Mutarea Moaştelor Sfântului Alexandru Nevski, de la Vladimir la Petersburg (30 august)

Această sărbătoare a prăznuirii mutării moaştelor Sfântului şi binecredinciosului (marele) domn Alexandru Nevski, s-a aşezat pentru o pricină ca aceasta: pe vremea când dreptcredinciosul Petru Alexandrievici, marele domn şi împărat a toată Rusia, a luat pricinile cele drepte, după ce a început războiul cel cumplit şi de mulţi ani cu poporul cel de peste hotar al sfezilor (sfezii se mai numesc şi suedezi); pe de o parte, voind să întoarcă la dreapta moştenire cetăţile împărăţiei Rusiei, care erau stăpânite de dânşii cu nedreptate; pe de alta, să le dea vrednică răzbunare pentru strîmbătatea făcută şi batjocura măririi lui împărăteşti, şi trimişilor lui în cetatea Riga; iar pe de alta, pentru tulburările făcute la poarta otomană, cea urâtoare de Hristos, spre stricarea păcii cu Rusia şi începerea războiului. Deci, când după multe sporite loviri cu neprietenul acela, cu dumnezeiescul ajutor a întors la părinteasca domnie, după 90 de ani de stăpânire a sfezilor, sub sceptrul Rusiei, moştenirea cea de demult, adică ţara Ijersca şi într-însa cetăţile cele vechi Oreşec şi Ivangorod, socotind locurile cele preafrumos aşezate pe lângă rîul Neva şi pentru apropierea mării Baltice.
Deci, luând aminte ce fel de ajutor este la împăraţi limanul mării, asemenea şi cetăţenilor, ce fel de bună sporire le este din înotarea pe mare, a pus neschimbat gând să zidească o cetate spre petrecerea vieţii sale şi pentru deprinderea poporului său ca să umble cu corăbiile pe mare, la care atunci nimeni nu era iscusit. Deci, scopul acela ieşind în lucru desăvârşit şi cetatea aceea întemeiată din nou, s-a numit, de la numele Sfântului Petru, mai marele Apostolilor, Sankt-Petersburg, – zidindu-se multe biserici dumnezeieşti, dar mai ales un preaslăvit locaş lângă Neva. Era atât de mare mulţime de popor rusesc, încât şi străinii au dorit ca spre mai mare împodobire a cetăţii şi spre mărirea ostenelilor şi nevoinţelor celui ce lângă rîul Neva cu multe sute de ani mai înainte, s-a ostăşit pentru patria Rusiei cu poporul sfezilor şi a câştigat preaslăvită biruinţă, care de la biruinţa de lângă Neva s-a numit Nevski.
Deci, moaştele acestui sfânt binecredincios Alexandru, marele domn al Rusiei, şi rudeniei sale, s-a hotărât să le mute de la Vladimir, unde au stat multă vreme nestricate şi făcătoare de minuni, în cetatea aceea din nou întemeiată. Dar un scop ca acesta mişcat de Dumnezeu, nu s-a putut săvârşi îndată, că războiul a ţinut pe uscat şi pe mare mulţi ani, adică vreo 20, atât cu sfezii, cât şi cu alte popoare. Asemenea s-au făcut şi tulburări înăuntru de la clevetitorii cei rău meşteşugiţi şi nu se putea ajunge. Dar mai pe urmă, când Dumnezeul păcii şi Tatăl a toată mântuirea a dăruit Rusiei mult dorita pace şi legătura veşnică cu ţara sfezilor, prin aceea a mărit înaintea a toată lumea şi împărăţia Rusiei.
Prin osteneala aceea pe întâiul dreptcredinciosul Petru l-au mărturisit, nu numai Rusia, dar şi celelalte popoare ale Europei, numindu-l „Petru cel Mare” şi împărat a toată Rusia. El nu s-a îndepărtat de la acel bine doritor scop, ci cu sfatul preasfinţitului sinod îndreptător, a poruncit ca pentru mutarea moaştelor să gătească o raclă frumos împodobită şi toate cele trebuincioase să le gătească din vistieriile sale cele împărăteşti, şi toate acestea s-au împlinit.
