– De ce ne salvează poveștile? –

Când se sparge o farfurie, spunem că a fost un accident. Când se frânge inimă, spunem că e trist.
Dacă e vorba de inima noastră, spunem că e tragic.
Când se spulberă un vis, spunem uneori că nu este corect.

Noi, ca oameni, când scăpăm ceva din mână sau pierdem ceva, avem tendința să filosofăm și să ne plângem. Dar nu numai că ne plângem, ci încetăm să mai trăim, pentru a ne acorda timp ca să ne ascultăm plângerea.
Uităm uneori, însă, că din aceste situații încep poveștile să izvorască. Povestirile acestea devin ca niște mici capsule sferice ale timpului, iar istorisirea poveștii către ceilalți uneori vindecă. Se poate să le spunem de mai multe ori celorlalți, să le repetăm lor și nouă nu pentru că suntem uituci, ci fiindcă e prea multă semnificație de digerat într-o singură relatare.

Prin urmare, continuăm să ne împărtășim povestea care ne apasă pe inimă până când, odată, o vom înțelege pe deplin.
Adevărul este că, deși credem că știm ce urmează să spunem, povestea ne spune pe noi și ne salvează în același mod misterios în care respirația este mereu aceeași, dar diferită.
Chiar și în aceste pierderi relatate celorlalți putem trăi o eliberare ca o supraviețuire.
Întotdeauna iubirea împletită în acest proces al relatării domolește patosul povestirii și pacea îl încetinește până când, ajungând în clipele binecuvântate, descoperim că ne jucăm de-a prinselea cu ceea ce credeam că aveam nevoie.
Preot Petru Munteanu

-Izvorul Tămăduirii-

și 25 septembrie: Ziua dăruirii în România. Este încurajată generozitatea, participarea socială și protecția grupurilor defavorizate

și Împreună ajutăm mai mult