File de poveste – Varvara Dumitrache

Poștașul sau factor poștal este persoana care îndeplinește rolul de mesager între un emițător și un receptor, livrând corespondență sau pachete. În vechime poștașii erau cunoscuți în unele locuri ca emisari. Ei erau oameni care străbăteau călare distanțe lungi pentru a transporta mesaje sub formă de scrisori. În prezent poștașii folosesc alte mijloace de transport, în special, bicicleta.

Timp de 28 de ani, a străbătut aproape zilnic zeci de kilometri, pe razele ucigătoare ale soarelui, sau pe viscol şi zăpadă până la streaşină. De venirea sa a depins viaţa a sute de familii din Satul Săvinești şi bunul mers a câtorva societăţi comerciale aflate în zonă.

Zilnic a trecut pragul a zeci, poate sute de locuinţe, împărtăşind, aşa cum e viaţa, şi bucurii şi necazuri, cu oamenii care au depins de ea, care au considerat-o cumva ca făcând parte din familie.

Factorul poştal de la Săvinești, Varvara Dumitrache, nu a avut o viaţă ca a personajelor dintr-un roman, însă, după ce a lăsat geanta grea de poştaş în cui, ieşind la pensie în anul 2009, multă lume i-a dus lipsa.

Ea era cea care de obicei le aducea scrisorile, pensia, facturile la telefoane, lumină sau gaz, abonamentele la ziare. Era bună ca pâinea caldă, omul pe care cei din jur s-au învăţat să se bizuie. Care nu a întârziat să le aducă bruma de bani de Sărbători, chiar dacă a înotat în nămeţi, care mereu a avut o vorbă bună ca să-i lumineze celui de alături ziua, când i se înnegrea totul în faţa ochilor, văzând pe factură cât s-a mai scumpit energia electrică sau gazul.

Născută la data de 14 decembrie 1954, în satul Dumbrava Deal, comuna Săvinești, fiica lui Vasile și Elena Cumpăt, Varvara Dumitrache a avut o meserie care nu se potrivește celor cărora nu le place să facă mișcare, sau să se trezească prea dimineață și să alerge mai toată ziua cu geanta de poștaș pe umăr.

Există o vorbă care spune că „poștașul sună de două ori la ușă”, așa își amintește și Varvara, poștărița săvineșteană. Cel puțin o dată pe lună era cea mai așteptată persoană, pentru că Varvara Dumitrache era omul care aduce și vești bune, și vești rele, dar mai ales pensia.

„Nu pot spune că a fost ușor, 28 de ani să mergi zilnic cu geanta pe umăr, nu e simplu. Această meserie implică multă responsabilitate, trebuia să fim foarte fideli, în primul rând. În schimb, pentru mine a fost plăcut, întâlneam zilnic oameni, schimbam o vorbă cu ei, nu poți să pleci de la casa omului fără să-l întrebi ce mai face. Îmi amintesc de prima mea bicicletă, de care mă ajutam, dar mai avea și câte o pană la cauciuc și o lăsam la prima casă unde se întâmpla și spuneam: lasă ca vin după ea, și-mi continuam drumul pe jos, mai mergeam și prin zăpadă, dar știam că oamenii mă așteaptă. Era foarte mult de lucru. Au fost mulți cu scrisori, felicitări, ziare, multe, pensionari mai puțintei, dar a fost acceptabil. În schimb, cel mai mare avantaj pe care l-am avut era faptul că puteam trece pe acasă, mâncam acasă, verificam și fetele, vedeam ce fac, ce nu fac. Chiar dacă că pierdeam o jumătate de oră, după aceea tot eu o recuperam.”

Familia doamnei Varvara a fost înzestrată de Dumnezeu cu trei fete, Monica, Violeta și Andreea chiar dacă soțul, domnul Vasile, și-ar fi dorit și un băiat. Astăzi, bucuria le este încununată de cei doi nepoți, Antonio, în vârstă de 23 de ani și Aretti, o copilă jucăușă și veselă de doar 4 anișori.

Își amintește cu nostalgie de anii copilăriei și ai tinereții, spunând că: „Am avut o copilărie fericită, chiar dacă erau vremurile acelea, la noi se păstrau tradițiile. Împodobeam bradul în casă, lemnele trosneau în sobă, iar eu și sora mea eram așa  fericite. Țin minte, se puneau bomboane în brad, ca și acum, dar desfăceam ambalajul, mâncam bomboana și puneam mămăligă în loc. Și tata se mira că nu am terminat bomboanele din brad, iar când venea vremea să scoatem bradul afară, să-l despodobim, toată lumea se amuza de mămăliga frumos ambalată (râde). Am trăit vremuri frumoase.”

Obișnuită o viață întreagă să deschidă ușile caselor, și acum, doamna Varvara, neobosită, trece pragul Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv”, de multe ori să ne întrebe ce facem, dacă suntem bine. E prezentă la mai toate activitățile derulate în cadrul centrului și de fiecare dată are o vorbă de bine pentru ceilalți.

Îi dorim sănătate, și cât mai mulți ani alături de cei dragi, precum și alături de „colegii” de la Centrul de zi.