Aducându-se sfintele moaşte pe rîul Neva, la locul cel sfânt, care după numele Sfântului Alexandru se numeşte „Alexandroneasca”, aducându-se cu vasul umblător pe apă, în 30 zile ale lunii August, în anul 1724 în care s-a încheiat preaslăvita pace între Rusia şi ţara sfezilor, însuşi dreptcredinciosul împărat a ieşit întru întîmpinare cu toată casa sa împărătească, cu tot sfatul şi cu tot sfântul sobor. Deci, luând cu cinste racla cu sfintele moaşte, au dus-o cu toată podoaba frumoasă în slăvitul locaş cel pomenit mai înainte, şi le-a aşezat soborniceşte, la pomenirea sfântului, bine-credinciosului şi marelui domn Alexandru, care se prăznuieşte în 23 de zile ale lunii august, în care s-a făcut mutarea sfintelor moaşte şi s-a sfârşit cu pace războiul sfezilor.
Ni se cade nouă să ştim pe scurt neamul şi viaţa acestui sfânt Alexandru. El a fost binecredincios şi iubitor de Hristos, fiu al marelui voievod al Rusiei, Iaroslav, şi nepot al marelui domn Vsevolod, fiul marelui Vladimir, cel ce a luminat pământul Rusiei cu Sfântul Botez. Stăpânind Iaroslav, tatăl lui, cetatea Vladimirului, şi acest sfânt vieţuind şi ocîrmuind marele Novgorod, s-au adunat cu multă oaste popoarele ce petreceau în jurul mării Baltice. Nemţii, care se mai numesc sfezi, umplând corăbiile cu mulţi ostaşi, se gândeau să iasă la hotarele Rusiei, vrând să prade ţara Ijersca, Lagoda, marele Novgorod şi tot pământul Rusiei. Mergând ei la rîul Neva, au stat la gura lui, unde se varsă în mare, şi, mândrindu-se, au trimis soli în marele Novgorod, la Sfântul voievod Alexandru, zicând: „Dacă voieşti, supune-te mie, iar de nu, să ştii că acum sunt în pământul tău şi-l voi prăda îndată”.
Neavând Sfântul Alexandru oaste adunată şi neputînd ca pentru acea groaznică învăluire a prietenului să înştiinţeze în Vladimir pe tatăl său, Iaroslav, ca să-i vină în ajutor, singur numai, spre Unul în Treime slăvit Dumnezeu punîndu-şi nădejdea, s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, chemând spre ajutor rudeniile sale şi pe sfinţii răbdători de chinuri Boris şi Gleb. Neadunîndu-se şi neaşteptînd putere de oaste, a ieşit cu puţină însoţire asupra oştirii celei mari a potrivnicilor şi mergând la rîul Neva, au tăbărât nu departe de oastea potrivnicului.
Atunci era lângă sfânt unul din voievozii pământului Izerscu-lui, bărbat cucernic şi temător de Dumnezeu, anume Filip, căruia îi era încredinţată paza de noapte; poruncindu-i-se să meargă şi să vadă în taină puterea cea multă de oaste, fiind în frică şi în nepricepere, s-a întors ca să spună sfântului. Mergând el pe lângă mare, la răsăritul soarelui, a văzut o corabie la mal şi în ea nişte bărbaţi cu podoabe şi haine roşii, ţinînd mâinile unul pe umărul altuia, iar vîslaşii şedeau ca şi cum erau îmbrăcaţi cu o negură, şi au zis unul către altul: „Frate Gelbe, să mergem mai iute, ca să ajutăm asupra potrivnicilor rudeniei noastre, marelui voievod Alexandru”. Celălalt a răspuns: „Bine, frate Boris”. Păzitorul, auzind acestea, a alergat degrab şi a spus toate cele văzute şi auzite, Sfântului Alexandru.
