Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a primit zilele acestea vizita doamnei Liliana Șerban, consilier orientare în carieră și coordonatorul cantinei sociale ”Sf. Sava”, din cadrul Fundației Solidaritate și Speranță Iași.
Doamna Liliana Șerban a vizitat Centrul de Servicii Sociale ”Samariteanul Milostiv”, unde s-a întâlnit cu voluntari ai Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și a rămas impresionată de produsele realizate în atelierul de creație al fundației.
Totodată doamna Liliana Șerban, de profesie psiholog, a propus o colaborare într-un proiect care se derulează în Iași, în cadrul fundației mamă, cu persoane diagnosticate cu cancer, care participă la diverse activități artistice de lucru manual, ca tratament complementar menit să le ajute în lupta cu boala.