Cum și de ce facem Sfânta Cruce?

Întrucât pe Sfânta Cruce s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu, această  a devenit emblemă creştinismului, semnul lui Hristos şi semnul solidarizării noastre cu El, semnificând identitatea noastră creştină. Crucea este o mărturisire a credinţei, în care se află puterea şi harul lui Dumnezeu. Cel care îşi face cruce îşi mărturiseşte identitatea, ca şi cum ar spune: “ Eu sunt creştin”.

Creştinii s-au însemnat dintotdeauna cu semnul Sfintei Cruci. Acest act de cult a fost transmis din generaţie în generaţie până astăzi.  Creştinii ortodocşi îşi fac semnul Crucii înainte şi după masă, înainte de a se culcă şi după ce se trezesc, înainte de a conduce, atunci când trec pe lângă o biserica, înainte de a călători, când le este frică sau în orice fel de împrejurare şi în general înaintea oricărei activităţi în care vor să ÎI includă şi pe Dumnezeu, pentru a primi binecuvântarea Lui.

Cele mai vechi mărturii le avem din sec. II, de la Iustin Martirul şi Filosoful, care spune despre creştini că îşi făceau cruce când plecau şi se întorceau acasă, înainte şi după masă, precum şi înainte să moară. În vechime, când se întâlneau creştinii, în lumea păgână, care i-a prigonit până in secolul al IV, şi trebuiau să se recunoască între ei, foloseau că parolă semnul crucii, pe care îl desenau cu bastonul pe nisip sau îşi făceau semnul crucii cu limba în cerul gurii.

Semnul Sfintei Cruci se face întotdeauna cu mâna dreapta, astfel: se uneşte degetul arătător cu cel mijlociu şi cel mare, simbolizând unitatea de fiinţă a Sfintei Treimi, degetul inelar şi cel mic se lipesc de podul palmei; se duce mâna la frunte, rostindu-se “În numele Tatălui”, la piept rostind “al Fiului”, la umărul drept, apoi la umărul stâng, rostind “şi al Sfântului Duh”; se lasă apoi mâna în jos spunând “Amin”.

Când ne însemnăm la frunte, cerem lui Dumnezeu prin acest gest ajutor pentru mintea noastră, şi pentru luminarea gândurilor noastre, să ne sfinţească şi să ne dea înţelepciune; apoi, atingând pieptul, cerem lui Dumnezeu să ne încălzească inima de dragoste şi râvnă pentru El  sau cum spune Sfântul Apostol Pavel, să ne dea „ sfinţirea lui Hristos”, iar când ne însemnăm la umeri cerem lui Dumnezeu să ne întărească puterile trupeşti şi sufleteşti cu harul Sau, pentru a putea duce greul zilei. În felul acesta ne simţim mintea, inima şi braţele, gândirea, simţirea şi puterea lor sub ocrotire divină.

Semnul Sfintei Cruci se face foarte uşor. Cu toate acestea, prin el mărturisim întreagă credinţă. Semnul Sfintei Cruci trebuie însemnat nu numai cu degetele mâinii, „ci şi cu mintea, printr-o vie şi desăvârşită credinţă”.  De multe ori însă facem acest gest fără gândul la Dumnezeu, fără să ştim semnificaţia şi importantă lui. Automatismul acestui gest este de cele mai multe ori păgubitor, deoarece din grabă, facem trei cruci stâlcite în locul uneia după rânduiala, lucru care îndepărtează relaţia vie a omului cu Dumnezeu. Cei ce îşi fac în batjocoră semnul Sfintei Cruci săvârsesc un mare păcat despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că batjocoresc pe Cel ce a murit pe cruce şi oferă astfel diavolilor un bun prilej de a rade pe seama creştinilor.

Cât despre cele patru braţe ale crucii, acestea simbolizează cele patru zări ale pământului, însăşi  zidirea BIsericii creştine având formă semnului crucii, acest lucru arătând faptul că prin ea este vie şi lucrătoare jertfa cea de pe cruce a Mântuitorului Hristos, iar Biserica devine astfel o nesfârşită cruce întinsă peste locuri şi veacuri, prin care devine posibilă comuniunea omului cu Dumnezeu.

Ori de câte ori vedem crucea şi ne însemnăm cu ea, trebuie să ne aducem aminte de Învierea Mântuitorului Iisus şi de învierea noastră. Crucea este mai mult decât un semn şi decât un simbol, crucea este o rugăciune a trupului, aşa cum sunt şi ingenunchierile, închinăciunile şi metaniile, dar şi un act de credinţă şi de mărturisire a credinţei noastre în Dumnezeu.

Sânziana Z.