Călugărul care l-a purtat pe Hristos

Omul cel înţelept cugetă adesea la Judecata de apoi, unde Hristos va judeca şi pe oameni şi pe îngeri, adică pe toate popoarele lumii şi pe diavoli. Atunci când va veni Fiul Omului întru slava Sa, va pune pe păcătoşi de-a stânga Sa şi pe drepţi de-a dreapta Sa şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui, El va spune celor de-a dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci vor răspunde lui drepţii, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând şi le-am hrănit? Sau însetat şi-am dat de băut? Sau când te-am văzut străin şi te-am primit? Sau gol şi te-am îmbrăcat? Sau când te-am văzut bolnav, sau în temniţă şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul, va zice lor: Amin zic vouă: întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut”.
A fost odată un călugăr pe nume Martirie, iubitor de Hristos, iubitor de săraci şi milostiv, tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea şi având viaţă curată. Acesta a mers odată la un duhovnic pe care îl avea la o altă mănăstire. Şi, mergând el pe drum, a aflat pe un sărac zăcând în cale şi plin de răni, care voia să meargă şi el tot acolo, dar nu putea pentru slăbiciunea sa. Şi fiindu-i milă fericitului Martirie de el, l-a luat pe el în spate ca să-l ducă.
Iar când s-a apropiat de mănăstire, la duhovnicul lui i s-a făcut descoperire de la Dumnezeu despre el şi îndată a strigat către călugării săi, zicând:
— Alergaţi degrabă şi deschideţi porţile mănăstirii că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu.
Şi ajungând fratele la poarta mănăstirii, s-a pogorât săracul din spatele lui şi i s-a arătat lui având chipul precum este zugrăvit pe icoană, căci era Izbăvitorul neamului omenesc, Mântuitorul Iisus Hristos, Şi S-a ridicat la cer sub privirea lui Martirie. Iar pe când Se înălţa, a zis către dânsul:
— O, Martirie, tu nu M-ai trecut pe Mine cu vederea pe pământ, nici Eu nu te voi trece cu vederea la cer, tu acum ai căutat cu milă spre Mine, şi Tu te voi milui pe tine în veci. Şi după ce a zis acestea, S-a făcut nevăzut, Apoi, intrând Martirie în mănăstire, i-a zis lui duhovnicul său:
— Unde este Acela pe care L-ai adus? Iar Martirie a răspuns cu smerenie, zicând:
— De-aş fi ştiut, părinte, cine este, m-aş fi ţinut tare de picioarele Lui si m-ar fi dus cu El.
Şi a povestit tuturor călugărilor ceea ce se făcuse. Şi l-a întrebat pe el duhovnicul, zicându-i:
— Oare ţi se părea greu, fiule Martirie, când Îl duceai pe Mântuitorul?
Şi a răspuns ucenicul cel înţelept:
— Părinte, când Îl duceam nu simţeam nici o greutate. Că duceam pe Cela ce mă poartă El pe mine, Care poartă pe toată lumea fără de oboseală si numai prin Cuvânt pe toate le ţine. Deci să miluim si noi pe orice om necăjit, căci în fiecare dintre aceştia este ascuns Hristos, Care a zis: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut”.

Povestiri pentru copii, vol. 9, Arhim. Cleopa Ilie