Auzind el acestea, a preamărit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică şi pe Sfinţii Mucenici Boris şi Gleb. Cînd s-a luptat cu potrivnicii, a ucis o mulţime, şi chiar Sfântul Alexandru a rănit în faţă pe craiul lor, care rămăsese după război cu cîţiva, şi care a fugit fără de cinste. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb, a câştigat preaslăvita biruinţă şi a eliberat pământul Ijerscului şi marele Novgorod de cei potrivnici. De la această biruinţă preaslăvită de lângă Neva, mânăstirea s-a numit Nevski. Încă şi în alte dăţi s-a eliberat marele Novgorod de aceiaşi sfezi potrivnici, căci, după acea slăvită biruinţă, iarăşi s-au adunat acei potrivnici şi au năvălit asupra cetăţii Pskovului, ucigând mulţi oameni; deci, luând-o, au pus trimişi de-ai lor.
Fericitul Alexandru, nesuferind aceasta şi adunîndu-se cu voievodul Andrei, fratele său, a luat cu sine şi pe Nizovţi. Ei au înconjurat cu oameni toate drumurile Pskovului şi au ucis o mulţime de potrivnici sfezi, iar pe alţii i-au trimis ferecaţi la Novgorod. Astfel cetatea Pskovului s-a întors iarăşi la stăpânirea fericitului Alexandru. Mergând în pământul lor, au ars multe cetăţi şi sate, au câştigat multe dobînzi şi au pierdut cu sabia mulţi sălbatici, încât numele lui Alexandru era înfricoşat şi de spaimă între popoarele sfezilor. Dar nu numai de sfezi, ci şi de alte limbi de peste hotare izbăvea pământul Rusiei de pradă în viaţa sa, încât nimeni nu se gândea să năvălească asupra hotarelor Rusiei, ştiind pe acel voievod viteaz. În vremea aceea s-a sculat împăratul tătărăsc, Batie, cel fără de Dumnezeu, care, prădând multe pământuri ale Asiei, a mers cu multă putere şi în pământul Rusiei, luând cetăţi multe, iar pe altele le-a risipit până în temelie; au ars cetatea Vladimirului cea de scaun, Rostovul şi multe alte cetăţi. Atunci s-au ucis de către Batie pururea pomeniţii domni Vsevolo-dovici Irie şi Vasilie.
În vremea aceea a pătimit pentru Hristos şi voievodul Mihail Cernigovschi, cu boierul său, Teodor. Mai mulţi din domnii Rusiei, iubind cinstea şi slava acestui veac mai mult decât slava lui Dumnezeu şi lăsînd credinţa creştinească, de frica chinuitorului, s-au închinat la idolii în care credeau acei păgâni barbari. Apoi cumplitul Batie, auzind că Sfântul Alexandru a luat după tatăl său marea domnie a Vladimirului şi a toată Rusia, ştiind şi de bărbăţia lui, a trimis la dânsul solii – el petrecând atunci în cetatea Suzdal -, zicându-i: „Mie mi s-au supus multe împărăţii şi popoare; oare tu nu voieşti să te supui? Dacă voieşti să-ţi păzeşti pământul întreg şi nevătămat, vino şi te închină mie, ca şi ceilalţi domni ai Rusiei, care şi-au luat stăpânirile şi au câştigat mare cinste de la mine, că am auzit că tu eşti bărbat înţelept, viteaz şi mare de stat”. Sfântul, auzind acestea de la trimişi, s-a mîhnit în sufletul său, şi nu se pricepea ce să facă; deci, socotind cumplirea şi sălbăticia cea bărbătească, avea în minte pe domnii ceilalţi şi alţii care au mărturisit cu statornicie numele lui Hristos şi au fost chinuiţi cumplit. Iar alţii, neputînd suferi chinurile cele cumplite, s-au lepădat de Hristos.
Sfântul, socotind acestea, s-a dus la episcopul de acolo şi i-a spus gândul său, sfătuindu-se ce să facă într-o întîmplare ca aceea. Episcopul, auzind acestea, a început a-l întări, spunîndu-i să nu se lepede de Hristos şi să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că cel care şi-a pierdut trupul pentru Hristos şi pentru Evanghelie îl va afla în viaţa veşnică. Nu face precum au făcut mulţi alţii – îi zice el -, ca, dacă ţi s-ar întîmpla să pătimeşti, apoi să pătimeşti ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos. Deci, zicându-i multe altele spre folosul Sfântului Alexandru, el se făgăduia să facă toate acestea; deci, i-a dat împreună călător Trupul şi Sîngele lui Hristos, şi i-a zis: „Domnul să te întărească”; apoi l-a lăsat cu pace. Sfântul, ajungând la
Urdie, s-a dus unde petrecea împăratul Batie şi s-a făcut îndată înştiinţare împăratului de venirea lui. Împăratul a poruncit ca să aducă înaintea sa pe Sfântul Alexandru.
