Adormirea Maicii Domnului

Între cele mai de seamă sărbători înscrise de Biserică în calendarul sfințeniei creștine se numără și praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru întâmpinarea căruia ne-am pregătit duhovnicește prin post și rugăciune timp de două săptămâni. Despre viața și rolul Maicii Domnului în opera de mântuire a neamului omenesc s-a vorbit cu prilejul altor sărbători închinate Maicii Domnului, de aceea socotim că este potrivit cu ocazia sărbătorii de astăzi să  prezentăm ultima parte a vieții pământești a Maicii Domnului.

Deși Sfintele Evanghelii nu fac nici o mențiune referitoare la sărbătoarea de astăzi, Sfântul Luca, în cartea Faptele Apostolilor, relatează că, după Înălțare, toți Apostolii într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus (FA 1: 14). Este ultima mențiune care se face despre ea în Noul Testament. Din moment ce era în Ierusalim îndată după Înălțare, înseamnă ca a fost de față și la praznicul Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli, în chipul unor limbi ca de foc (FA 2: 3). Deci ea a fost prezentă la întemeierea Bisericii creștine în Ierusalim, când s-au botezat ca la trei mii de suflete (FA 2: 41). Acest lucru îl mărturisește întreaga tradiție creștină. Aceeași tradiție spune că Sfânta Fecioară Maria a mai trăit unsprezece ani după înălțarea lui Iisus la cer, în casa Apostolului Ioan, care o considera o adevărată mamă a lui. Era înconjurată de dragostea și prețuirea tuturor. Era pildă de aleasă viață duhovnicească pentru tânăra comunitate din Ierusalim. În jurul ei se adunau primii creștini, mai ales femei, cărora le povestea despre Fiul ei, despre copilăria Lui, despre minunile și vindecările Sale, despre învățătura Lui, despre tot ce a făcut în viața Lui pământească, la multe din ele fiind ea însăși prezentă.

Tot  Sfânta Tradiție ne spune că, înainte de sfârșitul ei cu trei zile, Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să o vestească despre trecerea ei din această lume. Prima dată, cu aproape 45 de ani în urmă, o vestise despre nașterea Cuvântului Vieții, acum o vestea tot el despre mutarea ei la Viață, ea fiind Maica Vieții. S-a pregătit astfel duhovnicește pentru această mutare la cer, pentru reîntâlnirea cu Fiul ei. Sfinții Apostoli, aflați atunci la propovăduire, au fost îndrumați de Duhul Sfânt să se reîntoarcă la Ierusalim ca să conducă pe ultimul drum al vieții pe aceea care a născut pe Învățătorul lor iubit. Erau de față și mulți din membrii primei comunități creștine din Ierusalim. Cu prilejul mutării ei la Domnul, mulți din cei care aveau nevoie de ajutor de sus s-au învrednicit de vindecări minunate, așa cum se mai văzuseră și în timpul vieții lui Iisus. A fost dusă într-o adevărată procesiune spre locul în care se ruga și El, spre Ghetsimani, cu cântări și lacrimi de durere. Odată cu oamenii, soborul îngerilor a venit din slava cerului ca să-i aducă cinstea cuvenită, ca uneia care a născut în chip supranatural pe Hristos Domnul. Trupul i-a fost înfășurat în giulgiuri, cum se obișnuia la evrei, și așezat în mormânt nou de piatră, în Ghetsimani.

Tot tradiția mai spune că Sfântul Apostol Toma a sosit numai după trei zile de la înmormântare, când a aflat pe Apostoli și pe ceilalți ucenici plini de lacrimi și de întristare. A rugat să se ia piatra de pe mormânt, ca să o mai vadă o dată. I s-a împlinit rugămintea, dar la deschiderea mormântului, au constatat că acesta era gol. Dumnezeu făcuse o nouă minune: ridicase pe Maica Sfântă la cer nu numai cu sufletul, ci și cu trupul. Era încă o dovadă a preamăririi ei de către Dumnezeu, căci trupul nu i-a fost supus stricăciunii, așa cum se întâmplă cu toți oamenii, ci a fost ridicat la cer, ca să fie cinstit înaintea tronului ceresc. În felul acesta, prin Apostolul Toma, avem nu numai mărturia binecunoscută despre adevărul Învierii lui Hristos, ci și o mărturie privitoare la înălțarea trupului Sfintei Fecioare Maria la cer. Dragostea și atenția deosebită pe care evlavia poporului le acorda Maicii Preacurate exprima, astfel, conștiința că ea este de fapt Panaghia (Preasfânta, Atotsfânta).

Acest cuvânt liturgic a intrat în limbajul și cultul bisericesc în urma unei minuni a Maicii Domnului, consemnată, de asemenea, în Sfânta Tradiție: După Înălțarea Domnului la cer, Apostolii, înainte de a pleca la propovăduire, erau toți dimpreună într-un gând. Iar când stăteau la prânz, lăsau un loc liber, puneau acolo o pernă , iar pe pernă puneau o parte din pâinea de la masă, întru cinstea lui Hristos. La ridicarea mesei, ridicau și acea părticică de pâine, mulțumind  și zicând: ”Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”. Apoi ”Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă!” Iar când s-au adunat Apostolii pe nor la îngroparea  Precistei, săvârșind ei și rânduiala de mai sus, Maica Domnului s-a arătat în nor, cu o ceată de îngeri, zicându-le: ”Bucurați-vă, că eu sunt cu voi în toate zilele!” Iar Apostolii, alături de cuvintele: ”Doamne Iisuse, ajută-ne nouă!”, au strigat: ”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă! Această minune stă drept temei la slujba ce se face îndeosebi la mănăstiri, la parastase de 40 de zile, intitulată  ”Rânduiala ridicării Panaghiei pentru cei răposați”, în care, la Veșnica pomenire, se ridică și o părticică de pâine, numită ”panaghie”, întru cinstea Maicii Domnului, rostindu-se, odată cu alte rugăciuni, și rugăciunea: ”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!”

Iată, așadar, motivele pentru care la praznicul Adormirii Maicii Domnului, apăsați de multe griji, ispite și păcate, dar și nădăjduindu-ne în mijlocirea ei înaintea Preasfintei Treimi, e bine să ne rugăm și noi, precum odinioară Sfinții Apostoli: ”Preasfântă  Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!” Amin.

Pr. Mihai Meraru