Cuviosul Pavel doctorul (28 iunie)

Cuviosul Pavel era de neam din cetatea Corintului, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. El din tinereţe iubind pe Dumnezeu, a intrat într-o mănăstire şi s-a făcut monah. Deci, ostenindu-se mult în pustniceştile nevoinţe, s-a făcut bărbat iscusit. Pentru aceasta, diavolul desfrânării se lupta cu dânsul. Deci, într-o noapte Cuviosul Pavel stând la rugăciune, s-a arătat diavolul înaintea lui şi i-a zis: „De nu-ţi vei face pofta trupească măcar odată, apoi mă voi înarma cu tărie asupra ta”. El, certându-l cu numele lui Iisus Hristos şi cu semnul Sfintei Cruci, l-a gonit. După aceea diavolul a îndemnat asupra lui pe o femeie desfrânată, care născuse un copil de curând; l-a adus la cuviosul şi i l-a pus pe genunchii săi, zicând: „Copilul acesta l-am zămislit şi l-am născut cu tine!” Stareţul a primit pruncul cu bucurie. Dar, venind ereticii, i-au legat mâinile înapoi; apoi, legându-i pruncul de grumaz, îl purtau prin cetate, batjocorindu-l.
Deci, Pavel, stând în mijlocul poporului şi făcând semn cu mâna, a zis: „Ascultaţi, fraţilor, să întrebăm pe prunc, ca să ne spună cine este tatăl lui”, pruncul fiind de curând născut. El a zis către prunc: „Să ne spui cine este tatăl tău?” Pruncul, rupându-şi scutecele, a arătat cu mâna spre un ţigan, şi a zis: „Acesta este tatăl meu, iar nu monahul Pavel”. Poporul, auzind aceasta, s-a închinat stareţului, cerându-i iertare. Dumnezeu i-a dat de atunci daruri de tămăduiri, căci punea mâinile pe cei neputincioşi şi-i făcea sănătoşi.
Cuviosul, vieţuind şaptezeci de ani şi mai mult, s-a dus către Domnul, Căruia bine I-a plăcut şi, numărându-se în ceata sfinţilor, slăveşte împreună cu dânşii pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie slavă în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, iunie