Mergând el spre Batie, îndată s-au apropiat vrăjmaşii şi popii idoleşti spre dânsul, voind să-l ducă prin foc după obiceiul lor, şi îl sileau să se închine focului şi soarelui. Sfântul le-a răspuns cu bărbăţie: „Eu sunt creştin şi nu mi se cade a mă închina făpturii, ci să mă închin Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Mă închin unui Dumnezeu slăvit în Sfânta Treime, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele ce sunt într-însele”. Drept aceea, vrăjitorii, ducându-se cu mânie ca nişte batjocoriţi de sfântul, au spus toate acelea lui Batie. Împăratul nu le-a poruncit să-l silească la închinarea soarelui şi a idolilor, ci să-l aducă cu cinste la el, ca să-i vadă frumuseţea feţei lui.
Ducând pe sfânt înaintea împăratului, i s-a închinat lui, zicân-du-i: „Împărate, ţie mă închin, căci Dumnezeu te-a cinstit cu împărăţia, iar făpturii nu mă voi închina, căci toate sunt zidite pentru om. Mă voi închina lui Dumnezeu Unul, Căruia Îi slujesc şi Îl cinstesc”. Împăratul n-a făcut sfântului nici un rău, ci, văzând frumuseţea feţei fericitului, mărimea trupului şi vitejia, l-a lăudat înaintea tuturor, dându-i cinste mare. Apoi i-a poruncit să se ducă cu fratele său, Andrei, la Conovice în urdie, iar împăratul Batie s-a dus în vremea aceea cu putere multă asupra bulgarilor. Deci, într-acea călătorie el a fost ucis de craiul Vladislav. Sfântul, întorcându-se cu bucurie de la Conovice în patria sa, a ridicat multe biserici, şi pe creştinii cei risipiţi i-a adunat la moşiile lor.
După aceasta s-au început iar tulburări în părţile baltice şi prin alte părţi ale Apusului. Atunci sfântul a trimis pe fiul său, Dimitrie, cu multe cete împotriva acelor potrivnici de alt neam şi, biruindu-i şi luând cetatea Iorie, s-a întors la Novgorod cu prăzi şi cu multe dobînzi. După aceea Sfântul Alexandru s-a dus iar în urdie la împăratul Bercae şi, petrecând acolo şase luni, a căzut în boală trupească; deci, împăratul l-a trimis în patria sa. El, fiind pe drum, ajunsese foarte slăbit la Gorodţa, acolo s-a tuns în rânduiala călugărească cu mare osârdie şi i s-a pus numele Alexie. Apoi, sărutînd pe toţi care erau acolo, pe egumen, pe fraţi şi pe ai săi, i-a iertat şi, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos, şi-a dat sfinţitul său suflet în mâinile Domnului, pe 14 noiembrie; iar trupul lui s-a adus în cetatea Vladimir, patria sa, pe 25 noiembrie. Deci, pentru aceea s-a aşezat ca să se săvârşească pomenirea lui într- acea zi.
Au petrecut acolo pe sfântul cu cântări deasupra gropii; şi, când mitropolitul a voit să pună în mâinile sfântului scrisoarea de iertăciune, sfântul a întins mâna ca un om viu, a luat scrisoarea de la mitropolit şi a strâns mâna iar. Acel lucru văzându-l toţi, care stăteau de faţă, au preamărit pe Dumnezeu de această minune. Deci, au pus cinstitul trup în mânăstirea cea mare a Naşterii Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu. Multe tămăduiri primeau de la mormântul lui, celor ce se duceau la el cu credinţă. Moaştele lui au petrecut acolo 172 ani, până ce s-au mutat în împărăteasca cetate Petersburg şi s-au pus în biserica lui, în preacinstita mânăstire a Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, care se numeşte Alexandronevski, întru slava celui minunat între sfinţii lui, Dumnezeul nostru, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, august