolilor. Atunci mucenicul, rozînd fierul cu dinţii, l-a sfărîmat în două şi, rupând legăturile de pe sine, stătea înaintea muncitorului, mărind dumnezeirea lui Hristos şi ocărînd îndrăcirea lui Campan. În acel moment un glas din cer a venit spre sfântul, întărindu-l şi îndemnîndu-l spre vitejeasca pătimire.

După aceasta, a muncit pe sfântul în multe feluri, bătându-l fără milă, tîrîndu-l de picioare peste vârfuri şi peste pietre ascuţite, de mâna dreaptă a fost spânzurat într-o casă, de o grindă, şi o piatră mare legată de piciorul stâng. Astfel a stat spânzurat de la ceasul al şaselea până la al noulea, îndemnîndu-l în tot chipul, să se lepede de Hristos; dar el nu s-a supus. Tăindu-se funia cu secera, sfântul a stat pe pământ, fiind seara tîrziu. Atunci Campan, fiind cuprins de mânie neîmblânzită, a luat o trestie ascuţită şi a înfipt-o toată în urechea sfântului. După aceasta, toţi ostaşii au plecat împreună cu tribunul; iar creştinii, venind, au luat pe sfânt, care slăbise foarte mult de atîtea munci, şi l-au dus pe un pat în casa unei creştine văduve. Acolo, sfântul, gustând puţină pîine şi apă, s-a întărit şi a vorbit cu creştinii cei ce stăteau de faţă, sfătuindu-i să fie nestrămutaţi în credinţă. Apoi, căutând spre cer şi rugându-se, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.