File de poveste – Maria Roibu

„Învăţătorul e o lumânare care arde luminându-i pe alţii.” Tudor Arghezi

Cadrul didactic este principalul factor al educaţiei şi instruirii tinerilor. Având rolul de îndrumător, acesta contribuie la pregătirea omului pentru activitate şi creaţie independentă. Învăţătorul are un rol important, este fundamentul formării personalităţii umane. Personalitatea sa reprezintă factorul decisiv pentru reuşita elevilor, filtrul care imprimă direcţii şi finalităţi nuanţate întregului demers educativ.

Munca în educaţie înseamnă acumulare de tensiune, presiune, concentrare, stres, înseamnă responsabilitate pentru o clasă întreagă de elevi, dar şi pentru fiecare elev în parte, reponsabilitate în fiecare oră, în fiecare pauză, la fiecare activitate extraşcolară. Impactul factorului uman, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, nu este deloc neglijabil în această profesie. Cei care și-au ales acest drum au practicat și practică această meserie din pasiune, din dorinţa de a lăsa moştenire urmaşilor dragostea de carte, corectitudinea, seriozitatea, dorinţa de a fi mai bun, de a reuşi. Învăţătorul este cel care contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a unui individ şi a colectivităţii. Promovează încrederea, respectul reciproc, gândirea pozitivă, adoptă idei. Probează calităţi umane, profesionale şi etice. Recunoaşte şi pune în valoare aspectele pozitive şi rezultatele elevilor, îi sprijină în eforturile lor şi le insuflă încredere în forţele proprii.

Așa o putem descrie și doamna Maria Roibu, fostă învățătoare a Școlii Vechi. Născută în anul 1938, luna ianuarie, ziua 30, din părinții Gheorghe și Verginia Tofan – mama croitoreasă și tata plutaș, doamna Roibu și-a dedicat două decenii învățământului.

Participantă la activitățile Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv”, se reîntoarce cu drag în clădirea în care a învățat sute de elevi să buchisească Abecedarul. Invitată fiind să ia parte la File de poveste, doamna Maria Roibu și-a povestit viața, a retrăit cu ochii minții vremurile copilăriei și ale tinereții. File de poveste pe care vi le împărtășim cu dumneavoastră:

„Anii copilăriei au coincis cu terminarea construcției casei părintești. Așa că pe măsură ce creșteam ajutam și noi, copiii, la ceea ce era de făcut: pășteam oile și vacile, creșteam păsări.

Clădirea unde ne aflăm noi acum, a fost și va rămâne, pentru mine, școala unde am învățat cele patru clase primare, având învățătoare pe doamna Pârloagă Ecaterina (foarte severă). Școala unde am devenit învățătoare, educând și instruind cinci serii de copii, până la ieșirea mea la pensie.

Cadrele didactice se bucurau de respect atât din partea copiilor, cât și a părinților. Ca materie de învățământ mi-a plăcut matematica, limba română și muzica. Timp liber nu prea aveam, mama a avut probleme cu sănătatea, iar noi, copiii, trebuia să facem treburile gospodărești, nu aveam timp de năzbâtii.

Când am terminat clasa a IV-a, la serbarea de sfârșit de an școlar am avut un rol important. Pentru acest lucru am fost chemată în sala de clasă de către generalul Buniș, o mare personalitate, care a dat mâna cu mine și mi-a dat un premiu, 100 lei, spunându-mi: „Bravo! Să înveți tot așa de bine, să nu te lași”. Toată sala a aplaudat, bucurie mai mare nu se putea. Am continuat clasele V-VII la Roznov, după care am urmat Liceul Pedagogic din Piatra Neamț, la sfârșitul căruia am obținut titlul de învățătoare.

La repartiție am obținut un loc de muncă la Școala de 4 ani, cu două posturi cu predare simultană, în satul Negulești, comuna Piatra Șoimului, un sat mic, cu o școală frumoasă, așezată pitoresc, cu pădurea în spate și cu un pârâiaș în față. Pe al doilea post a fost numită o colegă de școală.

Locul de muncă ne-a oferit prilejul de a dovedi ce știm să mai facem, în afară de a preda. Astfel, am organizat serbări, cu diferite ocazii, care cuprindeau: coruri, poezii, dansuri populare etc.

Cu ceilalți tineri organizam baluri și alte activități, la care participau și părinții. Împreună cu colega mea, în timpul liber, ne pregăteam lecțiile, citeam sau cântam romanțe, pe două voci, urcate fiind pe o scară mare rezemată de pereții școlii.

În acești ani, în afară de munca de catedră, eram obligate să mai facem și alte activități: comandant pionieri, secretar U.T.C. Instruirea se făcea la Piatra Neamț în zilele de sâmbătă și duminică, unde ne adunam învățători din tot județul.

Între timp, am fost fost chemată la redacție să scriu un articol cu titlul „Pentru prima dată la catedră”, la care să atașez și o fotografie de-a mea. În felul acesta m-am făcut cunoscută de toții colegii prezenți, dar mai ales de învățătorul Petrică Roibu, preda la Piatra Șoimului, cu care, după trei ani, m-am căsătorit și am venit ca învățători la Săvinești, în anul 1959.

Cel mai important eveniment din viața mea (adică două) a fost nașterea celor două fetițe (eu așa mi-am dorit: ori două fetițe, ori doi băieți).

De sărbători, de Paști sau de Crăciun, ne adunam toți la părinți, era casa plină, bunica, părinții noștri, opt copii (șase fete și doi băieți). Ce făceam de aceste sărbători? Masă mare cu tot felul de bunătăți, intonam cântece patriotice după poeziile lui Vasile Alecsandri, apoi mergeam cu colindul, cu uratul, făceam oameni de zăpadă.

Chiar dacă aș putea n-aș da timpul înapoi pentru că eu am pornit înainte, cu planuri precise ce trebuie duse la îndeplinirea lor.

Lecțiile învățate în viață: corectitudinea, înțelepciunea, dreptatea, mulțumire, respectul față de soț, copii, părinți, lumea din jur.

Mulțumirea ne-a fost știrbită când Dumnezeu a luat la El pe fetița noastră mai mare, doctoriță, lăsând în urma ei durere groaznică. Cu toate acestea, mă simt împlinită, deoarece am fost o familie fericită, soțul și fetele au mers la facultate, școala nouă construită în timpul când soțul meu, Petrică Roibu, era directorul școlii.

Cele mai frumoase amintiri, care îmi alină sufletul, sunt cele pe care le primesc și acum, la vârsta de 85 de ani, de la foștii elevi.

Pe tineri îi sfătuiesc să muncească, să nu stea pe banii părinților. Eu am muncit toată viața, și tot mai muncesc și acum, deși am vârsta pe care o am.”